Aflat la a doua ediție anul acesta, festivalul dedicat exclusiv muzicii black metal Underground for the Masses are deja o identitate proprie și a adus o grămadă de oameni laolaltă în clubul Quantic din București în cele două zile de festival. Succesul primei ediții a creat așteptări foarte mari, care au fost împlinite și anul acesta de către organizatori, Din Întunerec. Se spune că a doua ediție, ca și al doilea album, sau a doua carte, este cea care arată dacă nu cumva prima dată a fost doar un noroc sau o întâmplare. Se pare că nu a fost. Și de data aceasta festivalul s-a dovedit unul demn de trecut pe listă. Există câteva caracteristici pe care vreau să le subliniez. Din punct de vedere vizual acest festival are tot ce-i trebuie, un logo, o grafică a lui, modele proprii de tricouri și de hoodies, precum și badge-uri de presă sau brățări de acces care toate arată excelent, întunecat, foarte estetic. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării din acest punct de vedere, dar nici din altele. Organizarea a fost una foarte bună, trupele au început la timp, sonorizarea și luminile au fost bine reglate, paza și-a făcut treaba (chiar daca nu au existat incidente mari), așadar se vede că festivalul are oameni serioși în spate, care știu ce au de făcut și știu să rezolve orice posibile probleme. Anul acesta au fost mai mulți oameni decât anul trecut și deja, din câte știu, s-au vândut "în orb" câteva sute de abonamente în prima zi, la un preț redus, ceea ce dovedește încrederea oamenilor în acest proiect care sigur va avea ani mulți și va aduce multe trupe care altfel nu ar avea cum să ajungă la noi.
Chiar mă întrebam ce anume face să aibă succes un festival tânăr și unul dintre răspunsuri este tocmai acesta: faptul că vin multe trupe care nu au mai fost la noi și care satisfac majoritatea gusturilor. Am avut și merchandise din belșug, cred că toate trupele au venit cu câte ceva, fie că e vorba de tricouri, viniluri, CD audio sau patch-uri, unii având și alte obiecte colectionabile, precum pin-uri, vederi, steaguri sau stickere. Bani să fi avut, că aveai ce cumpăra. A fost și beautyofpain cu standul și Iulian Agapie care a pictat live. De asemenea, cei de la Old Grave Festival au promovat noua ediție și au avut bilete și tricouri de vânzare.
Ziua I
Prima trupă, vienezii de la Theotoxin, cu băieți cu corpse paint, au deschis prima zi de festival cu un black metal destul de clasic, foarte energic, cu câteva influențe din zona death metal. Puși pe treabă, oamenii au dat drumu la ostilități în stil mare, fără milă pentru urechile noastre dornice de metal extrem. Am apreciat vocea și chitarele mai ales, dar și viteza cu care putea să bată toboșarul. Piesele au acea melodicitate pe care eu o apreciez în mod deosebit la o trupă de black metal, nefiind deloc plictisitoare și repetitive. Lumea deja se strânsese destul de multă și trupa a apreciat acest lucru, având un setlist bogat și bine executat. Au cântat piese precum: Sanatory Silence, Perennial Lunacy, World Burn for Us, Towards the Chasm, Philosopher of Light.
Tsatthoggua din Germania a revenit pe scena metal în 2019, după aproape 20 de ani de hiatus și după ce în anii nouăzeci arătaseră că muzica lor nu este o joacă de copii, ci un manifest punk, anarhist, bazat pe sadomasochism, pe fetișismul bizar și pe o dezaprobare fățișă a regulilor și a lumii considerate normale. Pe scenă au apărut cu cagule, măști de piele, latex, hamuri, lanțuri și au fost de la început până la sfârșit foarte brutali și duri. Din când în când, vocalul se autobiciuia pe scenă cu un bici folosit de obicei în practici sexuale. Nu pot să spun că muzica lor îmi e foarte apropiată de suflet, dar curiozitatea m-a îndemnat să rămân până la final și nu am regretat. La un moment dat au avut un interludiu fain, cu muzică tribală, care părea din cu totul alt film. Au cântat piese precum: Worvarts Vernichter, I Drive my Dogs (to Thule), No Paradise for Human Sheep, Heirs of Fire, Pechmarie, Status Sturmer.
Dymna Lotva din Belarus (momentan membrii locuiesc în Polonia) a urmat, cu o combinație inedită de black, doom și post rock, cu o tipă la voce, care în ciuda unei aparente fragilități a dovedit că are un control desăvârșit asupra vocii. Ei au apărut îmbrăcați în niște robe roșii, albe și maro, iar pe parcurs au folosit și niște sânge fals pentru a da o notă de roșu performanței. Vocalista, ca o fantomă a unei frumuseți care s-a spânzurat demult, a avut și un dans al disperării pe scenă, iar vocea ei chiar este bântuitoare, un amestec de clean, cu țipete, șoapte și guturale. Vocalista are și un dans al ei, ca o sânziană macabră. Cel mai nou album, The Land Under the Black Wings: Blood, lansat în 2023, este o mărturie tragică a istoriei țării aflate sub influențe nefaste, dar și un material audio extrem de ofertant, pe care cu siguranță o să-l mai ascult și în viitor. Înainte de a ieși de pe scenă au strigat: Slava Ukraini! Au cântat piese precum: Into the Swamp, The Pit, Death Kisses Your Eyes, Funeral… Ground, The Land Under…, Hell, Cruelty, Buried Alive.
Au urmat ce de la Koldbrann, cu un black norvegian foarte direct, oarecum old-school, în genul Taake, Darkthrone sau Gorgoroth, dar foarte agreabil și care a intrat bine. Eu însă eram încă sub fascinația trupei precedente, care chiar a fost ceva special, însă după câteva melodii am reușit să intru în atmosfera glacială pe care riff-urile puternice și nemiloase, precum și vocea gravă le creează. Au apărut pe scenă cu corpse paint clasic, au fost serioși de la început până la final, nu au comunicat mai deloc cu publicul (de fapt, aceasta este în general o caracteristică a trupeor de black, care nu prea spun nimic, lasă muzica să vorbească) și au rupt scena. Au cântat și piese mai vechi, dar s-au concentrat pe cel mai recent material, Ingen skånsel. Publicul a fost foarte încântat și cei mai mulți au rămas la tot concertul trupei. Au cântat piese precum: Forstanden Seiler Sin Egen Sjo, Maskiner av Nihil, Fortapelse i Svovel og Helvetesild, Djevelens Treskeverk, Totals Sjelelig Bankerott, Inhumanitaer Inngripen.
Archgoat este una dintre trupele pentru care multă lume cred că a venit la acest festival, fiind o apariție aparte e scenă. Mie nu pot să zic că îmi place în mod deosebit stilul lor, fiind mult prea blasfemiatori pentru mine. Mi-a plăcut instrumentalul, dar nu și vocea, mult prea monotonă și spartă. Muzica lor se duce uneori înspre death metal, dar vocea nu urmează ritmul, ceea ce face ca piesele să sune cumva ciudat. Este doar părerea mea, cei cu care am vorbit și care sunt fani ai trupei au spus că le-a plăcut foarte mult, așa că mă iau după părerea lor de experți. Nu au avut o îmbăcăminte specială, dar au cântat ca veniți direct din Iad. Ce pot să spun este că trupa știe să scoată tot ce e mai întunecat și mai violent și mai puțin sensibil din om și să-l transpună live, pe scenă, în piese extrem de grele. Chiar și pentru asta, finlandezii merită să fie luați în seamă. Au cântat piese precum: Darkness Has Returned, Rise of the Black Moon, Abyss of the Graves, Nuns Cunts and Darkness, Hammer of Satan, Luciferian Theophany, Black Messiah, Death and Necromancy, Soulflay.
Black Altar a organizat pe scena din Quantic un mic altar, cu lumânări, cranii și cruci întoarse și au ars tămâie in timpul concertului. Ei înșiși au fost îmbrăcați în robe negre și cu fețele acoperite sau cu face paint. Polonezii cântă un black metal tradițional și abordează teme precum moartea, ocultismul, satansimsul, întunericul. Cumva mi-a plăcut faptul că și-au dat silința să facă ceva nou, să aibă și o componentă din aceasta vizuală. Îmi place când trupele își gândesc proiectul muzical din mai multe perspective, din mai multe părți. Ceea ce au adus ei pe scenă a încântat mare parte din public și, în ciuda orelor întârziate, mulți au rămas pe baricade și au ascultat până la final concertul oamenilor. Au cântat piese precum: Ancient Warlust, 666 MegaBeast, Intro + Via Draconis, Intro + Sacrilegious Cogregation, Kingdom ov Razors.
Deitus din U.K. a încheiat prima zi de festival, cu un black metal ceva mai modern, chiar poate un post black metal, cu o producție excelentă, cu ritmuri repetitive și halucinante și cu o voce care se mulează perfect pe instrumental. Englezii sunt foarte buni în a crea o atmosferă irespirabilă, grea, apăsătoare, care te face să te gândești la ce e mai rău în viașa ta, dar în același timp să nu-ți pese prea tare. Din păcate multă lume deja plecase, fiind târziu și venind poate după o zi de muncă. Dar cei care am rămas am avut parte de o încheiere cum se cuvine a unei zile lungi, presărate cumult metal noir. Deitus a cântat și un cover Slayer, piesa Postmortem, care chiar a sunat excelent în interpretarea englezilor. Una peste alta a fost un super concert și o zi plină de muzică bună. Trupa a cântat piese precum: Straight for Your Throat, Lightbearer, Postmortem, A Scar for Serenity, Via Dolorosa, Bite it Your Scum.
Ziua II
Cea de-a doua zi de festival a început mai devreme, la 17.30, și a avut 8 trupe. Chiar de la început, de când am ajuns, a fot plăcut surprins să observ că deja era strânsă foarte multă lume, ceea ce poate însemna că oamenii chiar își doresc să vadă cât mai multe din trupele prezente la festival anul acesta. Prima formație a fost Aorlhac, cu un black metal melodic care chiar a intrat foarte bine așa, pentru început. Trupa franțuzească aduce în fața publicului teme medievale, are și câteva pasaje acustice, mai ales interludii, care sună chiar foarte bine și aduc un plus atât pe albme, cât și live. Îmi place foarte mult și vocea trupei, iar franceza sună, ca la Seth, foarte ocult și misterios, precum și riff-urile extrem de bine scrise. Live, trupa a sunat chiar bine, cu multe momente în care am rămas fermecat. Poate eram eu odihnit și binevoitor, dar trupa a ridicat încă de la început ștafeta. Au cântat piese prcum: La révolte des Tuchins, Nos hameaux désespérés, Le bûcher des Cathares, La Guerre des esclops, Mandrin, l'enfant perdu, Au travers de nos cris.
Black Mass Pervertor a urmat cu un black mai spre crust/punk și a schimbat puțin ritmul. Am găsit chiar și elemente de doom pe alocuri, dar și cu elemente de speed, ceea ce e o combinație foarte dubioasă, dar care se pare că la ei funcționează. Nu am putut să nu admir mustața foarte fastuoasă pe care vocalul o purta și care-i dădea un aer de muzician din anii 80, nicidcum unul care cântă un black metal spurcat și plin de blasfemii. Am încercat să fac abstracție de versurile foarte tâmpite și m-am concentrat mai mult pe muzică. Instrumentalul mi-a atras atenția și m-a făcut să mă mișc mai mult decât o fac de obicei trupele de black. Ei au venit și cu niște cărți poștale pe care nu ar fi bine să le trimiți familiei de sărbători. Trupa a cântat piese precum: Wanderer of the Desolate Path, Hyperborean Baptism, Gathering of the Sodomites, Rope of Ecstacy.
Seth a urmat, cu un black metal melodic adus tocmai din Franța. Este una dintre trupele pe care la așteptam, fiindcă am ascultat ani de zile albumele ei și nu mă gândeam că vreodată o să ascult și live piesele. În ultimele zile am tot ascultat La France des maudits și La morsure du Christ, cele mai noi albume, din 2024, respectiv din 2021. Sunt două mici opere de artă, pline de melodicitate, dar și de acel rawness care a adus trupa în atenția publicului. Producția este una foarte bună, așa cum rar întâlnești la o trupă de gen, fapt care demonstrează din plin implicarea trupei. Și pe scenă a dat dovadă de o prezență foarte agreabilă (pentru un astfel de show, se înțelege), a cântat cu mare implicare și creat o atmosferă care ne-a dus înapoi în timp, chiar până la Revoluția Franceză, dat fiind cele două capete (false, sper) înfipte în țăruși, care amintesc de Revoluție. Trupa este foarte teatrală, vocalul a venit pe scenă într-o mantie purpurie, ca un rege francez și a avut și un fel de coregrafie a lui, foarte bizară. Trupa a cântat piese precum: Paris des Maléfices, Métal noir, La Destruction des Reliques, La morsure du Christ, Et que vive le diable!, Insurrection.
Germanii de la Baxaxaxa au urmat cu un metal ceva mai melancolic, de anii 2000. Sunetul este cel clasic, foarte ușor de recunsoscut și care în general prinde la ascultători. Nu prea ai cum să dai greș cu o astfel de formulă foarte utilizată de-a lungul anilor. Au avut și ei o componentă vizuală proprie, fiind îmbrăcați în haine de călugări catolici și nu a lipsit nici eterna cruce întoarsă. În mare parte piesele trupei sunt despre latura întunecată, despre satanism și uneori devine obositoare această obsesie pentru aceste teme. Am apreciat instrumentalul și vocea și mi-a mai plăcut și faptul că oamenii și-au dat silința să se diferențieze măcar vizual de celelalte trupe. Au cântat piese precum: In Shadows They Lurk, The Old Evil, Devoted to Him, Church of the Antichrist, Walpurgis Dancers, Kiss of Shame, Ghosts of Törzburg, Above the Stellar Gateway.
Endstille a venit cu niște black ceva mai agresiv, mai dur, mai pur. Germanii au tot fost acuzați de anumite simpatii de extremă dreaptă, de care s-au delimitat, dar tot am auzit discuții înainte și după concert despre acest subiect. De asemenea, am observat că mulți au preferat să iasă afară la o țigară sau la un pahar de vorbă în loc să stea la concert. Eu am stat o parte din show, dar nu m-a prins stilul lor atât de mult. În general metalul legat de război, de combat nu ma atrage prea tare, dar nu am putut să nu observ că pe scenă se transpun în ceea ce cântă și dau sută la sută pe fiecare piesă. Au avut viteză, nu au stat pe gânduri prea mult și așadar pare că a trecut foarte rapid concertul lor, cu toate că au cântat destul de multe piese. Trupa a cântat piese precum: Pro Patria Mori, Ripping Angelflesh, Anomie, Sick Heil, Bastard, Jericho Howls, Conquest Is Atheis
Darkened Nocturn Slaughtercult a schimbat puțin ritmul și a cântat un black metal mai direct, cu mult accent pus pe tobe și cu o voce feminină puternică și dură, care nu a fost deloc monotonă. Este a doua trupă a festivalului cu o femeie la voce și m-am bucurat să văd puțină diversitate. Trupa din când în când au avut pasaje ceva mai calme, dar care doar prevesteau haosul ce avea să urmeze. Vocalista a și venit îmbrăcată foarte special, cu o rochie de pânză albă și cu ceva pe cap care mi-a adus aminte de Heilung, dar nu are nicio treabă cu acea trupă. A fost printre cele mai intense show-uri ale serii, necruțător și care nu te lăsa nicio clipă să respiri sau nu-ți dădea voie să te eliberezi din mrejele fascinației. Trupa a cântat piese precum: Mardom - Echo Zmory, In the Land of the Mountains of Trees, A Beseechment, Twofold, Bearer of Blackest Might, Malignant Deathcult, Das All-Eine, In The Hue Of Night.
Misþyrming din Islanda a fost penultima trupă a serii, cu un stil și mai direct, și mai dur, dar cu elemente melodice foarte plăcute urechii. Și ei au avut o componentă vizuală, fiind mânjiți cu ceva care seamănă a sânge pe față și pe brațe. Muzica lor nu este cea mai prietenoasă și nici nu are cum să fie, ținând cont că avem în vedere o trupă de black metal islandeză care cântă în limba natală și care are drept teme suferița și moartea. Chiar dacă era destul de târziu și resimțeam cu toții oboseala celor două zile de festival, muzica lor a fost îndeajuns de energizantă și prezența lor scenică destul de activă încât să ne țină atenți pe cei încă rămași în Quantic. Trupa a cântat piese precum: Orgia, Ísland, steingelda krummaskuð, Með Hamri, Með Harmi, Engin miskunn, Blessun, Söngur heiftar.
Seara a fost încheiată de one man band-ul Sotherion din Franța, care deși are doar un singur album lansat, Vermine, din 2024, este deja un nume cunoscut de către cei prezenți la festival și foarte mulți au rămas și pentru a vedea această trupă. Pe scenă BST (omul din spatele trupei) a fost însoțit de muzicieni care l-au ajutat să cânte live piesele comspuse de către el. A sunat raw, rece, distant, grav, foarte apăsător, o muzică iernatică și disperată. Trupa combină cu succes sound-ul black metal norvegian de început cu un sound mai modern, mai aproape de zilele noastre. Evident, piesele nu au suna chiar ca pe album, unde producția joacă un rol important, dar s-a apropiat foarte mult de înregistrări. Nici că se putea un final mai bun, mai potrivit pentru un festival care a adus atâtea trupe pe scenă în aceste zile. Trupa a cântat piese precum: Schwarmgeist, La Mort Pour Compagnon, The Fallen, Le Havre Meurtri, Flame Of Deliverance, Word Made Death, Blood Prophet, Shrine Of The Chosen.
Ca o concluzie, a fost un festival intens, plin de suprize, unde m-am revăzut cu mulți oameni și am avut ocazia să văd live o sumedenie de trupe care mi-au plăcut. Aștept ediția 2026!
