Metalul grecesc se află într-o continuă ascensiune în ultimii ani, ba chiar în ultimele decenii, iar aproape tot ce vine de pe tărâmurile Eladei se transformă într-o operă de artă. Cred că orice ascultător de muzică metal are cel puțin una-două trupe grecești în topul personal, fie că este vorba despre Rotting Christ, Septicflesh, vreo trupă de stoner metal sau una de black metal. Cert este că grecii sunt pe cai mari în lumea rock și metal și muzica pe care o fac iese in evidență. Una dintre trupele cele mai inovatoare și mai iubite de public este Villagers of Ioannina City, înființată în 2007, în regiunea Epirului, care a lansat primul album câțiva ani mai târziu, în 2014, intitulat Riza. Adevărata consacrare a venit însă odată cu albumul Age of Aquarius, din 2019. În urma lansării acestuia, trupa a plănuit o mulțime de concerte în diferite colțuri ale lumii, însă a venit pandemia de COVID-19, iar planurile s-au schimbat și concertul care trebuia să aibă loc în 2020 a fost anulat.
Totuși, trupa a revenit de mai multe ori în țara noastră și, de fiecare dată, a creat o atmosferă extraordinară. Oamenii au cântat alături de muzicieni într-o manieră care demonstrează cât de mult contează profesionalismul și pasiunea pentru ceea ce faci. În seara de 22 octombrie, Villagers of Ioannina City a revenit în București, în clubul Quantic, care a fost aproape plin, așa cum se întâmplă de obicei la concertele trupei grecești.
Muzicienii au venit încărcați și cu materiale discografice, atât mai vechi, cât și cu cel mai recent album, astfel încât cei care nu aveau anumite discuri în colecție au putut să-și completeze rafturile. Bineînțeles, au fost disponibile și tricouri, hanorace și alte produse pe care oamenii le-au putut cumpăra. Prețurile nu au fost tocmai mici, însă am rămas foarte impresionat să văd că s-a format o coadă la standul de merchandise și cred că s-au vândut foarte multe produse.
În mod normal, există și trupe de deschidere, însă de data aceasta grecii de la Villagers of Ioannina City au hotărât să cânte singuri. Puțin după ora 21:00, Alex Karametis, chitaristul și solistul trupei, alături de colegii săi - Akis Zois la chitară bas, Aris Giannopoulos la tobe și Dimitris Brendas la cimpoi și alte instrumente tradiționale de suflat - au urcat pe scenă.
Încă din primele clipe, grecii au dezlănțuit un recital de rock cu numeroase influențe folk, care a durat nu mai puțin de două ore și zece minute. Concertul ne-a luat într-un vârtej muzical, asemenea celui prin care trece Dorothy spre ținutul Oz și ne-a purtat prin discografia trupei, de la primele piese până la cele mai noi, punând accent atât pe materialul recent, cât și pe Age of Aquarius. Recunosc că, în câteva momente, mi s-a părut că piesele sunau chiar mai bine decât pe album.
Dacă nu mă înșel, muzicienii au fost atât de implicați în ceea ce cântau și în tot ceea ce se întâmpla pe scenă, încât uneori parcă au jonglat cu ritmurile, adăugând anumite elemente propriilor compoziții. Evident, au interpretat în proporție covârșitoare piesele originale, dar și-au permis să se manifeste într-un fel aparte, oferind muzicii o doză suplimentară de spontaneitate. Este adevărat că, spre final, vocea solistului părea să aibă nevoie de puțină odihnă.
Cu toate acestea, omul nostru a continuat să cânte cât de bine a putut, iar faptul că îi puteai observa oboseala a adăugat și mai mult la calitatea și autenticitatea actului muzical. Muzica trupei oscilează între momente de rock clasic, peste care se suprapun influențe metal, și pasaje în care elementele tradiționale grecești devin dominante. Uneori, acestea din urmă acaparează piesele, mai ales în momentele cele mai intense, când chitarele sunt acompaniate sau chiar eclipsate de instrumentele de suflat, în special de cimpoi. Totuși, aceasta este una dintre calitățile definitorii ale trupei, oferindu-i un avantaj și o identitate proprie, pe care fanii o apreciază.
Călătoria muzicală în care ne-au purtat grecii a început cu piesa Coming Home și a continuat cu melodii bine alese de pe albumele de studio și de pe EP-uri. Totul s-a transformat într-o acumulare de energie din ce în ce mai puternică, iar atmosfera a devenit tot mai intensă. La un moment dat, aveam impresia că suntem cu toții prinși într-o halucinație, într-un vis muzical din care niciunul dintre noi nu mai voia să iasă prea curând.
Trupa a fost extrem de implicată în ceea ce a cântat și poate tocmai de aceea publicul a fost atât de cald și de entuziast. Sunt anumite concerte la care mi se pare că publicul rămâne mai degrabă static și mai puțin implicat, chiar dacă apreciază ceea ce se întâmplă pe scenă. Există însă și concerte la care publicul devine parte integrantă a spectacolului, iar de data aceasta am avut impresia că toată lumea a fost cuprinsă de o bucurie greu de explicat și de dorința de a împărtăși cu trupa frumusețea muzicii.
Oamenii au cerut, evident, și un bis, iar grecii ne-au mai binecuvântat cu o porție de muzică excelentă, scoasă din tolba lor de bunătăți, inspirată atât de lumea străveche a Greciei, cât și de propria lor viziune muzicală. Dintre toate concertele Villagers of Ioannina City la care am fost, acesta mi s-a părut cel mai bun, cel mai intim și cel mai intens. Mi-a plăcut că muzicienii au știut să integreze piesele mai vechi, astfel încât acestea să se îmbine cu sunetul mai nou al trupei, conturat pe cel mai recent album, fără să uite de hiturile pentru care veniseră atât de mulți oameni.
Așadar, a fost un concert nu doar reușit, ci cu adevărat memorabil, la care sunt sigur că mă voi gândi multă vreme de acum înainte. Cei de la Cavalleria Events au făcut și de data aceasta magie și am avut parte de o seară minunată.
Încă din primele clipe, grecii au dezlănțuit un recital de rock cu numeroase influențe folk, care a durat nu mai puțin de două ore și zece minute. Concertul ne-a luat într-un vârtej muzical, asemenea celui prin care trece Dorothy spre ținutul Oz și ne-a purtat prin discografia trupei, de la primele piese până la cele mai noi, punând accent atât pe materialul recent, cât și pe Age of Aquarius. Recunosc că, în câteva momente, mi s-a părut că piesele sunau chiar mai bine decât pe album.
Dacă nu mă înșel, muzicienii au fost atât de implicați în ceea ce cântau și în tot ceea ce se întâmpla pe scenă, încât uneori parcă au jonglat cu ritmurile, adăugând anumite elemente propriilor compoziții. Evident, au interpretat în proporție covârșitoare piesele originale, dar și-au permis să se manifeste într-un fel aparte, oferind muzicii o doză suplimentară de spontaneitate. Este adevărat că, spre final, vocea solistului părea să aibă nevoie de puțină odihnă.
Cu toate acestea, omul nostru a continuat să cânte cât de bine a putut, iar faptul că îi puteai observa oboseala a adăugat și mai mult la calitatea și autenticitatea actului muzical. Muzica trupei oscilează între momente de rock clasic, peste care se suprapun influențe metal, și pasaje în care elementele tradiționale grecești devin dominante. Uneori, acestea din urmă acaparează piesele, mai ales în momentele cele mai intense, când chitarele sunt acompaniate sau chiar eclipsate de instrumentele de suflat, în special de cimpoi. Totuși, aceasta este una dintre calitățile definitorii ale trupei, oferindu-i un avantaj și o identitate proprie, pe care fanii o apreciază.
Călătoria muzicală în care ne-au purtat grecii a început cu piesa Coming Home și a continuat cu melodii bine alese de pe albumele de studio și de pe EP-uri. Totul s-a transformat într-o acumulare de energie din ce în ce mai puternică, iar atmosfera a devenit tot mai intensă. La un moment dat, aveam impresia că suntem cu toții prinși într-o halucinație, într-un vis muzical din care niciunul dintre noi nu mai voia să iasă prea curând.
Trupa a fost extrem de implicată în ceea ce a cântat și poate tocmai de aceea publicul a fost atât de cald și de entuziast. Sunt anumite concerte la care mi se pare că publicul rămâne mai degrabă static și mai puțin implicat, chiar dacă apreciază ceea ce se întâmplă pe scenă. Există însă și concerte la care publicul devine parte integrantă a spectacolului, iar de data aceasta am avut impresia că toată lumea a fost cuprinsă de o bucurie greu de explicat și de dorința de a împărtăși cu trupa frumusețea muzicii.
Oamenii au cerut, evident, și un bis, iar grecii ne-au mai binecuvântat cu o porție de muzică excelentă, scoasă din tolba lor de bunătăți, inspirată atât de lumea străveche a Greciei, cât și de propria lor viziune muzicală. Dintre toate concertele Villagers of Ioannina City la care am fost, acesta mi s-a părut cel mai bun, cel mai intim și cel mai intens. Mi-a plăcut că muzicienii au știut să integreze piesele mai vechi, astfel încât acestea să se îmbine cu sunetul mai nou al trupei, conturat pe cel mai recent album, fără să uite de hiturile pentru care veniseră atât de mulți oameni.
Așadar, a fost un concert nu doar reușit, ci cu adevărat memorabil, la care sunt sigur că mă voi gândi multă vreme de acum înainte. Cei de la Cavalleria Events au făcut și de data aceasta magie și am avut parte de o seară minunată.
