Ziua 3 – Vineri, 27 iunie
Deja începeam să simt urmările după 2 zile pline de festival, însă am început ziua cu una din revelațiile zilei - Djerv. Djerv este o trupă de metal din Norvegia, formată din Agnete Kjølsrud la voce și Erlend Gjerde la tobe. Trupa combină metalul cu elemente din mai multe subgenuri, precum hard rock și black metal. Solista este extrem de expresivă și teatrală în același timp. Dacă pe prima piesă a intrat îmbrăcată complet în negru – sub soarele arzător norvegian – și cu un batic negru transparent ce îi acoperă fața, după a doua melodie s-a schimbat la o ținută de gală, cu un sacou negru. Machiajul accentua privirea sfâșietoare ce te ține fermecat de la început până la finalul fiecărei piese. Vocea excepțională acompania excelent restul de muzicieni, ce au oferit un show complet pe scenă. După acest show, am devenit fanul lor, clar!
Văzând scena principală când am intrat în festival, am știut că cei de la Hurra Torpedo vor avea un concert deosebit! De la mașini de spălat, frigidere, aragaze și diverse electrocasnice, scena era plină până la refuz de aceste obiecte. Nici nu vreau să mă gândesc cât timp a luat montarea, dar și demontarea acestora – practic îți puteai deschide un magazin de electrocasnice, atât de mult erau!
Când i-am văzut prima oară la televizor, nici prin gând nu îmi trecea că voi ajunge să îi văd live. Dar dați-mi voie să vă spun – ce show, ce prestație, ce efort fizic din partea lor – și mai ales din partea toboșarului să cânte la aceste instrumente lipsite de viață. Dacă pe chitarist și pe basist îi știam din grupul Black Debbath, era prima dată când îl vedeam live pe celebrul Kristopher Schau – un artist norvegian binecunoscut pentru munca sa din trupa The Dogs. Probabil acesta a avut cel mai dificil rol: să ridici obiecte grele, ușa de la lada frigorifică și să lovești cu bare grele de oțel tot felul de aragaze și obiecte metalice, totul sub soarele arzător, sigur nu e un lucru ușor. Aceștia au cântat la mașini de spălat, plite, au aruncat cuptoare cu microunde și alte obiecte, totul în timp ce piesele au sunat ritmat, muzical și într-un mod deosebit. Acest concert a fost momentul cheie al festivalului din acest an – o ocazie unică de a vedea un act artistic cu totul deosebit, plin de momente amuzante și de hit-uri celebre.
Reprezentația lui Poppy nu m-a impresionat, așa că m-am dus spre scena Moonlight pentru a o vedea și asculta pe celebra Kat Von D. Artista e bine cunoscută pe mai multe planuri: ca tattoo-artist, a lansat produse de make-up și iată că are și o carieră în muzică. Intro-ul a fost piesa All by myself, o proiecție alb-negru pe ecranele de pe scenă, un cover bine interpretat. Piesele sale sunt catchy și light, complimentând foarte bine vocea artistei. Din punct de vedere vizual, aceasta a purtat un costum negru cu diverse elemente decorative, tot negre, iar părul acesteia zbura în vânt – ajutat de ventilatoarele de pe scenă. Kat Von D a fost acompaniată la clape de Sammi Doll, care a adus un plus de imagine pe scenă.
După o scurtă realimentare și rehidratare, am prins Within Temptation la apus – unul dintre cele mai frumoase momente ale festivalului. Vocea lui Sharon den Adel, luminile scenice, energia blândă, dar intensă – totul a fost perfect.
La scena Vampire au urmat cei de la Steel Panther, îmbrăcați în culori țipătoare și maiouri tăiate și mulate. Din punct de vedere vizual, ai la ce să te uiți, pe scenă se întâmplă ceva în permanență, sunt inclusiv 2 bare de striptease, unde s-au desfășurat 3-4 fete în diferite ținute. Anumite persoane nu au apreciat show-ul sexist pe alocuri, însă au venit mulți fani special pentru ei, îmbrăcați corespunzător, fani ce au cântat piesele cuvânt-cu-cuvânt. A fost un sneak peek spre anii 80, plin de culoare și glam metal, cu un show complet.
La scena principală începuse deja să se facă întuneric. Înainte ca muzicienii de la Dimmu Borgir să intre pe scenă, niște fumigene au adus întunericul pe scenă. Și ce dacă cântă pe lumină (mai neobișnuit pentru ei)? Au adus efectiv întunericul pe scenă! Wow! Concertul a fost impecabil, chiar și cu noul lor chitarist: Kjell Åge Damage Karlsen. Cu riff-uri heavy, necruțătoare, synth-uri malefice și efecte pirotehnice deosebite, prestația lor a fost absolut impecabilă. A fost unul din cele mai bune concerte ale festivalului din acest an. Dimmu Borgir au încheiat set-ul cu rafale de sunet, întuneric și o estetică precisă, metalică, impunătoare.
Spre sfârșitul setlist-ului, deja o mare parte din oameni se îndrepta spre Vampire Stage, unde se pregăteau să cânte cei de la Meshuggah. Cu un show nou de lumini (față de ultima oară când i-am prins live), aceștia au livrat o lecție de ritmică cum numai ei știu să o facă. Un lucru de remarcat ar fi că e prima oară când aud un concert Meshuggah cu un volum bine reglat. În sfârșit pot să mă bucur de muzică fără să îmi fie frică că mi-o iau rinichii la vale de la toate acele joase și kick-uri ce efectiv trec prin tine. Cu un mix impecabil și un show cu lasere și lumini, concertul a fost unul de referință pentru fanii genului.
Ca o nota amuzantă, cei de la Hurra Torpedo au postat un mic videoclip, în care încercau sa dea din cap pe una dintre piesele extrem de complexe ale trupei Meshuggah. Nu cred că e nevoie să vă spun că fiecare dădea din cap pe alt ritm :)
Ultima trupă a serii – Kaizers Orchestra – se anunța a fi ceva deosebit. De la hype-ul făcut de clăparul trupei prin festival, până la sutele de fani cu tricouri și măști create special pentru acest show, aceștia au creat o atmosferă foarte locală și personală. Chiar dacă nu toți din public cunoșteau versurile, toți au simțit energia lor specială. Eu nu ascultasem muzica lor până acum, însă m-au prins în mreaja lor muzicală și m-au hipnotizat efectiv.
Este, de asemenea, singurul headliner care nu a venit cu pretenții de super-star și liste scurte în ceea ce privește partea de acreditări foto. Pare o trupă solidă, cu experiență, cu muzicieni deosebiți care îmbină cu succes mai multe stiluri muzicale, și o fac bine de tot!
A treia zi a fost o seară a contrastelor – lumină, melancolie, agresivitate, întuneric, eleganță – și exact asta o face memorabilă.
