Cronici / Galerii foto / Interviuri

Top albume Trooper

Autor: Andrei Vajna II, 29 August 2018

Nu mai e mult până la apariția unui nou album Trooper "Ștefan cel Mare - Poemele Moldovei". În așteptarea sa, am ascultat celelalte materiale din discografia de peste 20 de ani a trupei și am hotărât să alcătuiesc un top al lor.

Am exclus EP-uri, single-uri etc. Astfel, nu am inclus nici "În ziua a opta". Deși e discutabil dacă e un EP sau album, având în vedere că aproape jumătate e compus din trei piese cover și o reinterpretare a unei piese proprii, mi-ar fi fost foarte greu să îl compar cu celelalte materiale din top.

7. Rock'n'roll pozitiv

(1)Top_albume_Trooper_tW4cidhWH.jpg
Nu înțeleg ce s-a întâmplat, dar lasă impresia că a fost înregistrat dintr-o singură încercare și așa a rămas, oferind cea mai slabă prestație a trupei, atât instrumental, cât și vocal. Melodii neinspirate, cu prea puține părți interesante. Țin minte că atunci când a apărut acest album cu nume ciudat l-am apărat în fața "hater-ilor", insistând pe piese bunicele ca "Nu trebuie să vrei" sau "17:00". Dar cu timpul am realizat că pur și simplu nu îmi face plăcere să îl ascult.

6. ELECTRIC

(5)Top_albume_Trooper_tnqJPB9kd.jpg
Mă întreb pentru câți fani Trooper titluri ca "În visul meu", "Promisiuni" sau "Plaja amintirilor" înseamnă ceva. Și cu siguranță aș mai putea numi și alte piese de pe acest album, care nu au rămas în memoria fanilor. Cincisprezece compoziții (fără intro) de-a lungul a peste o oră și un sfert. Melodii mai lălăite, aceleași teme reciclate. Ascultând acest album cap-coadă timpul se dilată spre infinit ascunzând cele câteva piese bune precum "Dispari din ochii mei", "Nu mai contează", "În stele (partea I-a)", "Testament" sau "O viață este prea mult".

5. Poemele valahiei

(3)Top_albume_Trooper_CF1utEmbb.jpg
Opera rock a fost un proiect ambițios, dar în final putea fi mult mai reușit. Compozițional, e bun, ignorând câteva sincope pe parcurs, dar în rest întreg materialul jonglează între extreme. Versurile aduc ceva nou în textele formației, dar uneori par scrise cu dalta. Vocea uneori merge perfect, alteori e deranjantă. Faptul că nu s-a putut înregistra cu orchestră și că s-au folosit doar niște clape reduce din calitatea albumului. Dar până la urmă discografia Trooper a rămas cu "Solii turci", "Kara Iflak", "În Valahia" sau "Sfârșitul fără sfârșit", iar piesa "Vlad Țepeș" și-a găsit și ea locul de drept.

4. DESANT

(6)Top_albume_Trooper_lB2GO5u5.jpg
Al doilea album de studio este ceva mai șlefuit, dar și mai temperat decât "Trooper I". Conține cele mai bune balade ale trupei, dar și câteva piese de umplutură. În rest, piese ușor de ascultat, dar nu prea ambițioase.

3. Voodoo

(2)Top_albume_Trooper_036pjqLo.jpg
Sunt surprins de cât de bun e totuși acest album. Chiar de multe dintre piese nu vor fi niciodată cerute de vreun fan într-un concert, sunt destul de variate cât să capteze atenția. Instrumentația este la înălțime chiar și pe piese cu titluri insipide precum "Noi doi", "Fără tine" sau "Unde ești", compozițiile fiind destul de interesante muzical cât să nu se simtă că albumul este la fel de lung ca "Electric". Textele sunt mai rafinate, iar Coiotul își controlează mai bine vocea. De avea vreo 2-3 piese de impact, "Voodoo" se putea bate pentru prima poziție.

2. Trooper I

(1)Top_albume_Trooper_Ess2gFVb5.jpg
Albumul de debut are câteva slăbiciuni inerente, dar tocmai acea energie neșlefuită este cea care a lansat Trooper spre culmile rock-ului românesc. "Trooper I" e un album închegat, la obiect, ce a dat mai multe piese adorate de fani, printre care și "Tari ca munții" – un veritabil hit al genului heavy metal din România. Chiar de, privind retrospectiv, nu e tocmai de necriticat din punct de vedere compozițional sau liric, aproape orice piesă de pe acest album aduce amintiri plăcute celor mai vechi simpatizanți ai trupei.

1. Atmosfera

(7)Top_albume_Trooper_nUTNy7Ao.jpg
"Atmosfera" este chintesența a ceea ce e Trooper. De-a lungul a puțin peste o oră putem asculta ceea ce Trooper are mai bun de dat, de la riff-uri grele la melodii mai soft. Avem piese de dat din cap, piese de ascultat la drum. Avem un hit concis și la obiect ("Liceul cimitir"), dar și cea mai bună baladă de la "Desant" încoace ("Zi după zi"). Avem un moment de virtuozitate a Balaurului, precum și o excelentă compoziție progressive metal a lui Popa. Coiotul, cu doar puține scăpări, dă dovadă de flexibilitate, de la colaborările cu Blaze Bayley, Leo Iorga sau Mihai Georgescu, până la piesa cu influențe folclorice "Soarele și luna". Această a șaptea încercare a reușit echilibrul perfect între durată, impact și diversitate.



Pe ce poziție își va face loc noul album? Mai e un pic și vom afla!

Andrei Vajna



Evenimente recomandate

Top