Genurile de nișă ale rock-ului sunt locul unde pot și trupele românești să aibă succes în afara granițelor. Dacă Negură Bunget sunt apreciați pe scena Black Metal, o altă trupă timișoreană a început să stârnească reacții pozitive în zona psihedelică a stoner rock-ului. Trioul alcătuit din Brenn (chitară), Jess (bass) și Hera (tobe) a dat naștere formației The :Egocentrics în 2008, pentru ca anul trecut să lanseze primul album - Love Fear Choices and Astronauts. Acesta a primit numeroase laude pe site-urile și revistele de specialitate, atât din Europa, cât și de peste ocean și a fost acceptat tacit ca fiind cel mai bun album românesc din 2010, cu toate că n-am găsit nici o recenzie în media din România. Iar anul acesta în primăvară, trupa a lansat al doilea album, Center of the Cyclone, o continuare firească a primului.
Clubul Daos a fost gazda unui eveniment interesant, ce i-a alăturat pe tinerii sus-numiți și pe veteranii americani Karma to Burn, o trupă bine ancorată în rădăcinile stoner-ului din anii '90. Localul s-a umplut de iubitori de muzică de toate felurile, de la metaliști la hipsteri, la oameni ce rar calcă pe la vreun concert ca să se sufoce în fumul de țigară. Fiecare dintre aceștia, cunoscători mai mult sau puțin într-ale stoner rock-ului. Cum eu mă încadrez în a doua categorie, am să mă rezum la a relata trăirile personale, neglijând puțin obiectivitatea. Cert este că publicul a lăsat să se înțeleagă că s-a simțit foarte bine.
Cum Karma to Burn au fost cap de afiș, primii pe scenă au fost The :Egocentrics și au avut la dispoziție numai o oră. Având în vedere că ei cântă pur instrumental, fără voce, ați spune că și o oră este chiar prea mult! Dar tocmai în aceste condiții se evidențiază talentul lor, pentru că reușesc să nu plictisească deloc. Unii nu pot asta cu toate că nu au la fel de multe constrângeri, însă preferă să abuzeze de riff-uri obosite, versuri generice, refrene răsuflate. Piesele The :Egocentrics reprezintă o narațiune muzicală. Muzica te poartă cu ea, te stimulează senzorial și cognitiv, iar când e pe cale să te adoarmă, atunci te ridică din nou, pe alte culmi. Dacă veți cumpăra albumele lor, vă veți da seama nu numai din muzică, ci și din grafica albumului (CD, dar și vinil pentru pasionați) și din titlurile pieselor, că practic acesta este scopul lor, să te introducă într-o stare de spirit care să prilejuiască meditației.
De aceea, mi s-a părut ciudată ideea unui concert The :Egocentrics, pentru că muzica lor mi se pare mai potrivit să o asculți acasă în liniște. Dar, după al doilea concert al lor la care am asistat, pot spune că m-am înșelat, pentru că și live sună foarte bine, acoperind minusurile prin acea autenticitate și trăire care numai în fața scenei și a boxelor se simte. (De lăudat și sonorizarea asigurată de Sound Creation, care s-a ridicat la înălțime) Astfel, în scurtele pauze dintre piese, publicul ce până atunci urmărea cam ca la teatru, a răbufnit în urale.
S-a dorit și un bis, dar nu s-a putut, pentru că pe scenă au urmat Karma to Burn. Tot trei, tot fără vocal: William Mecum (chitară), Rich Mullins (bass), Rob Oswald (tobe). Tot stoner, tot cu acel sunet "murdar" de chitară specific genului, dar diferențele sunt cele care definesc cel mai bine stilul acestora. Dacă timișorenii au piese lungi, complexe, americanii vin cu ceva mult mai clasic, mai direct: piese scurte cu o structură simplă și cu riff-uri mai dure și rapide. Practic, sunt ca și piesele cu strofe și refren, doar că n-au text. Dacă bass-ul lui Jenn suna mai jazzy, cel al lui Mullins era mai groovey - un aspect central pentru că tocmai pe groove pun accentul cei de la Karma to Burn. Scopul lor e să te facă să sari și să dai din cap. Și asta au și reușit să facă, uralele fiind mult mai tari și mai răspândite. Lucru de așteptat de altfel, pentru că e vorba de o muzică mult mai digerabilă, iar americanii au apelat și la comunicarea (non-verbală, evident!) cu publicul. Dacă The :Egocentrics s-au așezat în triunghi, cu chitariștii mai în interiorul scenei privindu-se unul pe altul și trăind melodiile în ritm cu publicul, cei de la Karma to Burn s-au pus mult mai aproape de marginea scenei, îngânându-i pe aceștia să se manifeste.
Rezumând într-o singură frază, aș spune că am văzut două exprimări total opuse ale stoner rock-ului. Pe de o parte Karma to Burn pun accent pe exprimarea exterioară, în timp ce The :Egocentrics o explorează pe cea lăuntrică.
