Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronica de concert Trooper - Stelele Rockului Romanesc la Arenele Romane, 26 aprilie 2014

Autor: Lenore, 1 Mai 2014

Pre-party in Voltage bar, asta inseamna un singur lucru: urmeaza un nou concert Trooper, concert pe care-l traiesc alaturi de familia lor mare de fani, scandalagii. Cred ca nici asta nu o sa fie o cronica de concert in stil gazetaresc"¦

Nu stiu ce inseamna Trooper pentru voi la nivel personal, insa pentru cei din grupul lor de fani, Trooper si muzica lor sunt cei ce ne-au adus impreuna, cei ce ne-au facut soundtrack-ul multor seri, cei ce sunt alaturi de noi in orice moment bun sau rau al vietii noastre. Trooper sunt prietenii nostri si familia noastra muzicala, daca se poate spune asa.

Evenimentul Stelele Rockului Romanesc a fost anuntat inca de anul trecut si a adus pe scena Arenelor Romane nume mari ce au scris istoria rock-ului in tara noastra. Trooper i-au adus pe toti la un loc si au facut ca totul sa para o petrecere rock, traita la cote intense.

Spectacolul a fost prezentat de Cristian Hrubaru, cel ce a avut de furca in a ii aduce si re-aduce pe baieti pe scena dupa fiecare reprezentatie. Inainte de concert s-au filmat si clipuri amuzante de prezentare a fiecarui invitat (nu prea are rost sa vi le povestesc, eu zic sa le cautati pe youtube ca merita)

Prima stea ce a urcat pe scena a fost Ovidiu Lipan Tandarica, cu siguranta unul dintre cei mai iubiti tobosari romani. Impreuna cu Coiotu' a dat startul concertului cantand mai intai cu vocea iar apoi din spatele tobelor piesa "Nunta". Publicul a fost cucerit inca de la primul asediu.

Daca tot a venit vorba de public, trebuie sa va spun ca si de data aceasta Arenele au fost pline de rockeri veniti din toate colturile tarii. Nu cred ca-s multe trupe romanesti ce se pot lauda cu niste fani asa devotati, ce vin de la sute de kilometric distanta pentru a isi vedea trupa preferata. Dupa inceputul in forta, Trooper ne-au cantat cateva piese de-ale lor ce au deschis si mai tare apetitul celor din cort pentru rock.

Nu credeam ca o sa aud vreodata live piesele "Viata de rocker" sau " Tu" de la Conexiuni, insa se pare ca Florian Stoica si Victor Solomon mi-au indeplinit un vis. A fost cu siguranta unul dintre cele mai frumoase momente ale serii.  Al doilea asediu, un nou success.

Nu a putut sa lipseasca nici piesa "Scandal", la care a iesit o nebunie maxima. Bannerul scandalagiilor a fost arborat si la acest concert, incurajarile si feedback-ul pozitiv fiind transmise direcat catre scena.  Trooper au avut o prestatie exemplara si desi stiu ca emotiile au fost la cote inalte, din public nu s-au simtit deloc.

Pe scena a urcat si Dan Iliescu (Timpuri Noi), ce a interpretat doua piese alaturi de Trooper. Energic si cu mare chef de cantat, a fost o prezenta inedita pe scena Arenelor.

Asteptam cu mare nerabdare momentul pieselor de pe albumul Vlad Tepes - Poemele Valahiei si nu am fost dezamagita nici de aceasta data. Nu cred ca sunt singura care-si doreste sa reasculte albumul live de la cap la coada, asa ca ma folosesc de ocazia asta pentru a adresa aceasta rugaminte.

Eugen Mihaescu si Gabi Nicolau "Gurita" au fost si ei fara teama pe scena, au avut un show exploziv ce ne-a mers direct la suflet. Am avut parte si de un invitat surpriza, incadrat in ultimele clipe in line-up-ul serii. Este vorba despre Mihai Georgescu "Mita" de la Bere Gratis, un apropiat al celor de la Trooper si un excelent solist vocal. Ne-au cantat impreuna o bucata dintr-o piesa Bere Gratis, piesa "Zi dupa zi" (una dintre cele mai bune piese de pe albumul Atmosfera) si un cover Queen.

Nu am apucat sa ne dezmeticim bine din ce s-a cantat pe scena, ca s-a anuntat intrarea lui Kempes. Un val de simpatie si urale s-a auzit din public. Cu siguranta unul dintre cei mai asteptati artisti ai serii, Kempes a venit insotit de trupa lui, muzicienii din Gothic si ne-a prezentat doua piese noi. Kempes este o prezenta pe scena, degaja o energie incredibila, are publicul la picioare in doua secunde si trei miscari. M-am bucurat enorm sa il revad pe Kempes pe scena si cred ca nu am fost singura care a simtit asa, Kempes fiind singura stea de pe scena chemata indelung la bis.

"Voodoo" si "Rugaciunea soldatului" au pastrat tensiunea la cote intense pe scena. Trecuse o buna parte din show, insa de pe scena nu am vazut nici o urma de oboseala.

Trooper i-au primit cum se cuvine pe urmatorii invitati ai serii, Paul Ciuci si Adrian Tinca de la Compact. Prestatia acestora a fost la inaltimea evenimentului. Ca sa va imaginati cum a fost pentru Trooper sa fie pe scena cu ei in seara de 26 aprilie, trebuie sa va spun ca in urma cu 6-7 ani l-am intalnit pe Coiotul intr-un local din Targoviste si tinea in mana un CD cu Compact. Era mai mult decat entuziasmat de trupa asta, era un fan ca oricare altul ce fredona piesele trupei preferate. Nu pot decat sa imi imaginez ce emotie poate sa iti ofere un moment ca acesta, sa urci pe scena si sa canti cot la cot cu idolii tai.

Din setlist nu a putut sa lipseasca nici piesa "Amintiri", o balada ce a reusit sa se strecoare in sufletul tuturor.

A urmat momentul Cristi Minculescu si Nutu Olteanu Supergroup. O buna parte dintre cei din public venisera sa ii vada la treaba si erau curiosi de ceea ce aveau sa cante. Patru piese binecunoscute si o piesa noua mai tarziu, stiam ca show-ul se apropie cu pasi repezi spre final.

Finalul nu putea sa apartina altcuiva decat celor de la Trooper, insotiti de Cristi de la Stonelight. "Tari ca muntii" si "Strigat", super hit-urile ce i-au ridicat pe Trooper din Targoviste direct pe cele mai mari scene din tara au fost cantate la unison de fanii prezenti la concert.

Nu pot decat sa ii felicit pe Trooper pentru acest eveniment mai mult decat reusit, sa le multumesc ca au facut acest eveniment posibil pentru noi. Sunt sigura ca au un loc pus deoparte in raiul rockstarurilor. Bravo, dragii nostri baieti, pentru cei peste 18 ani pe scena rock din Romania, voi sunteti stelele pentru noi asa cum cei dinaintea voastra sunt starurile pe care voi ati reusit sa le atingeti, iubiti, respectati si de ce nu, egalati.

Dupa ani si ani de concerte Trooper, baietii reusesc in continuare sa ne surprinda cu cate ceva nou. Trooper se reinventeaza permanent si face chestia asta fara nici un fel de compromis. De cand ii cunosc (si sunt peste 10 ani de atunci), canta fix ce vor ei si isi pun sufletul pe tava in fata noastra in fiecare moment. Respect, Trooper, va iubim!

Cronica de concert Trooper - Stelele Rockului Romanesc la Arenele Romane, 26 aprilie 2014

Vezi galeria foto a evenimentului la

  • Galerie Foto Trooper si Stelele Rockului Romanesc la Arenele Romane, 26 aprilie 2014


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top