Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronica Lake of Tears @ Arenele Romane

Autor: Alex, 26 Iunie 2011

Un poster urât anunța concertul Lake of Tears, al patrulea al suedezilor pe meleaguri românești, menit să promoveze noul album, pe numele său Illwill. Al optulea album full-length al trupei, Illwill marchează o îndepărtare de doomul psihedelic cu care ne obișnuise Lake of Tears, evoluând din tonul dat de Moons and Mushrooms spre un speed/thrash bizar de melodic, un experiment care le-a ieșit frumușel. Concertul, organizat de Project Events, a strâns aproape 2000 de oameni la Arenele Romane, număr la care a contribuit și manevra de ultimă oră anunțată de organizator, cu 2 bilete la preț de 1, rezultatul fiind un preț/persoană sub cel pentru primele bilete vândute, spre stupefacția celor care și-au luat bilet din timp.

Conform programului, la ora 19:00, pe o ploaie răcoroasă, a început recitalul Tiarra, cu noul tobar, Dorin Costea (Deadeye Dick, L.O.S.T.), care s-a descurcat excelent. Alături de Indianu (voce), Tudor (chitară), Adi (bass) și John (clape), începutul a fost tare, cu o piesă dură și rapidă, Burn!, care din nefericire nu a beneficiat de un public numeros... După completarea trupei, cu Anda (voce), Corina (vioară) și Iulia (violoncel), au fost audiate în premieră piese noi, una chiar neintitulată încă, piese care vor compune următorul material discografic Tiarra. Ajutați și de sonorizarea bună, Tiarra s-au dovedit a fi o alegere inspirată pentru deschiderea acestui concert, singurul minus fiind timpul limitat ce nu le-a permis să cânte și piese cunoscute, precum Ielele, în ciuda strigătelor fanilor.

Setlist:
Burn!
Untitled
House of Tears
No More Sun


Următorii pe scenă au fost Abigail, o trupă care a trecut de-a lungul vremii prin multe schimbări de componență. Conform 'tradiției', s-au prezentat alături de noul chitarist, Vlad, care și-a intrat foarte bine în rol, fiind doar la al doilea concert alături de trupă. Sub atenta supraveghere a maimuțicăi Maimu, Răzvan (chitară/voce), Alex (clape), Mirel (tobe), alt Alex (bas) și Vlad au interpretat o piesă instrumentală, la sfârșitul căreia urcă pe scenă și Mihu, vocalul. Acesta a limitat interacțiunea cu publicul la anunțarea titlurilor pieselor într-o engleză stâlcită de un accent est-european hilar ("urmează piesa Suit Cruuoulti"). Tot de la el aflăm că noul material discografic Abigail va purta numele "It Iz dă Nait Ai Fiăr".

Muzica Abigail, un death/doom melancolic, a prins bine la public, deja mai numeros după încetarea ploii ce învăluise recitalul Tiarra. Nu a prins însă și la mine, deoarece lentoarea melodiilor, într-o atmosferă deschisă, cu soare, aer și lumină, mai mult m-a plictisit decât să mă impresioneze în vreun fel. Stilul trupei este numai bun pentru un concert într-un spațiu închis și întunecos, însă o parte din valoarea lui se pierde într-o atmosferă destinsă, în amiaza mare.
Membrii trupei au fost și ei mai veseli, finalul fiind prilej de glume pe seama avionului de hârtie făcut din setlist care numai spre public nu voia să zboare... Și că tot veni vorba:

Dark Days Are Coming
Mirror/Rooms Without Windows
Astral Sleep
Sweet Cruelty
It Is The Night I Fear
Bitterness/Tears
Sonet


După pauza pentru changeover, din boxe începe să răsune un marș milităresc voios, pe care își fac apariția cei patru membri Lake of Tears: Daniel Brennare (voce/chitară), Mikael Larsson (bass), Johan Oudhuis (tobe) și Fredrik Jordanius (chitară), începând în forță cu Taste of Hell, piesă de pe ultimul album, reprezentativă pentru sunetul mai dur, mai thrash, o direcție diferită față de cea cu care eram obișnuiți de la A Crimson Cosmos încoace. Începutul concertului a fost marcat de acest nou stil, însă piesele nu au ieșit cu mare lucru în evidență. Destul de repetitive și simpliste, sunau bine, dar atât.
Mare mi-a fost mirarea când, pe la a cincea sau a șasea piesă, niște indivizi în spatele primelor rânduri au început să facă pogo... și făceau, nene, de ziceai că au venit la Slayer, nu la Lake of Tears. Evident, n-ar fi fost mare brânză dacă în zonă nu se afla și un copil de câțiva ani, care, pentru siguranța lui, a fost adus lângă gard, de unde s-a putut bucura în voie de spectacol.

Concertul suedezilor a fost bine închegat; în scurtele pauze dintre melodii Daniel Brennare a vorbit cu publicul, mulțumindu-i pentru susținere. În rest, melodiile au curs, una după alta, cu treceri notabile prin Black Brick Road, Headstones, The Neonai, Forever Autumn și, bineînțeles, Illwill.
Un moment notabil a fost când Daniel Brennare a primit-o pe scenă pe Cristiana Chivulescu, care i s-a agățat imediat de gât... Mai apoi aflăm de la un tip chelios că organizatorii, cu ajutorul trupei, i-au permis să o ceară de nevastă fix în mijlocul concertului... moment ca-n filme, mai mai să merite, dar până la urmă tipa s-a desprins de Daniel Brennare și a zis 'da'. Bravo lor că au avut curajul să facă asta, house of rock și toate cele, aplauze, părăsesc scena, iar Lake of Tears își reiau recitalul.

După mai bine de 15 piese, suedezii părăsesc scena, în uralele publicului, care nu ezită să îi cheme la bis... urmează așadar So Fell Autumn Rain, Sweetwater și Forever Autumn. Apoi... încă un bis, suedezii încheind triumfal cu Burn Fire Burn, întreg publicul cântând alături de ei. Momentul în care Daniel Brennare s-a învelit cu steagul românesc a arătat că suedezii s-au simțit bine la acest concert, iar sentimentul publicului a fost pe măsură.

Per total, concertul mi-a întrecut așteptările (destul de mici, având în vedere declinul trupei din ultima perioadă), în mare parte datorită atmosferei create cu ajutorul publicului... deși melodiile sunt prea simple și repetitive pentru gustul meu, am fost captivat de comuniunea dintre artiști și public, și am ajuns să simt muzica Lake of Tears, nu doar s-o ascult. Este ingredientul principal al unui astfel de concert, și, prin prezența sa sâmbătă, a garantat succesul acestui eveniment.

Setlist:
Taste of Hell
Illwill
A Foreign Road
Raven Land
The Greymen
The Hating
Boogie Bubble
Cosmic Weed
The Organ
Behind the Green Doors
As Daylight Yields
U.N.S.A.N.E.
The Shadowshires
House of the Setting Sun
Out of Control
Demon you/Lily Anne
Making Evenings
Crazyman
So Fell Autumn Rain
Sweetwater
Forever Autumn
Burn Fire Burn

Galerie foto Lake of Tears, Abigail si Tiarra la Arenele Romane


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top