Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Sur Austru, lansarea albumului Datura Străhiarelor în Quantic, 19 octombrie 2024

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 21 Octombrie 2024

Cronică de concert Sur Austru, lansarea albumului Datura Străhiarelor în Quantic, 19 octombrie 2024 Sur Austru a ajuns la al treilea album, unul care are elemente din celelalte, dar după câteva ascultări îmi dau seama că are și ceva în plus, duce mai departe o poveste despre datini și farmece românești legendare într-un mod aparte. Albumul este mai închegat, mai complex, are și un fir narativ mult mai coerent. Trupa a evoluat în mod constant și s-a ținut de treabă, în cinci ani a lansat trei albume, toate bune, și are deja un număr considerabil de fani. Aceștia au avut pe 19 octombrie ocazia să asculte live câteva piese de pe acest noul album, Datura Străhaielor (care s-a găsit la vânzare împreună cu celelalte, Meteahna timpurilor, din 2019 și Obârșie, din 2021, atât pe C.D., cât și pe vinil), dar și de pe celelalte. Fanii au putut să cumpere și alte obiecte de colecție, tricouri, hanorace, patch-uri, atât ale trupei, cât și de la alte trupe, inclusiv Warhymn, de la Dorel Tudor, dar și multe altele De la Titus.

Trupa a sărbătorit și cinci ani de la lansarea albumului de debut. Într-un fel, Sur Austru duce mai departe și o parte din moștenirea Negură Bunget, în timp ce Dordeduh duce mai departe o altă parte. Ambele trupe au un stil al lor și ceea ce compun este de bun augur pentru metalul românesc. Arădenii de la Sur Austru meritau cu siguranță un număr și mai mare de oameni sâmbătă seara, fiindcă show-ul a fost chiar foarte bun, intens, fără compromisuri, cu momente de mare intensitate, la care au contribuit atât luminile, cât și elementele vizuale care au rulat în spate, pe ecrane. În deschiderea concertului dinQuantic au fost trupele Mauna Sol și Warhymn.

Mauna Sol a apărut în 2016 ca un proiect solo, black metal instrumental, al lui Marius Licu de la The Thirteenth Sun și a evoluat într-o trupă în toată puterea cuvântului și a incorporat mult mai multe elemente folclorice, are și o voce foarte faină. Înțeleg de la ei că se află, după doi ani, pe aceeași scenă cu cei de la Warhymn și am mai aflat și că primul album e aproape gata. Trupa a și cântat o piesă nouă de pe el. Compozițiile chiar mi-au plăcut, dar pe alocuri sunetul nu a fost cel mai curat, ceea ce nu știu cât a ținut neapărat de trupă. Aștept albumul, sigur va fi ceva bun.

Warhymn a urmat, cu un sunet mult mai de calitate și cu o calitate a show-ului și mai deosebită față de alte concerte ale trupei la care am fost. Trupa a scos anul acesta un E.P. nou, Occult Fire, de pe care a și cântat câteva piese, la fel ca și de pe celelalte. Vocile au fost la înălțime și s-au îmbinat așa cum trebuie. Îmi placea destul de mult formația de black metal, dar în seara de sâmbătă a arătat chiar o evoluție. Tot cred că ar fi bine să mai umble la partea vizuală, cel puțin la bannere, și o să fie și mai bine.

Sur Austru a inceput la timp și în forță. Instrumentele tradiționale aduc un aport substanțial pieselor, atât pe album, dar și live. Vocile, instrumentele, toate au sunat bine și Kati Tibor a comunicat în mod constant cu publicul. Scena a fost și ea frumos aranjată și, după cum ziceam și mai sus, imaginile din spate au adus un plus. La un moment dat se vedeau imagini cu o ploaie, ploaia care curăță tot, cum zicea vocalistul. Cele mai multe piese au fost de pe albumul nou, dar cei de la Sur Austru au selectat multe piese și de pe celelalte și au revenit și la bis. Înainte au făcut o poză cu publicul și după au cântat. A fost o seară reușită, chiar aștept să-i revăd.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top