Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronica Rock Night for Lady's Day, editia a IV-a

Autor: Alex, 6 Martie 2011

Da dom'le (sau doamna, don'soara, tanti, dupa caz), femeile au gusturi desavarsite. Rock Night for Lady's Day IV (5 martie 2011, Wings Club) a fost un regal de metal simfonic si gotic, cum de mult nu am mai vazut... Si tot cu aceasta ocazie am descoperit o multime de formatii a caror muzica m-a prins instant. Singurul regret e ca acestea nu concerteaza mai des...

Clubul a inceput sa se umple abia dupa ora 18:30, iar peste aproximativ o jumatate de ora trupa Apotheosis a dat startul evenimentului... si ce inceput a fost!
Summernight City, un cover dupa un cover care a sunat mai bine decat originalul. Superba interpretare, mai ca aveai senzatia ca-s Therion pe scena; atat de bine au sunat.
Au continuat cu inca doua coveruri, Tiamat - Carry Your Cross and I'll Carry Mine si Nightwish - Deep Silent Complete, interpretate la fel de bine. A urmat o alternanta a compozitiilor proprii (Saladin's Dream, The Quest) cu unele coveruri (Amberian Dawn - River of Tuoni, Dimmu Borgir - Perfection or Vanity, Nightwish - Over the Hills). Desi bogat in coveruri (foarte bine alese), recitalul m-a lasat foarte placut surprins de primele cateva zeci de minute din eveniment. Evident, aceeasi impresie a avut-o si publicul, trupa incheiind cu Saladin's Dream la bis (desi eu as fi fost si mai incantat daca mai audiam o data Summernight City). Asadar, jos palaria pentru Apotheosis... sper sa ii revad cat mai curand.

A doua trupa de pe afis, Eternal Fire nu s-a lasat asteptata... il vedeam pe Florin, vocalul, asteptand nerabdator inceperea recitalului la marginea scenei, deja machiat cu corpse paint. Evident, ce a urmat nu putea fi decat black metal, asezonat cu niscaiva elemente simfonice, in ton cu restul evenimentului. Muzica a fost absolut superba, tehnica, melodioasa, dura. Atat de dura incat pe Elizabeth Bathory bateristul formatiei, Gabi, a rupt pedala... tr00 kvlt, nene! Respiro 2 minute, pana au schimbat pedala, dupa care ne-am continuat blackereala, cu tot cu bis.
Printre piesele interpretate de Eternal Fire se mai numara Warriors, Twisted Love, Deamons, Call of the Wolves, Storm of the Eternal Fire, My Will to the Stars. Toate au sunat extraordinar, de mult nu am mai auzit un black metal asa de bun. Eternal Fire se adauga pe lista mea de trupe preferate...

Probabil fiindca unii au crezut ca am obosit de la atata suparare si metal (NOT!), am avut parte de o pauza publicitara de vreo 30-35 de minute in care s-a facut reclama la noul album al Andreei Balan, promoterii comparandu-l chiar cu hituri Queen si Korn (blasfemie!).
Pentru cei care nu s-au prins, de Idol e vorba. O trupa care a trecut de stadiul de 'enervanta' si deja imi provoaca greata. Nu mai suport sa vad 4 antitalente bagandu-si nasul in concerte in care clar n-au ce cauta; abia daca se poate numi (pop-)rock ce 'canta' ele, ce sa mai zic de metal. De cand am vazut prima oara formatia asta si pana acum (o perioada de un an si jumatate), au cantat mereu aceleasi piese cretine si aceleasi coveruri ieftine (or fi ele catchy, dar nu-ti trebuie cunostinte muzicale sa mimezi legarea a doua note pe We Will Rock You).
Mi se pare inadmisibil ca o trupa asa slaba, dupa 2 ani de activitate, sa se prezinte in aceeasi stare de jalnic si penibil. In afara de cateva persoane din cercul de prieteni al trupei, toti faceau misto de ele, si pe buna dreptate; cum naiba sa intrebi "A inceput cineva semestrul doi la facultate?" la aproape o luna dupa inceputul propriu-zis al semestrului, apoi sa anunti ca urmeaza o melodie despre asta (repet, facultate, semestrul 2) si sa canti I Love Rock 'n Roll?. Ca o comparatie, pana si astia (click) au evoluat sau s-au lasat de la vremea cand a fost facuta filmarea respectiva.

Pe scurt, Idol au cantat cu 30-35 de minute mai mult decat trebuia.
/bash

A urmat o pauza destul de lunga, in care s-au pregatit instrumentele pentru urmatoarea trupa, Fortress of Faith (pentru mine, prima auditie). Cand au urcat in sfarsit pe scena, au oferit un gothic metal de zile mari... iar cand eu zic ca imi place gothicul ascultat, e clar ca e ceva special (nu imi place genul, cu mici exceptii... aceasta e una din ele). In Fortress of Faith clapele au un rol predominant, insa se integreaza perfect cu celelalte instrumente, fara a le coplesi. Am ascultat solouri pasionale, ritmuri grele, toate langa o voce puternica, dar calda.
Din pacate, publicul inca era amortit dupa momentele anterioare, iar faptul ca piesele trupei sunt in mare parte mai lente nu a ajutat prea mult... chiar si asa, spre final ne dezmeticisem bine de tot, astfel ca nu puteam sa nu cerem un bis, insistand chiar si cand membrii trupei ne aratau ca nu mai e timp.
Nu mai tin minte titlurile pieselor, iar de setlist n-am reusit sa fac rost. Piesele au fost multe, au fost frumoase, si abia astept sa le mai ascult inca o data pe 19 martie.

Later edit: setlistul Fortress of Faith a cuprins piesele Sound of the Unknown, Insanity, The Fear, Wild Child (W.A.S.P. cover), Midnight Mist, The Fallen, Echo (Children of the Sky).

Si a venit momentul sa urce pe scena Whispering Woods, veniti tocmai din Cluj-Napoca. Cu un bass, o chitara, un flaut, niste clape si tobe si, bineinteles, o voce de soprana cutremuratoare, au cantat un symphonic metal presarat cu elemente gothic si doom. Rezultatul este o muzica si o atmosfera de vis. Pacat ca o parte din public plecase inca dinainte ca trupa sa urce pe scena... au avut ce pierde.
De-a lungul celor 10 piese (Well of Dreams, Of the End, Fairy Woods, Ghost in the Monastery, Ode to the Leviathan, The Call of the Trees, Death of a Beautiful, Curse of the Nightingale, Sleeping Angel, Queen Medusa) au alternat momentele de metale grele cu solouri de voce si flaut, care coborau perdeaua matasoasa a misticului peste corzile armonioase ale muzicii. Imaginati-va un astfel de amestec, plapand, dar puternic rasunator, si tot timpul magic... asa poate fi caracterizata muzica Whispering Woods.
Evident ca a fost cerut un bis, oferindu-ni-se Realm of Darkness, inca o piesa superba, cu care s-a incheiat un eveniment pe masura.

Trebuie sa mentionez ca imi place din ce in ce mai mult clubul Wings. E al doilea concert in Wings la care m-am prezentat, si deja s-au vazut imbunatatiri fata de prima oara... nu au existat probleme de sunet (de cand nu am mai spus asta?). Sunetul a fost perfect, absolut toate trupele s-au auzit clar. In plus, luminile au fost folosite excelent (priviti pozele), la fel si fumul. Felicitari persoanelor care s-au ocupat de aceste aspecte, au facut o treaba foarte buna sambata.

Nu pot sa inchei fara sa mentionez si echipa organizatoare, Stay Metal Forever! Ultimele concerte organizate de ei au avut o selectie de trupe extraordinara, locatia la fel (aici are o contributie si inchiderea Cage-ului), iar membrii echipei au avut grija ca evenimentele sa fie accesibile oricarui pasionat de metal. Mult succes in continuare si la cat mai multe evenimente!


Evenimente recomandate

Top