Noutăți și comunicate

Trupa Bucium lansează albumul Zimbrul Alb pe rețelele de streaming, alături de videoclipul piesei Cântecul Soarelui

28 noiembrie 2022
Trupa Bucium lansează albumul Zimbrul Alb pe rețelele de streaming, alături de videoclipul piesei Cântecul Soarelui
Zimbrul Alb, al patrulea album al trupei bucureștene Bucium, a fost disponibil timp de un an de zile doar comenzilor fizice de pe magazinul online al formației.
În acest an, albumul s-a vândut mai mult în afara țării decât în România, urmare și a criticilor pozitive din revistele și webzine-urile de specialitate din scena rock și metal mondială.

Într-un fel, albumul trupei bucureștene este despre world music, unde rock-ul progresiv se combină cu metalul, nuanțat cu folk și la final adaugă peste tot o glazură simfonică. Dacă această muzicalitate, alături de ambalajul albumului, nu depășește noi granițe, nu știm ce altceva ar face-o.” IMPE.FI

Sunt multe schimbări în cântece, poți să treci de la visător la fioros într-un singur cântec și trupa reușește acest lucru cu mare măiestrie. Pot cu ușurință să interpreteze un cântec, sau o compoziție, ar fi un cuvânt mai potrivit, de exemplu Greuceanu, la zece minute și jumătate, fără să te plictisească o secundă”. FOLK-METAL.NL

Folk-rock-ul se întâlnește cu greutatea metalului, cu elemente progresive plăcute, neobtruzive și cu post-rock-ul. Viorile dau muzicii ceva nepământesc și diafan. Cântecele sunt câteodată reținute, câteodată explozive. Câteodată epice, câteodată luminoase și aerisite. Această mixtură face Zimbrul Alb extrem de variat și de versatil și te invită să-l asculți din nou și din nou.” STORMBRINGER.AT

Trupa marchează momentul prin lansarea videoclipului piesei Cântecul Soarelui, un featuring alături de Ligia Hojda, Mihnea Ferezan de la Roadkillsoda, Costin Adam de la Phoenix și Nexus și Dan Albu de la Nexus, piesa fiiind single-ul principal al albumului, extrem de apreciat de către public în festivalurile de peste vară.
Ne bucură foarte tare această expunere internațională pe care a căpătat-o Zimbrul Alb, poate și datorită faptului că are un packaging bilingv. Suntem pe punctul de a semna o distribuție internațională a albumului și totodată un contract de booking în afara țării, așadar 2023 se anunță un an cu totul special pentru Bucium
declară Andi Dumitrescu, liderul trupei.
Albumul a fost mixat de Dan Georgescu (muzician al trupelor byron, Kumm, Moon Museum și un inginer de mix cu un portofoliu impresionant – The Mono Jacks, Luna amară, Lucia, Grimus, byron) la Unda Recording, de masterizare ocupându-se Marco D'Agostino, de la studiol 96khz.it (cunoscut pe scena metal prin colaborarea constantă cu Lacuna Coil). Albumul va fi disponibil pe toate rețelele de streaming începând cu 1 decembrie.

Trupa va susține concertele de lansare în Brașov pe 1 decembrie 2022 – Deane's Irish Pub, Sibiu – 2 decembrie 2022 - Rock'n'Bike și București – 21 decembrie 2022, în clubul Expirat, urmând ca din primăvară să ajungă în celelalte orașe ale țării.

Videoclipul poate fi vizionat aici: https://youtu.be/MB998qJe3H4
Albumul poate fi ascultat aici: https://distrokid.com/hyperfollow/bucium/zimbrul-alb--white-wisent


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top