Trupa bucureșteană Sarmalele Reci a traversat practic aproape toată istoria post-comunistă și a fost una dintre
primele trupe de gen care s-a impus în mainstream. Era o vreme când videoclipurile formației rulau la televizor non stop și membrii ei erau invitați la emisiuni în prime-time. Am crescut cu muzica lor, gentil ironică, cu versuri (multe dintre ele scrise de Florin Dumitrescu) care te pun pe gânduri, cu ritmuri de rock, jazz sau bossa nova. Am ascultat la petreceri „Violeta ", „Șpriț de vară " sau „N-ai nimic pe sub tricou " și nu de puține ori am suferit pe „Telefonul nu mai sună ". În plus, la mine acasă s-a ascultat și s-a vorbit deseori despre Sarmalele Reci, mereu apreciativ, așadar e o trupă familiară (sau poate chiar familială?). De-a lungul anilor trupa a mai suferit schimbări de componență, dar ce nu s-a schimbat niciodată a fost calitatea muzicală. Concertul de aniversare a 30 de ani de activitate a umplut clubul Quantic și trupa a avut la vânzare viniluri (proaspete, arzătoare, cu cele două albume emblematice, „Țara te vrea prost ” și „Aurolac ”, scoase cu ajutorul „Trei Bețivi ”) , cd-uri cu albumul „Haos.ro ” din 2012 și tricouri din plin. Trupa a avut foarte mulți invitați de-a lungul unui concert care a depășit cu mult 3 ore, timp în care am avut șansa, că e o șansă, de a asculta live 30 de piese, câte una pentru fiecare an pe care trupa l-a trecut cu bine. Gazda serii a fost Bogdan Șerban de la Radio Guerrilla, care a mai animat atmosfera, i-a îndemnat pe băieții din trupă și pe invitații lor să spună povești legate de muzică, de prietenii, de versuri și a avut grijă ca seara să decurgă ca o depănare de amintiri, dar nu la gura sobei, ci pe scena din Quantic.
Așa am aflat, de exemplu, că trupa a fost botezată, la începuturi, de către un jurnalist local „chiftelele verzi”, ceea ce nu sună chiar rău, dar nu are același impact. În acest moment Sarmale Reci înseamnă Zoltán András, Emil Viciu, Ciprian Almășan, Mircea Laszlo Horvath și Bogdan Bereucă, dar am avut ocazia să-l vedem pe scenă și pe fostul basist, Vlady Săteanu, alături de soția sa, violonista Lavinia Săteanu, ambii membri ai trupei Phoenix acum. Invitate speciale au fost de asemenea sopranele Adina Răducan și Raluca Ursu. Bogdan Șerban l-a invitat și pe textierul și mai ales poetul Florin Dumitrescu pe scenă de mai multe ori, pentru a spune povești despre cum s-a cunosct cu trupa sau despre cum i-au venit idei pentru unele dintre melodii. Vizibil emoționat, a reușit totuși să povestească și am reținut că de exemplu, piesa „Și ce dacă ” a fost inspirată de o inscripție de pe un zid din Germania pe care scria, în germană: "școală, muncă, moarte”, practic parcursul unei vieți de om.
Au urcat pe scenă și Mihai Iordache și alți doi „suflători", Florian Radu și Laurențiu Moise, care chiar au dat un mare plus pieselor. Iordache este, pe lână un excelent muzician, și un om foarte hâtru, și am râs de câteva ori de poveștile și glumele sale. Trupa a a cântat a capella "Telefonul nu mai sună ", dar am avut parte și de o variantă punk cu trupa ZOB care mi-a plăcut extraordinar de mult, ar trebui să o înregistreze. Pe scenă a urcat și Mircea Florian care a povestit despre începuturile trupei și despre prima ieșire a acesteia în Germania. Printre invitați s-au mai numărat Dan Teodorescu de la Taxi care a cântat cu ei „Dacă n-ai fi tu ”, piesă reluată mai târziu de către trupă, Cătălin Mocan de la Kumm, care a cântat „N-ai nimic pe sub tricou ”, The Mono Jacks, care a urcat pe scenă după piesa „Maniac ” și a cântat piesa „Țara te vrea prost " și Artan de la Partizan și Timpuri Noi care a cântat (dar nu la adevărata lui valoare, după cum a și recunoscut pe scenă, că a făcut harcea-parcea piesa) „Violeta ”. Toți invitații au adus un mare plus acestui concert care a fost un roller coaster de trăiri.
Au mai fost și alte surprize, trupa a adus pe scenă un cântec necântat de mulți ani, „Prostul satului ” și a cântat și piesa „Șoarecii ”, interpretată pentru a doua oară live în 30 de ani de activitate. Am simțit că cei de la Sarmalele Reci cu adevărat au vrut să se sărbătorească în fața publiclui, care i-a cântat „La mulți ani”, într-un mod special și eu zic că a reușit. A fost o seară lungă, plină, cu multe momente memorabile, e imposibil să nu-ți fi plăcut ceva, o piesă, o poveste, superbul solo de chitară al lui Viciu sau un cover al unuia dintre invitați. Aseară am plecat de la concert încărcat cu o uriașă energie pozitivă. Ne vedem (nu doar) peste încă 30 de ani!
