Un nou și ambițios festival a luat naștere anul acesta. Este vorba despre ShatterFest, dedicat sonorităților "core" și care s-a desfășurat pentru prima dată în Quantic, între 23 și 24 mai. Acest festival s-a născut din dorința de a oferi ascultătorilor hardcore, metalcore, deathcore etc. ocazia de a avea două zile pentru ei, în care să vadă și să asculte trupe de gen românești și străine. Fiind o primă ediție, nu știam la ce să ne așteptăm, însă a fost cu siguranță un succes. Au fost prezenți câteva sute de oameni în cele două zile și nu au existat incidente altele decât evenimente fericite și oameni încântați. Fiind primul festival dedicat acestui tip de muzică de la noi, este normal ca numărul de trupe românești să fie mai mare decât cele străine. Și chiar a fost prezentă toată crema trupelor de core de la noi din țară. De asemenea, festivalul organizat de către FinalStep Production, powered by Encore club, are și o amprentă vizuală, având un logo, tricouri și șepci, ba chiar și niște fâșuri în mai multe modele pe care cei interesați le-au putut achiziționa de la standul de merchandise. Trupele au fost multe și diverse, toate au dat, ca în fotbal, ce a avut mai bun, și acreat contextul desfășurării unor dansuri specifice. Din păcate eu nu am ajuns decât a doua zi, dar cei prezenți au avut parte de concertele trupelor: Avoid Humanity, Dark Structure, June Turns Black, W3 4R3 NUM83R5, For The Wicked și Within Destruction. Recunosc că îmi pare rău, as fi vrut să le văd pe toate, mai ales ultimele două trupe, dar poate în viitor se va mai găsi ocazia. Totuși, în ziua de sâmbătă am putut vedea live trupele Engineer of Death, Hostvge, Crize, Diamonds Are Forever, Taking Back August si Siamese, trupe care de care mai grea și mai plină de breakdowns.
Engineer of Death, trupă de hardcore din Bulgaria, pentru prima dată în România, a dat startul celei de-a doua zile de concerte cu un show ca de headliner. Nu aveam idee ce pot acești tineri bulgari supărați, dar ne-au luat pe toți pe sus cu muzica lor agresivă și melodică în aceeași măsură. Nici nu apucasem bine să mă dezmeticesc că s-a și deschis un mosh pit și s-a dat drumul la brațe (cine știe, știe). Băieții mi-au adus puțin aminte de Knocked Loose, acceași energie dementă, breakdowns nebune și o voce care m-a pus în mișcare, laolaltă cu instrumentalele brutale. Nici că se putea un început de seară mai bun. O să-i urmăresc cu atenție pe oameni în viitor.
Hostvge vine din Brașov și este o trupă ambițioasă care vrea să aducă un nou suflu deathcore-ului românesc. Sunt binevenite și influențele drum and bass, trap și phonk, care dau melodiilor un aer mai modern și mai intens. Chiar dacă este o trupă la început de drum care lucrează la un E.P., Hostvge s-a descurcat bine pe scenă și ne-a pus puțin în mișcare. Vocalistul este destul de carismatic și are o voce care mi-a amintit de cea a lui Phil Bozeman de la Whitechapel. Din când în când a mai făcut și câte o glumă și la un moment dat l-a chemat pe scenă pe vocalistlul de la Avoid Humanity pentru a cânta împreună o piesă. Mi-a plăcut mult și modelul de tricou pe care l-au adus.
Crize a revenit anult trecut cu un nou album și cu o poftă crescută de a cânta. I-am văzut pe băieți în Expirat, atunci când au lansat Egocid și știam la ce să mă aștept: la o muzică brutală, dar totuși sensibilă, care te conduce la introspecție prin versurile profunde și care nu te pot lăsa insensibil. Trupa a sunat excelent și mi-a părut bine să-i văd pe băieți din nou pe scenă. Au cântat și piesele vechi, de pe vremea când eram eu încă un licean furios, dar și de pe albumul nou. Băieții l-au invitat pe Bogdan Păvăloi pentru piesele Forever yours și Idol, pe care nu au mai cântat-o de peste 10 ani și acum au refăcut-o special pentru seara aceasta.
Diamonds are Forever este încă o trupă care a revenit în forță anul trecut, tot cu niște piese noi și cu variante remasterizate ale vechilor melodii. Și pe ei i-am văzut, de data aceasta în Fabrica, despre care înțeleg că s-a închis (sala de concerte, cel puțin) și îmi era dor de un concert cu ei. Oamenii sunt pe baterii, au o energie molipsitoare și piesele lor sunt catchy. Între timp se strânseră și mai mulți oameni, așa că s-a dat drumul și la niște crowd surfing, wall of death și circle pits așa cum se face. Îmi place când trupele românești primesc atâta susținere și dragoste din partea publicului. Nu mai rețin cine a zis, dar sunt de acord: este un an bun pentru metalul românesc, apar albume sau măcar piese noi, trupele cântă mai des, apar astfel de evenimente, publicul iese mai des din casă. Așadar, încă o trupă care a scos untul din noi.
Taking Back August au început în mare forță, dar după prima piesă au avut ceva mici probleme tehnice care s-au rezolvat destul de repede și s-a dat iar drumul la muzică. Și pe ei am mai avut ocazia să-i văd anul trecut, dar parcă anul acesta au sunat chiar mai bine decât îmi aminteam. Carismatici, cu piese care au un vibe de anii 2010, când genul era mult mai popular, dar și cu piese mai noi, mai pline de viață, băieții au continuat să ne îndemne la mișcare. Adevărul e că dacă ești dintre cei cărora le place să stea în față și să se bage în mosh pit, atunci ai șanse să pleci acasă rupt de oboseală după un festival de genul ăsta. Eu doar după o zi am ajuns acasă cu spatele rupt și cu tălpile roșii. Băieții de la Tacking Back August nu se joacă, lumea nu a stat pasivă, am ascultat piese mai noi, dar și dintre cele vechi, astfel că s-au bucurat și cei care sunt de la încept cu trupa, dar și cei care de abia au descoperit trupa. Un concert pe cinste!
Știți cum e când ai văzut o grămadă de trupe, ești obosit și nu știi prea multe despre ultima trupă? Te gândești că stai câteva piese, mai bei o bere și te îndrepți bucuros spre casă, dar apoi trupa urcă pe scenă și după o piesă deja începe să-ți sară somnul și simți că mai ai putere pentru încă o tură de dans. La finalul concertului deja mă întrebam cine naiba sunt oamenii ăștia cu nume ciudat, Siamese, veniți din Danemarca și cum de nu i-ai mai ascultat ca lumea până acum? Am fost uimit să aud că un grup mărișor de fani au venit din Germania special pentru acest concert și oamenii chiar s-au super distrat și ne-au arătat cum se face mosh la ei acasă.
Siamese a început la ora stabilită cu un solo de vioară, dar apoi acest instrument a fost lăsat deoparte și am avut parte de o oră și ceva de rock, metal, drum and bass, dar și o doză serioasă de pop, mai ales la refrenuri, Îmi plac astfel de trupe care se rup de tradiție și încearcă lucruri noi, în ciuda faptului că este posibil să nu fie înțeleși. Danezii au reușit să arate de ce sunt headlinerii acestui festival și cum se face atmosferă pe ritmuri atât de diferite. Oamenii au avut parte de cele mai mari mosh pit-uri, fiindcă nu degeaba au o piesă care se numește This is not a song, care se continuă cu versul it's a motherfucking mosh pit. Și evident că lumea a luat-o razna cu totul și seara s-a încheiat în mare fel.
Prima ediție a acestui festival arată că există public pentru această muzică și că organizatorii s-au descurcat foarte bine și au creat asteptări pentru următoarea ediție, pe care sunt sigur că nu doar eu o aștept cu mare interes.
