Un club Daos plin aștepta ora 22 fix care a marcat începutul unui amplu concert Luna Amară, ce a avut de toate. Prima parte a fost una (semi) acustică, prilej de a reauzi în concert piese de pe Don't let your dreams fall asleep, dar nu numai.
După ce Somn a deschis calea prin versul „Tot ce ești e tot ce ai” - subtitlul de pe afișul concertului, au urmat cele două piese în engleză cu Mihnea la voce, Deadends și Hunt the wire. Sunetul bun și clar, închegarea acustică a trupei și lumina simplă, monocromă, au realizat o atmosferă plăcută și favorabilă unei audiții relaxate. Luna Amară au ajuns la o maturitate ce le permite să lase muzica să transmită, să creeze o relație cu publicul, care simte fiecare tresărire și răspunde fără alte îndemnuri.
Când a trecut Nick la voce, însă, sonorizarea n-a mai ajutat așa de mult, o continuă grijă la concertele Luna Amară. Dar s-a redresat pe parcurs și a trecut peste numeroasele probleme, din cauza cărora a și fost vizibil enervat. Am trecut în revistă Unghii de drac, Mara și Chihlimbar, dar și o piesă nouă. Nici Roșu aprins nu avea cum să lipsească.
A urmat No return, la care Nick a aruncat microfonul de supărare că nu se auzea în cască, dar Mihnea a dus bine ultimele versuri. A doua jumătate a piesei este un solo de chitară, pe care Șerban l-a interpretat în stilul propriu, foarte blues. A sunat bine, dar mi s-a părut că tonul nu s-a potrivit cu restul melodiei. Oricum, a stârnit entuziasmul așteptat.
O surpriză plăcută a fost Din valuri ard, ultima piesă de pe Loc lipsă. Partea acustică a fost încheiată de Prea târziu, o piesă mai nouă, care apare pe albumul Live la Conti. Mi-a plăcut bridge-ul, care creștea în intensitate, cu așteptarea unui punct culminant, doar ca să tranziționeze în refrenul cântat calm. Era „prea târziu”.
După o scurtă pauză, concertul a fost reluat cu aceeași piesă, dar cântată în manieră electrică. La fel s-a întâmplat și cu piesa de debut, Somn, urmată de Pietre în alb. În cercuri a fost încadrată de două compoziții noi. A doua, despre refugiați, mi-a rămas mai mult în minte, prin ritmul ușor reggae. Oricum, cam toate piesele noi cred că mai au nevoie de timp de „coacere”. Sunt un pic dezamăgit că nici una nu m-a atras sau impresionat cum au făcut-o precendentele piese pe care le cântau în concert înainte să apară pe album, precum Somn, Loc Lipsă, Întunecare sau Bathtub Glory, ca să menționez câteva.
În gol, ce deschide albumul Pietre în alb, a sunat excelent, iar Șerban a părut că se dezmorțise și a început să se distreze pe scenă, din Oraș trecând direct în riff-ul supărat din Întunecare. Atât cei de pe scenă, cât și cei din fața ei au început să se energizeze. La finalul piesei, Mihnea și cu Sorin s-au cam enervat pe un individ care n-a vrut să dea drumul sticlei de bere în timp ce se manifesta pe muzică, stropind pe cei din primele rânduri, dar și sculele de la marginea scenei. În tine tu a destins rapid atmosfera și incidentul a fost uitat.
Răzvan a dat ritmul hipnotic pentru Oameni noi, care a și încheiat simbolic concertul cu un șuier de sirenă în timp ce scena rămânea goală. Bisul a fost marcat de două piese foarte vechi, de pe Asfalt, dar cu versuri foarte actuale: Antidot și Folclor.
A fost, așadar, un concert reușit, foarte plăcut, cu tot ce ți-ai dori de la Luna Amară, piese vechi și noi, dar și fără unele pe care deja le-am auzit de prea multe ori.
