Cronici / Galerii foto / Interviuri

MANOWAR: The Lord Of Steel over Europe

Autor: Ruxia Sandru, 5 Noiembrie 2012

"The Lord Of Steel" este cea mai recentă realizare muzicală a trupei MANOWAR. Sub aspect tematic albumul merge de la mottoul recurent "crede în tine însuți" la piese centrate în jurul unui erou, ce au deschis drumul formației spre lumea filmelor de acțiune (El Gringo se regăsește pe genericul filmului cu același nume, cu Scott Adkins & Christian Slater, iar Expendable e inspirat de seria ce îl are ca protagonist pe Silvester Stallone),  ajungând și la subiecte explorate mai rar, precum cea din piesa Born In A Grave, care își găsește doar o singură corespondență în creația trupei ("Each Dawn I Die" de pe albumul "Hail To England" - 1984).

1-MANOWAR_The_Lord_Of_Steel_ove_R65oUT8wgk.jpg

Lansat vara acesta, mai întâi sub forma unei ediții limitate, împreună cu Metal Hammer UK, The Lord Of Steel Hammer Edition s-a bucurat de aprecieri în lumea întreagă, atât din parte fanilor cât și din partea presei de specialitate. Albumul a fost considerat: brutal și de neoprit precum forța metalului topit, "unul din cele mai puternice și zdrobitoare albume metal lansate vreodată, cu un nivel al calității sunetului și o precizie sonică ce depășește aproape orice altceva disponibil pe piață în 2012"  (Metal Hammer UK), "metal până la capăt. Uluitor prin putere și claritate" (sputnikmusic.com, US) ori "cel mai bun album MANOWAR de la Kings Of Metal încoace" (strombringer.at, Austria).

Așteptarea din tabăra fanilor MANOWAR a devenit arzătoare odată cu anunțul că  albumul va fi lansat într-o versiune de retail cu un mixaj nou, o masterizare diferită, multe alte aranjamente muzicale și o piesă în primă audiție. Faptul că lansarea avea să fie urmată de un turneu mondial cu 11 showuri în Europa și 3 în Statele Unite a încins și mai mult spiritele. Premisele favorabile pentru asaltul din această toamnă al trupei, asupra Europei și Americii au fost astfel create.

Turneul a început în Spania, iar așteptarea războinicilor iberici a fost pe deplin răsplătită, când patru showuri MANOWAR au lovit cu puterea tunetului: Zaragoza ( 9 octombrie), La Coruna (11 octombrie), Barcelona (13 octombrie) și Madrid (14 octombrie) au salutat The Lord Of Steel cu un răsunător strigăt de luptă. Pământul s-a cutremurat, pereții s-au zguduit în fiecare din cele patru orașe, iar MANOWAR a scris încă o pagină de istorie pe pământ spaniol, cu o prestație răsunătoare și clară precum cristalul. Setlistul a inclus de la piese reper precum "Manowar", "Kings Of Metal" sau "Warriors Of The World" la elemente prezente mai rar într-un show live, precum "Mountains", toate prefect combinate cu nu mai puțin de 5 trackuri de pe noul album. Acestea din urmă au fost imediat adoptate de public, care le-a oferit statutul de "clasice în devenire" pe care îl merită, cântând fiecare cuvânt și făcând headbanging fără rețineri, pe parcursul pieselor: "Hail, Kill And Die", "Expendable", "El Gringo", "Manowarriors" și "The Lord Of Steel". Setlistul a fost identic pentru Madrid și Barcelona, iar pentru celelalte orașe au existat mici diferențe. Publicul a primit, de fiecare dată un show de peste 2 ore.

Parisul (16 octombrie) a fost următoarea oprire pe harta turneului. Și după 10 ani de absență, regii metalului au oferit un spectacol zdrobitor, în atmosfera incendiară din clubul Trabendo care a fost sold out. Setlistul a inclus premiera live a piesei Touch The Sky, un track de pe noul album intens cerut și așteptat de fani.

Trecuse puțin peste un an de când MANOWAR cântaseră ultima oară la Rodahal, în Kerkrade, dar publicul avea chef de metal și i-a întâmpinat cu brațele deschise. Deja cuprinsă de vâltoarea turneului, trupa a zguduit din încheieturi locația, în fața unui public ce a savurat fiecare moment.

Apoi, a venit timpul ca Germania să se afle, pentru a doua oară în acest an, sub asediul MANOWAR. Așteptarea războinicilor germani nu a fost lungă, pentru că MANOWAR a cântat la Dortmund chiar vara aceasta. Dar foamea lor pentru metal este de nestăvilit, iar oricine s-a apropiat pe 20 octombrie de Jahrhunderthal din Frankfurt a văzut acest lucru: parcul vast și parcarea din fața locației au fost pline pe tot parcusul zilei cu fani devotați, muzica MANOWAR a răsunat din toate colțurile, în așteptarea furtunii ce avea să se dezlănțuie. Când porțile s-au deschis sala s-a umplut, iar numele trupei a fost scandat încă înainte ca regii să ajungă pe scenă. Așteptarea a atins punctul culminant când vocea profundă și rezonantă a lui  Orson Welles a rostit chemarea la luptă:  "Ladies & gentlemen, from the United States of America all hail MANOWAR!."  Asemeni vântului ce devine un uragan, sunetul a izbucnit, mai tare ca oricând, însă cât se poate de limpede, iar 4 regi ai metalului au zguduit sala cu piesa "Manowar", ce deschide fiecare show al lor. Incredibilul efect sonor atinge noi standarde grație utilizării sistemului PA D.A.S. Audio,cel mai bun din lume pentru reproducerea sunetului live &  "Destroyer of All Systems", după cum anunță, cu mândrie, Joey DeMaio.

Showul continuă, ca o dezlănțuire de tunete, piesă dup piesă: "Kill With Power," apoi "Call To Arms" fac trecerea spre primul impact cu un track de pe noul album. Publicul se contopește cu "Hail, Kill And Die", din piepturile celor prezenți răsunând refrenul, ca un urlet sălbatic.

Un moment de calm, prevestitor pentru încă o lovitură a furtunii,  se așterne odată cu soloul lui Karl Logan - "The Sun Of Death". Cu o atitudine încrezătoare și atingeri virtuoase, chitaristul își impresionează publicul și zâmbește mulțumit de reacțiile acestuia.

Bătălia se întețește din nou, cu toată forța, pereții vibrează, iar pământul se cutremură când toți spectatorii își unesc vocea într-o singură chemare și cântă, cu pumnii încleștați în aer încă un imn nemuritor: "Brothers Of Metal".

Un moment de liniște acompaniază intro-ul lui Joey DeMaio, urmat de vocea incredibil de puternică a lui Eric Adams, care atacă, într-o tonalitate vibrantă, piesa "Mountains", o raritate pentru urechile unui fan ce frecventează concertele MANOWAR. E un moment de mare intensitate emoțională, iar odată cu refrenul armata de "immortals" își face simțită prezența cu vigoare reînnoită. E timpul celei de a doua secvențe de piese de pe noul album: acestea lovesc cu atâta forță încât toată lumea cântă alături de trupă, iar headbangingul își păstrează intensitatea, astfel încât nimeni nu și-ar da seama că "Expendable", "El Gringo" & "Touch The Sky" au fost adăugate recent pe setlistul showului.

 "Outlaw" este o poveste răsunătoare din vestul sălbatic, unde "life is cheap and the bounty is high," o poveste interpretată perfect de Eric Adams, care își păstrează vitalitatea de invidiat, abordarea vocală impecabilă și buna dispoziție contagioasă, pe toată durata showului. 

Urmează soloul lui Joey DeMaio. Cu o prezență magnetică, muzicianul se impune într-o manieră demnă de statutul său de rege al metalului. Un singur gest al mâinii e suficient ca publicul să strige "hail" cu sălbăticie.

"The Sons of Odin" transferă publicul în Valhalla și este urmată de lovitura dată de "Hand Of Doom.

Soloul de tobe al lui Donnie Hamzik este un alt moment introdus anul acesta în derularea showului. Soloul demonstrează că bateristul, care a făcut parte din line

up-ul MANOWAR pe albumul de debut Battle Hymns (1982), este acum perfect integrat în componența trupei. Iar răspunsul fanilor demonstrează că ei îi acordă cu bucurie statutul de membru cu drepturi depline.

Joey DeMaio a revenit în centrul atenției pentru speechul său tradițional, susținut parțial în limba germană. Mesajul despre unitate și loialitate a fost primit cu entuziasm de publicul înflăcărat.

Alte două refrene clasice izbesc publicul cu forța ciocanului lui Thor: "Fighting The World" și "Kings of Metal". Donnie Hamzik pare să degaje energie când lovește tobele în timpul introului pentru "Fighting The World". Iar când Joey DeMaio, Eric Adams și Karl Logan se apropie, ținându-se de umeri, de marginea scenei, cu aceiași sclipire neclintită în ochi, înțelegi într-o fracțiune de secundă că puterea și unitatea sunt elementele ce generează  forța pentru  lupta neîcetată. Extazul continuă cu o altă piesă simbol: "Kings Of Metal". Mulțimea e dezlănțuită, mâinile sunt ridicate în aer, iar atunci când Eric cântă "other bands play" mii de voci răspund,  cu zdrobitoarele cuvinte "Manowar kill"! Prin venele spectatorilor curge lavă topită, întreaga sală e un vulcan gata să erupă odată cu "Hail And Kill". Intensitatea momentului e întregită de încă două piese noi: "Manowarriors" - imnul pentru fani de pe noul album și "The Lord Of Steel" - trackul ce dă titlul materialului. Ambele sunt asimilate instantaneu de public.

Urmează cuvintele "noapte bună, ați fost extraordinari", apoi un vuiet asurzitor cuprinde sala. Cei prezenți pur și simplu vor mai mult, mai mult metal, mai multă muzică, mai mult din tot ceea ce are de oferit trupa care i-a transformat în  "Warriors Of The World."  Iar regii metalului revin, chiar cu această piesă, care înseamnă un nou punct de vârf în derularea serii. Mulțimea cântă, o singură voce, o singură suflare, o singură bătaie a inimii, Warriors Of The World United. Urmează lovitura finală de forță și glorie: "Black Wind Fire And Steel".

Concertul se încheie în manieră rituală, fanii își încleștează mâinile în aer, formând the sign of the hammer, iar Joey DeMaio rupe, una câte una, corzile de pe bassul său ferindu-le apoi câtorva fani norocoși, în inimile cărora seara va rămâne înscrisă cu litere de foc.

Joey și Karl fac o săritură, iar Eric încheie cu promisiunea metal: "ne vom întoarce". Întunericul învăluie scena. Dar nimeni nu se clintește, iar mâinile rămân împreunate,  în timpul outroului The Crown And The Ring. Transa se încheie când sala e din nou inundată în lumină. Fiecare din cei prezenți începe să înțeleagă că a luat parte la scrierea unei pagini din istoria metalului, un moment pe care l-a împărtășit cu semeni din întreaga lume.

Republica Cehă a fost următoarea destinație pe itinerariul turneului The Lord Of Steel. Iar MANOWAR a făcut țara să se cutremure de 3 ori, în Pardubice (23 octombrie), Praga ( 24 octombrie) și Zlin (26 octombrie). Fanii din Praga și Zlin au avut parte de câteva piese diferite în setlist: The Power, Sign Of The Hammer, Thunder in The Sky. În schimb, a lipsit "Outlaw". Cele 6 pise de pe noul album au fost intacte și au fost primite la fel de bine ca și în cadrul celorlalte showuri.

Finalul părții europene a turneului a avut loc pe 3 noiembrie, la Moscova, în fața unei mulțimi impresionante și pasionale.  

Pentru toate showurile trupa a recurs la un aranjament nou și inovator al scenei, cu ecrane pentru proiecție, care îmbogățesc reprezentațiile cu o componentă vizuală.

În partea europeană a turneului The Lord Of Steel World Tour - partea 1, Eric Adams, Joey DeMaio, Karl Logan și Donnie Hamzik au afișat apetitul neîmblânzit de a oferi publicului "face melting metal", îmbinat cu bucuria pură de a performa la cele mai înalte standarde, în tot ceea ce privește prestația, producția și calitatea sunetului.

Ce mai poți spune despre o trupă care se reinventează cu fiecare nou album, reușind să își păstreze vigoarea și spiritul care a animat-o încă de la primul pas?

Poate doar că fanii din Statele Unite vor înfrunta The Lord Of Steel pe 23 noiembrie (Worcester, Ma), 24 noiembrie (Long Island, NY) & 25 noiembrie (Long Island, NY).

Vezi galeria foto a evenimentului la

  • Galerie foto turneu The Lord Of Steel - MANOWAR


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top