Underground for the Masses care a avut loc între 23-25 aprilie în clubul Quantic din București este un festival care reușește să se ducă mai departe cu fiecare ediție, este unul care strânge fanii black metal și oferă posibilitatea de a cunoaște trupe noi și de a vedea live trupe pe care poate altfel nici nu ar fi avut ocazia să le vadă pe scenă altfel. Underground for the Masses, aflat la a treia ediție anul acesta, de data aceasta cu trei zile în loc de două, este dedicat sonorităților black metal de toate felurile, toate subgenurile acestui vast gen muzical și a adus alături mai multe trupe care să provoace un asalt sonic celor prezenți. Au fost trupe pentru toate gusturile, pentru toate sensibilitatile, de la raw black la post black. Chiar dacă nu toate trupele au plăcut tuturor, ar fi oricum greu, în general cele trei zile au conținut măcar câteva trupe care să ofere bucurii audiofile celor prezenți.
Parcă numărul de oameni a fost un pic mai mic decât în anii trecuți, la fel și puterea de cumpărare mi s-a părut un pic mai mică, nu am văzut aceleași cozi la standurile de merchandise, însă oferta a fost destul de diversificată în ceea ce privește obiectele de colecționat. Pe lângă standurile trupelor și standul oficial al festivalului au mai fost prezenți Beauty of Pain , Dorel Tudor, Vampiric Militant Legions, precum și NecrosHorns care a avut la vânzare printuri originale, multe semnate de către trupe, cu poze făcute la concerte de black metal. Prețurile nu au fost mari, nici mici, decente la toate standurile. Imaginea bannerelor imense cu trupe de black metal care curgeau din tavan, lângă standul celor de la NecrosHorns au făcut deliciul serilor. Toate cele trei zile și nopți au adunat prieteni, găști, au venit oameni pe care-i văd deseori la concerte, dar și mulți străini. Parcă au fost ceva mai puțini adolescenți/tineri decât alți ani, dar nu au lipsit.
Primul lucru care mi-a sărit în ochi încă de la prima ediție a acestui festival este prezentarea grafică extraordinară și nici anul acesta nu a dezamăgit. Ba din contră, imaginile au fost superbe și au fost excelente și calitatea printurilor de pe tricourile și pe hanoracele cu festivalurile este una extrem de bună. Nu pot să subliniez îndeajuns de mult necesitatea ca un festival să aibă o personalitate, să se diferențieze de celelalte, să aibă o imagine proprie, un logo, o prezentare atractivă și Underground for the Masses îndeplinește toate aceste condiții. Echipa din spate, Din Întunerec, Quantic și toți ceilalți s-au descurcat de minune și organizarea chiar a fost bună, fără probleme fără intarzieri la trupe.
Festivalul a decurs foarte bine, sunetul a fost reglat în mare parte, luminile la fel, atmosfera generală chiar așa cum trebuie extrem, totul profesionist. Oamenii din echipă sunt dedicați atât comunității metal cât și ideii de a construi ceva, de a dovedi că în ciuda piedicilor și în ciuda economiei actuale un festival de black metal ca la carte poate avea loc și se poate dezvolta de la o ediție la alta și țintește din ce în ce mai mai sus. Deja au fost anunțate primele trupe pentru la anul și nu sunt de ici, de colo: Beherit, Profanatica.
Festivalul a decurs foarte bine, sunetul a fost reglat în mare parte, luminile la fel, atmosfera generală chiar așa cum trebuie extrem, totul profesionist. Oamenii din echipă sunt dedicați atât comunității metal cât și ideii de a construi ceva, de a dovedi că în ciuda piedicilor și în ciuda economiei actuale un festival de black metal ca la carte poate avea loc și se poate dezvolta de la o ediție la alta și țintește din ce în ce mai mai sus. Deja au fost anunțate primele trupe pentru la anul și nu sunt de ici, de colo: Beherit, Profanatica.
Joi (23 aprilie ):
Prima zi a festivalului a debutat sub auspicii bune, cu o mulțime de oameni prezenți, cu standurile deja pregătite. George și Eugen erau prezenți la intrare, la fel și echipa de intervenție în caz de vreo problemă medicală. Festivalul a început cu o trupă șoc, Proch, care nu se poate abține să facă un metal dur și mizerabil, scos parcă din străfundul perioadei întunecate a anilor '90. Și ca apariție scenică trupa nu este deloc convențională, oamenii cântă la bustul gol, mânjiți cu ceva ce aduce a sânge. Muzical, trupa este un black metal pur și pe scenă are calitatea de a atrage atenția. Și sunetul a fost cât se poate de bun, mult mai clar decât la alte concerte. Nu e neapărat în topul meu personal, dar am apreciat apariția și lipsa de inhibiții.
Au urmat Mallephyr din Cehia, o apariție diferită. Oamenii au schimbat puțin stilul, cântă un black mai modern, ceva mai bazat pe melodie, dar nu în sensul că ar fi melodici. Este o trupă la care contează mult tobele, pe lângă chitara lead este instrumentul cel mai pregnant. Nu prea îi ascultasem, așa că am fost plăcut surprins. Vocalistul s-a jucat de câteva ori cu vocea și a scos câteva sunete ca din partea cealaltă. Pe scenă au apărut mai curat, îmbrăcați în blugi negri și geci de piele. Mi-au inspirat multă energie și m-au pus în mișcare.
Odată cu Patristic, muzica a devenit dintr-o dată mult mai dură, mai gravă, cu pasajele instrumentale aproape de jazz, binecunoscute de către fanii trupei. Aceste treceri sunt o parte din deliciile trupei. E duritate, dar e și virtuozitate muzicală. Scena s-a făcut roșie și pe ecranul din spate au fost imagini cu păduri. Impresia concertului și a muzicii a fost una de grandiozitate și de epic, cu o mare doză de rawness specifică stilului. Cu siguranță a fost unul dintre concertele mele preferate ale serii, mi-a plăcut chiar mai mult decât cele mai cunoscute trupe și pentru care au venit oamenii.
Pénitence Onirique este trupa pe care am așteptat-o cel mai mult în prima zi. În ultima vreme am tot ascultat muzica lor și eram destul de curios cum va suna live, mai ales fiindcă este rapidă și cere o mare putere vocală. Însă de cum au început mi-am dat seama că va fi un concert reușit. Și prezența scenică este una atractivă, ei încearcă (și în mare parte reușesc) să iasă din tipare și să ofere ceva diferit, atât vizual, cât și muzical. Au purtat cu toții măști ca de carnaval, dar puțin spre steampunk. Stiu că este o modă acesta, cu trupele misterioase, dar nu tuturor le și iese. Cazul lor este unul pozitiv. Eleganța hainelor se îmbină cu misterul măștii și muzica este bună. Puțin monotonă pe alocuri și sunetul a fost dat mult prea tare, dar până la urmă a fost ceea ce speram. Cred că este greu să duci atâtea piese cu o astfel de intensitate, așa cum au făcut ei, aproape fără pauză, fiind mai mult înspre o abordare mai directă, fără prea multe cuvinte între piese.
Ritualization are acele elemente de death care duc trupa într-o direcție mai tehnică și care ajută mult la crearea unui zid de sunet. Impactul sonic este unul ridicat, de multe ori pur și simplu am stat și am ascultat încercând să înțeleg structura pieselor, dar e greu, sunt multe niveluri în compoziție. Pe scenă, trupa este statică, doar vocalistul face notă discordantă prin atitudinea sa. Vizual, trupa nu aduce nimic, oamenii cântă și atât, nu le pasă de imagine, au venit îmbrăcați obișnuit. Totuși, ei transmit multă putere și un fel de a fi care inspiră la seriozitate. În cele trei zile ale festivalului i-am văzut deseori în public, atât pe ei, cât și pe alții, ca niște fani obișnuiți, ascultători de muzică.
Trupa grecească Varathron își extrage puterea din aerul curat al insulelor, de unde și vigoarea cu care cântă. Este, cu siguranță, trupa cea mai energică din prima zi de festival, ceea ce înseamnă mult, ținând cont de nebunia care a fost. Au făcut tot posibilul să ne țină activi și după 12 noaptea, după o lungă zi, cu multe trupe. Nu e deloc ușor, dar nici muzica nu este una ușoară. Am recunoscut ceva din influența grecească, elemente comune cu alte trupe de gen, însă per total, are ceva al ei. Chiar dacă nu-i ascult în mod obișnuit, m-am bucurat de concert.
Și astfel s-a încheiat această primă zi de întunerec.
Vineri (24 aprilie) :
Mai multă lume în această a doua zi, unii doar pentru aceasta, alții pentru tot festivalul. Au venit destui cu corpse paint și azi, dar mai ales în a treia zi, au fost și cu diverse alte însemne ale pasiunii lor, battle jackets, tricouri cu trupe, țepi, haine de piele etc.
Din păcate la prima trupă, Deathless Void, nu am ajuns. Mi-aș fi dorit să-i văd, dar programul nu mi-a permis. Poate o să mai fie ocazii. Malhkebre a început chiar când am intrat în club. O trupă destul de grea, protestatară, care a avut și câteva elemente industriale, chiar tribale, au cântat la butoaie și au avut lungi pasaje progresive și instrumentale. Trupa depune și multă pasiune în a arăta ca o trupă de black metal, cu facepaint, cu tot ce trebuie. Mi-a plăcut că au făcut notă distinctă în peisajul trupelor mai generice. Evident, propovăduiesc satanismul și o fac într-un mod milităresc, puțin cam prea ostentativ.
Cu francezii de la Decline of the I am avut o experiență tare interesantă. Acum vreo câteva săptămâni mi-a intrat în playlist o piesă de-a lor și apoi am început să tot ascult, întrebându-mă oare când și dacă o voi vedea live. Ca mai apoi să îmi dau seama că vor fi prezenți la festival. Așadar, este trupa pe care o așteptam cel mai mult azi. Mă omor după trupele franceze atmosferice, filozofice, care transpun vidul în muzică. Visez la un festival doar cu trupe de post metal, până atunci mă bucur de fiecare dată când m-ai prind o trupă de acest gen pe la noi. De-a lungul concertului au rulat imagini de tot felul pe ecranul din spatele scenei, cu filme alb-negru și mesaje de tot felul, mai ales existențialiste. Nu degeaba au la surse de inspirație pe Kierkegaard.
Aveam câteva așteptări de la Antikvlt, ținând cont și de istoria și de componența trupei. Chiar dacă în general nu mă omor după trupa aceasta, pot aprecia dinamismul cu care cântă și faptul că vor să cânte mai altfel, mai dur, mai revoltat. Îmi place în mare parte și când domolesc ritmul, dar o fac rar. În rest, sunt direcți și brutali, puțin cam nehotărâți, așa că nu prea le iese nimic, cel puțin nu live. Am încercat să intru în stare pentru ei, dar nu prea am înțeleg ce vor, în ce direcție se duc. Poate altora le-a plăcut, dar mie nu prea.
Cu francezii de la Decline of the I am avut o experiență tare interesantă. Acum vreo câteva săptămâni mi-a intrat în playlist o piesă de-a lor și apoi am început să tot ascult, întrebându-mă oare când și dacă o voi vedea live. Ca mai apoi să îmi dau seama că vor fi prezenți la festival. Așadar, este trupa pe care o așteptam cel mai mult azi. Mă omor după trupele franceze atmosferice, filozofice, care transpun vidul în muzică. Visez la un festival doar cu trupe de post metal, până atunci mă bucur de fiecare dată când m-ai prind o trupă de acest gen pe la noi. De-a lungul concertului au rulat imagini de tot felul pe ecranul din spatele scenei, cu filme alb-negru și mesaje de tot felul, mai ales existențialiste. Nu degeaba au la surse de inspirație pe Kierkegaard.
Aveam câteva așteptări de la Antikvlt, ținând cont și de istoria și de componența trupei. Chiar dacă în general nu mă omor după trupa aceasta, pot aprecia dinamismul cu care cântă și faptul că vor să cânte mai altfel, mai dur, mai revoltat. Îmi place în mare parte și când domolesc ritmul, dar o fac rar. În rest, sunt direcți și brutali, puțin cam nehotărâți, așa că nu prea le iese nimic, cel puțin nu live. Am încercat să intru în stare pentru ei, dar nu prea am înțeleg ce vor, în ce direcție se duc. Poate altora le-a plăcut, dar mie nu prea.
Tsjuder au venit cu altceva, un black metal pur și periculos. Nu inovează, dar simți ritmul, îți vine să te miști, să urci un munte și alta nu. Îmi cam dau seama dacă o trupă îmi va plăcea live după cum intră pe scenă și după atitudinea pe care o are. Nordicii au intrat ca un buldozer și așa au ținut-o până la final. Chiar dacă e doar un trio, a făcut multă gălăgie. Așa trebuie să se prezinte o trupă de metal care se respectă și care vrea să își pună în mișcare fanii. La ei am văzut unul dintre puținele mosh pituri ale festivalului. Au făcut și un cover Bathory, Woman of dark desire. Înțeleg de ce sunt headlineri.
A urmat Tabula Rasa, cu siguranță cea mai atipică trupă a festivalului. Oamenii nu se iau neapărat în serios și cumva le iese. Combinația de black metal cu punk, ei cu corpse paint (cam la mișto) și energia nedisimulată este una câștigătoare. Între piese vocalistul a povestit despre ceea ce urmează, dar nu prea am înțeles ce a zis. Au avut și merch interesant, ca de exemplu o casetă roșie cu un balon înăuntru sau un pin handmade (cam scump) cu logoul trupei, un liliac cu țâțe (goale), dar de data asta sub forma unui cap de mort. Sigur este trupa cea mai ironică a festivalului și a lăsat o impresie bună în mintea mea. M-am distrat și am dansat în ciuda unei oboseli pregnante.
A urmat Tabula Rasa, cu siguranță cea mai atipică trupă a festivalului. Oamenii nu se iau neapărat în serios și cumva le iese. Combinația de black metal cu punk, ei cu corpse paint (cam la mișto) și energia nedisimulată este una câștigătoare. Între piese vocalistul a povestit despre ceea ce urmează, dar nu prea am înțeles ce a zis. Au avut și merch interesant, ca de exemplu o casetă roșie cu un balon înăuntru sau un pin handmade (cam scump) cu logoul trupei, un liliac cu țâțe (goale), dar de data asta sub forma unui cap de mort. Sigur este trupa cea mai ironică a festivalului și a lăsat o impresie bună în mintea mea. M-am distrat și am dansat în ciuda unei oboseli pregnante.
Nazghor a încheiat cea de-a doua zi de Underground for the Masses și a fost un deliciu. Oamenii cântă un black metal modern, care nu este neapărat pe placul tuturor, fiind prea bine produs. Eu am apreciat mai ales aceste aspecte. Au rămas destul de mulți oameni la ei, cu toate că era târziu și oboseala picura din noi. E o decizie înțeleaptă să fie puși după headliner, întrucât oamenii care au mai rămas, au rămas fix pentru a înțelege ce e cu trupa și ce hram poartă. Am fost transportat de melodicitatea și sunetul curat, fix ceea ce i-a deranjat pe alții. Da, este o trupă cu o producție bună, cu piese care au multe clișee, dar sună închegat. Și pe scenă au fost surprinzător de inventivi, atât ca apariție, cât și ca stil de a interpreta piesele.
Sâmbătă (25 aprilie) :
Blestemul de a pierde măcar o trupă în fiecare zi de festival a pogorât asupra mea și în ultima zi de festival. Sektarism a fost startul primei zile cu un black metal ritualic. Nu am ajuns la ei, dar înțeleg că, printre altele, s-a dat cu tămâie, ceea ce este tot timpul o idee bună.
Umbra Conscientia a fost prima trupă a zilei pe care am văzut-o. În ciuda numelui extrem de atractiv și a unei imagini solide, trupa nu reușește să depășească un anume schematism. Asta nu înseamnă că nu a sunat extrem de bine, de profesionist, de atrăgător pentru cei prezenți. Dar mie nu mi-a zis mare lucru, a fost destul de ok încât să nu ies afară, dar nu destul de bună încât să nu uit destul de repede ce cântă.
Temple of Baal a început cu un intro ritualic, apoi a dat drumul asaltului sonic. Sunt conștient că este o trupă cu multă trudă în spate, cu un sound creat în timp, cu albume apreciate în underground, dar nu este neapărat inovatoare. Asta însă nu o împiedică să fie cea mai directă și mai dură trupă a zilei, cu potențial de mosheală, dar din păcate nu s-a făcut, nu a fost publicul potrivit.
Pe o piesă au fost mai mulți vocaliști din trupele de la festivalul și a fost un moment neașteptat de bun. Să vezi așa ceva nu e la ordinea zilei.
Una dintre cele mai așteptate trupe ale festivalului și una dintre cele mai bune, cu siguranță a fost Darvaza. Dățile trecute când a mai fost la noi a arătat care este nivelul și de atunci l-a menținut și chiar l-a ridicat. Imaginea scenică, vocea, atitudinea, riff-urile și tobele sunt necruțătoare. Față de ultima dată, vocalistul a fost ceva mai cuminte, asta păstrând proporțiile, și mi-a plăcut chiar mai mult vocea lui. E adevărat că la un moment dat a aruncat cu o bere în public, dar din fericire nu a nimerit pe nimeni. Concertul a trecut rapid, oarecum monoton pe alocuri, dar cu un setlist bine conturat.
Una dintre cele mai așteptate trupe ale festivalului și una dintre cele mai bune, cu siguranță a fost Darvaza. Dățile trecute când a mai fost la noi a arătat care este nivelul și de atunci l-a menținut și chiar l-a ridicat. Imaginea scenică, vocea, atitudinea, riff-urile și tobele sunt necruțătoare. Față de ultima dată, vocalistul a fost ceva mai cuminte, asta păstrând proporțiile, și mi-a plăcut chiar mai mult vocea lui. E adevărat că la un moment dat a aruncat cu o bere în public, dar din fericire nu a nimerit pe nimeni. Concertul a trecut rapid, oarecum monoton pe alocuri, dar cu un setlist bine conturat.
Whoredom Rife a urmat. Tot o trupă directă, de black metal raw și distrugător, cu tot cu imaginea de rigoare. Trupa a îmbinat, spre marele deliciu al publicului, pasajele foarte vitale cu cele mai de respiro, după o încărcare de negativitate urma un catarsis, toată energia se cuantifica într-o singură direcție. Au avut pe scenă acel ceva care se regăsește pe albume, acea melodicitate care se construiește din haos, și care e greu să fie transpusă live, nu toate trupele pot. Dar lor le-a reușit și chiar bine. Nu am ascultat acasă atât de mult încât să pot spune dacă au greșit pe undeva, însă nu am identificat neconcordanțe. Din ce am văzut în jurul meu, a fost printre cele mai apreciate și gustate trupe ale festivalului. Și vocalistul trupei era să facă o boacănă atunci când a aruncat stativul în public. Din fericire nici el nu a nimerit pe nimeni și recitalul a fost neîntrerupt.
Naglfar a fost cu siguranță trupa mea preferată din această ediție a festivalului, la concurență cu Decline of the I și Tabula Rasa. Maeștrii black metalului melodic au creat o atmosferă deosebită, bazată pe riff-urile care se construiesc unul din celălalt și se împletesc în mod deosebit și miraculos într-o muzică ce transcende black metalul și se duce și în alte zone. Este de neînțeles pentru mine cum de o trupă atât de bună și de influentă în zona underground nu a rupt mai mult barierele și nu a ajuns mai cunoscută. Live, trupa a fost impecabilă, atât ca sonorizare, apariție scenică, dar și ca relație cu publicul. După atâtea trupe și atâtea feluri de a cânta, la finalul unui festival este o plăcere să mai asculți încă o trupă care să te ungă pe suflet.
Am ezitat mult dacă să mai stau sau nu și la ultima trupă a festivalului, ArsGoatia, întrucât voiam să păstrez mai mult în amintire trupa precedentă, însă până la urmă am rămas. Formația încearcă să condenseze în muzică o sumă de elemente clasice ale genului și în mare parte îi iese. Muzica, apariția scenică, aerul mistic, brutalitatea sunt la locul lor și a fost un bun moment de încheiere al acestui festival care se încăpățânează, și bine o face, să continue, să aducă trupe bune, diverse, care să încapsuleze spirtul black metal. Ne vedem la anul!
Am ezitat mult dacă să mai stau sau nu și la ultima trupă a festivalului, ArsGoatia, întrucât voiam să păstrez mai mult în amintire trupa precedentă, însă până la urmă am rămas. Formația încearcă să condenseze în muzică o sumă de elemente clasice ale genului și în mare parte îi iese. Muzica, apariția scenică, aerul mistic, brutalitatea sunt la locul lor și a fost un bun moment de încheiere al acestui festival care se încăpățânează, și bine o face, să continue, să aducă trupe bune, diverse, care să încapsuleze spirtul black metal. Ne vedem la anul!
