Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Ville Valo la Sala Palatului, 8 aprilie 2024

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 9 Aprilie 2024

Cronică de concert Ville Valo la Sala Palatului, 8 aprilie 2024La nici un an de la prezența în cadrul festivalului Metalhead Meeting 2023, trupa lui Ville Valo revine în România, pentru un concert solo, la Sala Palatului din București. Fostul solist al trupei H.I.M. și-a început cariera solo după ce faimosul grup finlandez s-a destrămat și anul trecut a lansat un album chiar bun, puțin diferit de ce a scos până atunci, intitulat Neon Noir. De atunci, alături de noua sa trupă îl promovează prin concerte prin întreaga lume, în care cântă, bineînțeles și piese ale trupei care l-a făcut celebru, H.I.M. Cred că dacă ar cânta doar piese de pe albumul solo nu ar veni nici jumătate din lumea care vine acum, fiindcă cei mai mulți vor să audă acele piese cu care s-au făcut mari, pe care le ascultau cu vreun iubit/iubită sau care rulau non-stop după vreo despărțire.

Piesele solo sunt mult prea noi ca să fie integrate atât de bine în mintea oameilor și, în plus, ar fi și păcat să-l ai în față pe omul care le-a compus și le cântă pe acelea și să nu ai ocazia să le auzi live. Concertul de aseară a strâns mulți oameni, Sala Palatului fiind aproape plină. Încep prin a spune că, în ciuda acusticii bune, nu este un loc potrivit pentru un astfel de concert, întrucât se stă pe scaune și nimeni nu vrea să stea pe scaun la un concert rock/metal și, în consecință aproape toată lumea a stat în picioare, însă nu prea a existat spațiu pentru mișcare. Până la urmă nu a fost deloc rău nici așa, chiar dacă poate ar fi mers mai bine în altă parte. Oricum, lumea s-a bucurat, oamenii au cântat alături de trupă, nu au fost probleme tehnice și a existat și un stand de merchandise în holul mare. Din păcate, selecția băuturilor a fost foarte săracă și oricum, mie mi-a fost peste mână să beau acolo și nu cred că doar mie, dar m-am simțit bine și fără stimulante.

În deschidere a cântat trupa Zetra in U.K., un duo despre care nu știam mai nimic, în afară de câteva piese ascultate recent pentru a-mi face o scurtă părere despre muzica pe care oamenii o compun și pentru a ști la ce să mă aștept când vor urca pe scenă. Oamenii au apărut machiați ca niște cântăreți de black metal, unul dintre ei având o rochie lungă și neagră, iar celălalt fiind îmbrăcat în stilul gothic al anilor `80. De altfel, muzica lor, un synthwave modern, este influențată de muzica acelor ani, dar am recunoscut și câteva elemente metal. La început nu prea am înțeles foarte bine ce vor ei să transmită, dar cu timpul, în cele 30 de minute, trupa a reușit să mă prindă în mrejele ei și să mă facă să-mi placă ce am auzit și văzut, și am simțit că și cei din jurul meu au avut aceeași trăire.

VV ( Ville Valo ) și trupa sa au urcat pe scenă undeva după ora 21.00 și a cântat cam 1h30, trecându-ne prin piesele lor de pe albumul de anul trecut, dar cântând și celebrele piese H.I.M., spre marele deliciu al publicului. Scena a fost foarte frumos luminată și de câteva ori, în timpul unor piese mai rapide, a fost proiectată heartagrama pe pereții Sălii Palatului, fapt care a dus la creearea unei atmosfere deosebite. De asemenea, Ville Valo și trupa sa mi s-au părut foarte în apele lor aseară și au cântat cu dedicație și profesionalism o grămadă de piese, printre care am putut auzi celebrele „Join Me in Death”, „Right Here in My Arms”, „Rip Out the Wings of a Butterfly” sau „Gone with the Sin”. Ar fi mers și un „In Joy and Sorrow”, piese mea preferată, dar chiar și așa, concertul a fost foarte lung, trupa a revenit de două ori la bis și oricum ar fi imposibil pentru orice artist să satisfacă toate cerințele sau dorințele fanilor. Pot afirma că setlistul a fost unul echilibrat, ba chiar bogat, plin de piese pe care lumea le aștepta, cu mici surprize.

Vocea lui Ville Valo, cu al său timbru gros și cu acel ton misterios și grav care m-a atras încă de la început când eram adolescent și visam la un concert cu H.I.M., a sunat parcă chiar mai bine decât anul trecut, semn că probabil a avut timp să se încălzeasă de-a lungul atâtor concerte. Cum ziceam și în cronica trecută, după destrămarea trupei finlandeze speranțele mele de a auzi cântate live acele piese a scăzut aproape de 0, dar iată că acum pot afirma că l-am văzut pe Ville Valo de două ori într-un timp scurt, chiar dacă nu cu trupa care l-a consacrat. Aceasta nu mai există și nici nu știu dacă se va mai reuni vreodată, dar sunt încă tineri și timpul e în față. Apropo de noua trupă, mi s-au părut muzicieni excelenți și am avut ocazia să văd de ce sunt capabili în cele câteva momente solo când oamenii au rupt instrumentele. Una peste alta, organizarea celor de la Metalhead a fost brici, totul a sunat bine și am avut parte de un concert pe măsura așteptărilor.

Setlist VV :
Intro (Zener Solitaire)
  1. Echolocate Your Love
  2. Killing Loneliness (HIM song)
  3. Run Away From the Sun
  4. Right Here in My Arms (HIM song)
  5. Loveletting
  6. Rip Out the Wings of a Butterfly (HIM song)
  7. Heartful of Ghosts
  8. Join Me in Death (HIM song)
  9. Salute the Sanguine
  10. The Kiss of Dawn (HIM song)
  11. Neon Noir
  12. The Funeral of Hearts (HIM song)
  13. The Foreverlost
  14. Poison Girl (HIM song)
  15. Vertigo Eyes
Encore :
  1. Gone With the Sin (HIM song)
  2. In Trenodia
  3. Buried Alive by Love (HIM song)
  4. Saturnine Saturnalia
Encore 2 :
  1. When Love and Death Embrace


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top