După atâtea festivaluri la care am văzut o mulțime de trupe în aer liber, sub soarele arzător sau în bătaia lunii, mi-am dat seama că aveam nevoie de un concert de club, unde atmosfera e mai intimă, esențială mai ales când este vorba de black metal. Așadar, concertul din Quantic, de pe 23 august, care a adus în fața publicului trupa americană de black metal melodic modern Uada, cu Shrine of Eligos și Eternal Fire (ambele trupe românești) în deschidere a venit ca o bucurie. Adevărul este că îmi doream de multă vreme să văd Uada, care a mai fost în România, la Rockstadt Extreme Fest în 2022, și încă de când am văzut că trupa va cânta în București m-am entuziasmat. În săptămâna de dinaintea concertului am reascultat toate cele patru albume (Devoid of Light din 2016, Cult of a Dying Sun din 2018, Djinn din 2020 și Crepuscule Natura din 2023) și mi-am dat din nou seama că trupa, al cărei nume înseamnă bântuit în latină, așa cum au declarat ei, este una dintre aparițiile de vază din zona black metalului melodic. Totuși, cel mai nou album, pe care americanii îl promovează, nu mi-a plăcut chiar atât de mult ca primele trei, însă chiar și așa este un material discografic puternic și bine gândit de la un capăt la celălalt. Concertul din Quantic, organizat de către club, a strâns o mulțime de oameni, mult mai mulți decât mă așteptam, dar nu chiar cât să umple sala, și a existat merchandise la fiecare trupă. Din păcate cei de la Uada nu au adus și CD-uri, însă am fost norocos să prind un tricou, fiindcă s-au dat repede.
Prima trupă a fost Shrine of Eligos, din Satu Mare. Este o trupă nouă, dar formată din oameni cu experiență în domeniul muzical, lucru care chiar se vede pe scenă. Nu am avut nicio așteptare și am fost plăcut surprins de ceea ce am auzit și văzut. Au urcat pe scenă cu corpse paint, au încercat pe cât posibil să facă atmosferă, să comunice cu publicul și în mare parte le-a și ieșit, întrucât oamenii prezenți i-au primit bine. Am apreciat vocea bună, ritmul constant al pieselor, cu tobele care ies în evidență, dar și cu riff-urile tăioase. Trupa a mai cântat în Quantic și cu altă ocazia, mulți oameni îi așteptau și s-au bucurat că de data ceasta a venit și cu ceva merch, mai ales tricouri. Shrine of Eligos încă nu are un album lansat, doar câteva single-uri, dar dacă va continua să compună sunt destul de sigur că va ieși ceva bun.
Pe cei de la Eternal Fire am mai avut ocazia să-i văd live și mereu mi-a plăcut ce am văzut, iar anul trecut trupa a și lansat albumul așteptat de multă vreme, anume Arhitect of Decay. Și de data aceasta a fost o surpriză plăcută, mai ales că și sunetul a fost bun în general, nu doar la ei, toate cele trei trupe au avut un sunet excelent. Nu am fost un mare fan al luminilor, mult prea exagerate uneori, mai ales că nu îți place, ca spectator, să-ți bată în ochi în mod constant atunci când privești spre scenă. Dar Eternal Fire a făcut o treabă bună, fie că ești sau nu fan, nu ai cum să nu apreciezi profesionalismul, vocea bună, compozițiile chiar reușite. Poate nu reinventează roata, dar are totuși piese bine compuse și live oamenii se pricep să facă atmosferă.
Uada a urcat pe scenă după o pauză destul de lungă, dar la timp, așadar am avut când să ne mai luam o bătură, să mai stăm la o poveste, și a început concertul direct, cu Snakes & Vultures, piesa lor emblematică de pe cel de-al doilea album. Ceea ce am observat la Uada de la început până la sfârșit a fost completa lipsă de interacțiune cu publicul, fapt la care mă așteptam și pe care l-am mai văzut la multe trupe mai ales din noul val de black metal, precum Celeste, Darvaza sau Mgła. Oamenii urcă pe scenă, cântă de rup și apoi pleacă. Până la urmă nu e rău nici așa, adaugă la mister, mai ales că Uada este o trupă care ține la anonimat, membrii sunt mascați, cu robe lungi și glugi pe cap, dar poate că măcar un salut la final ar merge. Trupa n-a venit nici la bis, însă nu e o mare problemă, fiindcă a cântat peste oră și tot concertul a fost o acumulare constantă de emoții, de o intensitate care a crescut constant, cu fiecare piesă.
Cu adevărat muzica lor te poate băga într-o transă dacă-i dai voie și live e chiar mult mai intensă decât pe albume, mai ales că ssunt și toate celelalte elemente care ajută. Nu doar că am fost încântat de concert, dar chiar mi-a depășit așteptările. Am trecut și peste lumina ciudată, peste fumul prea mult uneori și am intrat în povestea acestei trupe care cântă despre natură, singurătate, păgânism sau misticism și am observat că multă lume din jurul meu a făcut la fel. Trupa a cântat piese de pe toate cele patru albume, printre care am putut auzi Djinn, In the Absence of Matter, Retraversing the Void, Cult of a Dying Sun sau Black Autumn, White Spring.
