Pe un frig de înghețau sufletele în oameni, o mulțime impresionantă de oameni a venit în clubul The Silver Church, pentru a se încălzi cu muzica formației Iced Earth, pe care mulți fani o așteptau de mulți ani. Este o trupă cu nume sonor, cu albume a căror calitate, incluzând artworkul ireal, este de necontestat, copilul de suflet al lui Jon Schaffer. Porniți în turneu mondial de promovare a noului album, Dystopia, cu un nou vocal, Stu Block (fost membru al trupei Into Eternity) și însoțiți de două trupe tinere, Fury UK și White Wizzard, în seara de 22 noiembrie 2011 au poposit și pe tărâmurile românești, spre a ne oferi o porție sănătoasă și binevenită de heavy metal.
La ora stabilită, 19:30, primul grup, trioul Fury Uk intră pe scenă. Nu am mai auzit de ei până în această seară și mi-a luat vreo două piese să mă dumiresc cam ce văd și ascult. Și am ajuns la concluzia, după terminarea recitalului că am văzut o trupă ambițioasă, energică, dar cam generică. Dacă dai cu piatra într-un garaj din UK mai nimerești vreo cinci la fel. Nu cântă rău deloc, dar nici nu impresionează. Și genul abordat, traditional heavy metal cu influențe power este destul de stors și e cam greu să reușești să mai creezi ceva care să fie în egală măsură original și bun. Dar trupa și-a făcut bine treaba, solistul ne-a salutat în românește și apoi au încălzit atmosfera cu piese precum "I See Red", "Fall From Grace", "Saviour" si "Death by Lightening". P.S.: tobarul rupe!
Despre a doua trupa recunosc că am auzit de mai multe ori,însă am ascultat o singură dată o piesă care mi s-a părut că sună prea mult a Iron Maiden, dar variantă mai contemporană și nu le-am mai dat nicio șansă. Trupa de origine americană, formată în 2008, a intrat pe scenă în jurul orei 20:15 și cu primele 2-3 piese au reușit să mă bage puțin în ceață și cred că nu numai pe mine. Mi s-a părut că parcă instrumentiștii ar fi vrut să mărească tempoul pentru a se alinia cu vocea, însă ceva nu-i lasă. Până la urmă m-am obișnuit, am trecut peste această imagine de incipit și am reușit să mă las cuprins de muzică. O trupă promițătoare care revitalizează acest gen atât de saturat de trupe care nu spun nimic. Chiar dacă inițial i-am considerat copii Iron Maiden, chiar dacă mi-au lăsat inițial impresia că nu își coordonează cum trebuie instrumentele, până la urmă băieții mi-au lăsat o impresie bună. Au cântat, printre altele: "Over the Top", "40 Deuces", "Iron Goddess of Vengeance", "Starchild" si "High Speed".
Am ascultat de câteva ori ultimul album Iced Earth, Dystopia și cu toate că îmi plăcea mai mult vocea lui Matt, nu mi s-a părut rea nici vocea cea nouă. Eram curios cum vor suna live și... nu m-au dezamăgit. Stu Block are o voce puternică, variată, energică și ne-a demonstrat asta timp de aproape o oră și patruzeci de minute. Atmosfera creată de Iced Earth a fost extraordinară. Setlistul a fost foarte variat, însă spre marea mea tristețe au lipsit melodii precum Melancholy (melodia care m-a introdus în muzica trupei și care este și acum preferata mea) sau When the Eagle Cries. Pe Declaration Day mi s-a făcut dor de vocea care cântă această piesă, pe When The Night Falls am cântat laolaltă cu trupa și toată sala și am fost entuziasmat de apariția măștii lui Guy Fawkes și de piesa V.
A fost un show complet, pasional, noul membru își ia foarte în serios atribuțiile și Jon crează încă magie cu chitara sa. Un concert reușit!
SETLIST:
Dystopia
Angel's Holocaust
Slave to the Dark
V
Stand Alone
When the Night Falls
Damien
Dark City
The Hunter
Anthem
Declaration Day
Watching Over Me
ENCORE:
Dante's Inferno
Iced Earth
Vali C
