Sala Capitol a Filarmonicii "Banatul" din Timișoara a găzduit concertul Pasărea Rock, nume sub care s-au reunit mai multe legende ale muzicii românești: Mircea Baniciu - voce și chitară acustică, Josef Kappl - bass, Ovidiu Lipan "Țăndărică" - tobe, Vlady Cnejevici - clape, Cristi Gram și Teo Boar - chitări electrice și, ca invitat special, Mani Neumann - vioară și fluier. Spectacolul a fost desăvârșit, încheindu-se cu întreaga sală în picioare, aplaudând frenetic și ovaționându-i pe muzicieni.
Starea de spirit a fost o îmbinare a talentului muzical, a emoțiilor și a bucuriei, fiecare în egală măsură. De talent nu cred că mai sunt prea multe de spus, decât că secretul trupei este sinergia ei. Fiecare membru a avut momentul său individual, dar și fiecare l-a pus în evidență pe celălalt, fără se simtă prezența vreunui dirijor ascuns. Mai mult decât atât a fost vizibilă bucuria și pasiunea de a cânta. Când Țăndărică lovește toba o simți, dar este și o adevărată plăcere să-l vezi cu cât drag o face, la fel cum zâmbetul lui Baniciu se transpune și pe fața ta atunci când cântă. Iar de pasiunea nebunească a lui Neumann nu cred că mai trebuie spus nimic.
După cum spuneam, seara a fost una emoționantă. Muzicienii și-au exprimat sentimentele ce îi leagă de orașul Timișoara, o parte dintre ei fiind născuți aici, iar Lipan a mărturisit că perioada din tinerețea lui cât a activat în Phoenix, a rămas în sufletul său. Trupa a și cântat o piesă nouă intitulată Timișoara - mon amour, compusă de Kappl, pe versuri de Corneliu Vaida, ce transmite un ușor iz vienez și exprimă foarte bine viața de muzician și povestea membrilor Phoenix, nevoiți să plece de acasă, pentru a se întoarce "în toamna vieții".
Concertul a fost împărțit în trei părți. Prima a conținut mai mult piese de pe Cantafabule, ce cu siguranță i-au entuziasmat pe fanii Phoenix: Vasiliscul și Aspida, Sirena, Pasărea Calandrinon. De foarte bun augur a fost cooptarea lui Cristi Gram în formație, acesta având cu ce contribui la aceste compoziții. Dar nici Teo Boar nu s-a lăsat mai prejos, fiind o surpriză plăcută pentru mine. Cei doi chitariști s-au întrecut în solouri de-a lungul serii, Teo cu un stil ceva mai clasic, pe când Cristi ceva mai modern.
Am avut parte și de două piese noi. Legenda, o combinație de folk marca Baniciu, chitara lui Cristi Gram, si versuri de pe Cantafabule, a fost chiar cea care a deschis concertul. Praznic năpraznic, o piesă drăguță ce are în prim plan vocea inconfundabilă a lui Baniciu, a fost deja lansată de trupă printr-un videoclip și a încheiat prima parte a concertului.
Muzicienii și-au schimbat costumele, au trecut la cămăși și s-au aliniat în partea din față a scenei pentru partea mai acustică a concertului, care a conținut piese din repertoriul lui Baniciu, precum Eșarfă în dar sau Cântecul Ceasornicarului, dar și Pe Argeș în jos din recenta operă compusă de Kappl, sau Păpăruga și Muzică și muzichie, două piese Phoenix care n-au mai fost cântate de vreme bună.
Pentru a treia (dar nu și ultima) parte s-a trecut la tricouri și o vestimentație mai rock. Au continuat cu piesele lui Baniciu, din cel mai mult mi-a plăcut Pisica neagră, într-o variantă foarte rock. S-a revenit la Cantafabule cu Uciderea Balaurului, prilej pentru ca muzicienii să se dezlănțuie, iar concertul n-avea cum să se încheie altfel decât cu Pasărea Roc.
A urmat bineînțeles bisul, cu Nunta și Mugur de fluier, Andrii Popa și Vremuri, care au ridicat întreaga sală în picioare, publicul cântând la unison mult iubitele versuri. A mai urmat un bis, cu Timișoara - mon amour și Canarul - dedicată lui Moni Bordeianu. Dar publicul a fost atât de insistent încât Pasărea Rock a revenit și pentru a treia oară pe scenă și a cântat încă o dată Praznic năpraznic înainte de a-și lua rămas bun.
Finalul a creat o atmosferă fascinantă și emoționantă, atât pentru public, cât și pentru cei de pe scenă.
