Dimmu Borgir in Bulgaria - The Kings of Black Metal

Asteptam de mult un concert Dimmu Borgir (in Romania), dar nu-i bai! L-am vazut la Kavarna (Bulgaria). Nu vreau sa vorbesc de aventura care a inceput odata cu imbarcarea mea in acceleratul de Constanta. Nu reusesc nici acum sa imi dau seama de ce bulgarii reusesc si noi nu. Pana sa ajung la Kavarna credeam ca noi suntem ultima tara din Europa, dar m-am inselat. Suntem penultima. Oricum am luat din Mangalia o masina care mergea la Varna si care pentru 20 leva (doua persoane) au fost dispusi sa opreasca si la Kavarna.

Dupa ce am trecut de vama unde ne-am aratat portretele ca sa putem pasi spre paradisul metalului, am incercat sa dorm si sa imi pun vezica pe stop pana la locatie, lucru cam greu de indeplinit datorita soselei de proasta calitate care numai pentru somn si vezica nu a fost facuta.

Era sa o luam pe cai gresite, adica sa ajungem la Kaliakra (orasul), nu ca stadionul din Kavarna s-ar numi Kaliakra. Cum ar fi la noi ca stadionul din Constanta sa se numeasca Fetesti. A! Scuze! Am atins alt punct sensibil pentru rockarii romani.

Pe drum am luat doi bulgari care au fost de mare ajutor deoarece cand am ajuns in orasul cu pricina (Kavarna), nimeni nu stia engleza asa ca i-am trimis la inaintare si pana la urma am aflat unde este. Nu ca se vedeau bratele alea mari de tin becuri ca sa vada lumea mingea pe intuneric.
Trebuia doar sa ne uitam pe geam. Dar treaca de la mine. Intr-un final am ajuns la stadion.

Ne-am dat jos din masina si soferul ne-a dat lovitura. Maine la pranz venim sa va luam.

"Frate te rugam stii, astia au fost un imperiu de barbari se numeau imperiul bulgar, numai numele de "bulgar" nu prea iti da liniste si tu vrei sa ne lasi peste noapte aici?" Era un loc uitat de Dumnezeu. A! Pai d-aia canta Dimmu! Ok!

Nimeni nu stia engleza.
Doreai bilete "guduriavalazapadata". Doreai ceva de mancare "guduriavalazapadata". La bere intelegeau bine. "Please one bere. How much?" " One leva" (raspundeau) "Ok Two beer please!" "three leva!

La ora 7 dupa ce ne-am pierdut vremea prin terasele aranjate ad hoc pentru rockerii nerabdatori care vroiau sa treaca orele mai repede,am pasit ordonat pe stadion unde urma sa aiba loc concertul.



Au inceput concertul trei trupe din Bulgaria (The Revenge Project, Korozy si Serpentine Creation) care nu au impresionat cu nimic nici prin sound, nici prin abordare si sincer sa fiu nici cu mesaj, o mare parte din piese fiind cantate in limba engleza.
Desi interpretarea lor a fost una buna, decenta desi mediocra cele trei formatii s-au comportat bine pentru niste trupe de deschidere abordand stiluri precum black sau trash metal.Pe scurt au dat-o bine au cantat ce trebuiau sa cante lasandu-ne sa asteptam si mai nerbdatori Dimmu.

Dupa ce s-au lasat asteptati de catre fanii care scandau numele trupei, the Kings of the Norvegian black metal si-au facut intrarea in scena intr-un mod caracteristic, printr-un intro urmat de un spectacol de lumini si sunet, ce ne-a lasat cu gura cascata prin interpretare, sunet si coregrafie.

Norvegienii nu numai ca si-au rafinat piesele de alungul anilor insa acestea s-au imbunatatit capatand noi influente, fiind balansate si totodata apasatoare ca sound.
Toba (Dariusz Brzozowski) zis si Daray a dat ora exacta cum se zice, completata de basistul ICS Vortex intr-un mod exemplar, prin stilul ciudat de interpretare tinand basul tot concertul pe verticala si urmarind cu o precizie fantastica toba (care stim cat de grea este la Dimmu). Vocea lui m-a lasta masca (il stiam cum canta cu vocea si de la Arcturus) foarte curata. Era o voce de solist vocal, nu de voce secundara.

Datorita felului de-a se misca si interpreta Vortex iti lasa o imagine de circ parasit unde a mai ramas doar el, nebunul care joaca la infinit rolul vietii sale. Cei doi chitaristi Galder (Thomas Rune Andersen) si Silenoz (Sven Atle Kopperud) deja legendari de la Dimmu au fixat publicul cu privirile lor posedate facandu-te sa nu te misti din loc si captivandu-ti auzul cu sunetul riffu-rile lor agresive. Iar Galder cu aceeasi privire rupta din filme horror la un moment dat m-a scuipat cu apa (eram chiar in fata scenei).

Nu am carait nimic. Cel care m-a impresionat cel mai mult prin acuratetea interpretarii si a stativului de clapa decupat parca din "Razboiul Stelelor" fost organistul pianist Mustis (A yvind Mustaparta). Miscarile lui erau parca decupate dintr-un balet morbid, lasandu-ma masca prin modul cu care ataca timpi, practic ridica mana sus si o infigea la propriu in clape asemenea unui vultur care se avanta asupra prazii lipsita de aparare. Tote aceste miscari erau insa aveau o gratie de vrajitor. As putea spune "Vrajitorul Mustis", deoarece asta era impresia care ti-o lasa. Ca interpretare...fara cuvinte!

Cu toate ca trupa era un intreg, toti unu Dimmu Borgir, se vedea bine ca seful clanului era vocalul, (Stian Thoresen) zis si Shagrath, sau dirijorul orchestrei Dimmu Borgir. Acesta mi-a aratat ce inseamna sa ai totul sub control prin imagine si atitudine. Pisele gen: The Serpentine Offering, Kings of Carnival Creation, Spelbound, Puritania, Ptogenies of Great Apocalyps si pieasa cu care au incheiat, unica Mourning Palace. Nu pot sa descriu extazul publicului si al meu in mod special.

Totul a sunat impecabil, de la prima piesa Spelbound, pana la ultima Mourinig Palace. Dimmu Borgir au invins de mult notorietatea black metalului impingand granitele acestuia cat mai departe. Dimmu Borgir sunt o trupa pe care merita sa-i vezi live, mai mult decat sa stai acasa cu berea in mana si sa-i asculti la o rasnita.

Ajunsi la concertul lor Dimmu te aseaza pe un scaun negru si te seduce prin dansul de sunete si lumini, facandu-te martor la propria lor marturisire, o confesare cu mii de martori. Totul capata forma unei povesti si nu poti sa nu ramai tentat sa gusti acest show precum Adam a gustat din fructul interzis.

Le multumim colaboratorilor nostri John si Adi din trupa Tiarra pentru cronica si poze.