Turneul Pro-Pain ("20 Years of Hardcore") prin care trupa celebrează,evident, 20 de ani de activitate, a trecut și prin România. Turneul a avut în vizor trei orașe, Cluj (din păcate a fost anulat, din diverse motive), Iași și București. În această seara, clubul Wings a fost câmpul de luptă pentru o seară de neuitat pentru fanii hardcore, the true hardcore. Nu cred că există metalist, ascultător de sonorități extreme, care să nu fi auzit de această trupă. Că îi place sau nu, asta este o altă discuție. Dar de auzit măcar numele sau vreo piesă aiurea, greu de crezut să nu fi auzit. De douăzeci de ani băieții ăștia teribili din New York au înregistrat album după album, au scris istorie, au avut turnee pestetot în lume și au fost și sunt o sursă de inspirație pentru mlte trupe. Poate nu sunt cei mai buni, dar cu siguranță sunt un nume greu. Concertul din seara asta a fost un asalt continuu susținut de Gary Meskil și trupa sa. Fanii prezenți nu au avut timp de respiro, a fost un show energic, dur, rigid, ca la carte. Hardcore fără compromisuri. Straight and good! Nu cred că a plecat nimeni nemulțumit. Playlistul nici nu contează până la urmă,a fost un concert total și probabil fiecare și-a auzit piesele preferate. S-a încins un circle-pitt de toată frumusețea, s-a făcut pogo, s-a sărit, s- afăcut headbang, s-a cântat la unison cu trupa.
Înainte de concert, trupeții s-au plimbat prin club, au stat de vorbă cu fanii, au băut ceva, au făcut poze. Se vede că sunt obișnuiți cu asta și se mai vede că e ceva natural, nu se forțează. Sunt sinceri, atât în atitudine, cât și în muzică. Mesajul este clar, spus direct. Hardcore fără compromisuri. Ne apropriem de sfârșit de an și acest concert va fi cu siguranță trecut la succese.
În deschidere au cântat trei formații. Prima a fost trup Deathdrive (fosta Do Diez), din România, care în ciuda reacției foate slabe din partea celor prezenți, în număr mic în timpul concertului lor, au prestat un deathcore/hardcore destul de general, dar cu pasiune. Nu e o trupă rea, dar se pare că în seara asta nu au tras lozul norocos, cu toate că showul lor a fost unul bun, profi. L-au invitat pe o piesă, pe Cătălin de la Coma și au prezentat un nou chitarist.
A urmat apoi, trupa serii,pentru mine cel puțin, și zic asta pentru că am fost total surprins de ei. Morrigu (Ch) cântă un metal modern, cu accente deathcore, în genul Lamb Of God(solistul chiar avea un tricou cu această trupă) sau Asking Alexandria, gen care prinde foarte bine în lume,la ora actuală, chiar dacă este profund și mereu contestat de true metalheads. Solistul este bun, la fel și restul trupei. Melodiile pe mine m-au prins nepregătit, dar mi-au plăcut extrem de mult. Din păcate, reacția publicului a fost jalnică. Cu toate că se strânseseră destui, nu au reacționat decât foarte puțini. Se vede că publicul venise să asculte hardcore, nu deathcore. Și se vede de asemenea că majoritatea celor prezenți nu au la suflet acest gen. Cu un alt public, ascultător de astfel de muzici, concertul Morrigu ar fi fost un succes. Din păcate nu a fost, dar nu din vina trupei, care a făcut tot posibilul să pună în scenă un show cât se poate de bun. La sfârșit au ieșit demni de pe scenă, au mulțumit, chiar dacă nu prea au avut cui. Din păcate, nici ei nu au tras lozul norocos.
A urmat apoi trupa Undivided din United States despre care iarăși nu știam nimic. Băieții cântă un hardcore clasic, cu riffuri puternice, mai puțin dur decât Pro-Pain, mai mult în stilul Agnostic Front. Publicul, de data aceasta a reacționat bine, se vede că muzica pe care o propun americanii a fost gustată de cei prezenți. Recitalul lor a fost bun, energic, a fost un succes. Trupa a oferit exemplare gratuite ale albumului lor celor care voiau să-l ia.
De asemenea, cum un concert hardcore fără o bătaie, nu poate să existe, înainte de Pro-Pain, doi tineri s-au luat la pumni, în fața clubului. Nu a fost cine știe ce, pentru că din câte am aflat ulterior, cei doi erau prieteni. Hardcore!
Vali C.