Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronica The R.O.C.K. si C.O.D. la Arenele Romane, 9 februarie 2013

Autor: Lenore, 12 Februarie 2013

Desi in mod uzual nu prea sunt interesata de trupe tribut, am zis sa le dau o sansa celor de la The R.O.C.K. si sa imi petrec seara de sambata, 9 februarie 2013 la Arenele Romane. Cu alte trupe tribut s-a intamplat sa am chiar o surpriza foarte placuta (vedeti Domination), asa ca m-am infiintat la Arene cu tricoul meu cu AC/DC si un zambet mare pe fata.

Cronica The R.O.C.K. si C.O.D. la Arenele Romane, 9 februarie 2013Accesul s-a facut fara probleme, cortul era incalzit bine (era de stat in tricou fara probleme), aveau de baut si de mancat pe alese, asa ca se anunta o seara frumoasa. A fost si muzica intre trupe, se voia un fel de rockoteca, prin urmare era la volum destul de ridicat, cam prea ridicat pe alocuri.

Showul a fost deschis de cei de la C.O.D., o trupa targovisteana de metal ce si-a inceput cantarea cu un cover...Slash! Pentru mine, inca mai mult decat entuziasmata de concertul chitaristului de la Sala Palatului, sa ascult piesa "Ghost" a fost o mare bucurie. Candva pe la jumatatea setlistului lor, ne-au mai oferit un cover, de aceasta data fiind vorba de "Slither" (Velvet Revolver). 

C.O.D. au cantat in componenta pe: Bursuc (voce si chitara), Liviu (bass), Vlad (chitara) si Mihai (tobe). Din cate stiu eu, postul de la tobe este ocupat doar temporar de Mihai, pana ce tobosarul de drept al C.O.D., Alex, va reveni in trupa. Mi-este greu sa ii incadrez pe C.O.D. intr-un gen muzical anume, dar suna bine si modern. Urmeaza sa lanseze in curand un prim album, numit "I Need To Get Out", asa ca va invit sa le ascultati pentru inceput demourile postate pe Youtube si ulterior, sa le luati albumul si de ce nu, sa mergeti si la un concert cu ei.

Din setlist amintesc si piesele: "Ain't My Time", "It Still Rains", "Crossroads" si "For A Price". Au facut un concert frumos la Arenele, castigand repede publicul de partea lor. Sunt o trupa de urmarit!

O ora si un pic de rockoteca si apoi, capul de afis a pus stapanire pe scena. The R.O.C.K. (The Rise Of the City King) sunt mai mult decat o trupa ce canta coveruri AC/DC, ei reusind sa aduca la Arenele Romane spiritul si energia binecunoscutei trupe australiene.

Un mare plus pentru costume, miscarea scenica, interpretare si buna dispozitie! Ne-am putut bucura cu totii de cele mai bune hit-uri AC/DC, intr-o interpretare unica: "Hell Ain't a Bad Place To Be", "You Shook Me All Night Long", "Thunderstruck", "The Jack", "Back In Black", "Highway to Hell" sau "Hells Bells".

Sunetul mi s-a parut la un volum un pic prea ridicat, dar cu ajutorul dopurilor mele de urechi, n-am avut probleme. 

Nu a lipsit nici celebrul striptease al lui Angus, moment ce a facut deliciul publicului. Evenimentul a beneficiat de lumini de exceptie, a fost filmat si probabil o sa vedeti in curand cateva filmari de acolo. Daca ii prindeti pe undeva pe The R.O.C.K. va sfatuiesc sa mergeti sa-i vedeti fiindca or sa va mai aline cu siguranta dorul de un concert AC/DC. Vocea si instrumentalul sunt unde trebuie, suna bina si mai ales, vibreaza in ritmul care trebuie.

Finalul in acorduri de "For Those About To Rock (We Salute You)" a fost de mare exceptie.

Am ramas surprinsa la finalul concertului fiindca o multime de fani au asteptat la intrarea spre "backstage" pentru o poza/un autograf de la The R.O.C.K.. Se pare ca acestia sunt deja cunoscuti ca o trupa de succes!

In final, pot spune ca a fost o seara de sambata mai mult decat reusita, pe care o vreau repetata cat mai curand!

Vezi galeria foto a evenimentului la

  • Galerie foto The R.O.C.K. si C.O.D. la Arenele Romane, 9 februarie 2013


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top