E început de vară și e vremea concertelor în aer liber, a festivalurilor, a trupelor mici și mari strânse laolaltă pentru a mai îndulci puțin lumea aceasta grăbită și prinsă în tot felul de proiecte și proiecții. Muzica ne strânge pe toți laolaltă și măcar pentru câteva ore ne scoate din ritmul nostru nebun. Așa s-a întâmplt și ieri, când a avut loc minifestivalul METALHEAD Meeting 2014, cu Arkona, Moonspell și cu Sepultura cap de afiș, având în deschidere trupele: Endsight, Diamonds Are Forever, Sincarnate și Last Hope. Concertele trebuiau să înceapă la ora 17.30, dar a fost o problmă de organizare minoră - trupa Sepultura a înârziat puțin și a fost nevoie să se facă loc pentru a intra cu autobuzul în Arene, astfel că omenii au trebuit să mai aștepte în fața porților - așadar prima trupă a început după 18.00. Vremea a ținut cu noi și nu a plouat așa cum se preconiza, oamenii au venit în număr mare, jetoanele pentru băuturi au fost relativ ieftine (6 lei), mai ieftine ca la alte concerte și nici nu au fost mari probleme pe scenă, doar înaintea concertului Moonspell ceva nu funcționa cum trebuie și a durat puțin mai mult soundcheck-ul, dar până la urmă concertul s-a desfășurat normal. Să nu uit nici să spun că cei de la Blackhawk Security și-au făcut din nou treaba foarte bine, ca de obicei.
Prima trupă care a urcat pe scenă a fost Endsight, din Atena, Grecia, o trupă relativ tânără, formată în 2009, care îmbină death metalul melodic cu o formă diluată de deathcore și le iese destul de bine. Pe scenă au forță, fac show, sunt energici și publicul, din păcate nu foarte numeros la acea oră, i-a primit bine. Sunt perfecți pentru a da startul unui concert și cel puțin pe mine m-au făcut curios. Descopăr că au deja două albume: To A Falling World (2010) și A Vicious Circle (2013). Zic că merită măcar o ascultare.
Diamonds Are Forever din Cluj este una din cele mai bune trupe tinere din România și așteptam cu interes recitalul lor. Tineri, plini de energie, ei cântă un metalcore/deathcore cu influențe death metal, dar o fac la un nivel profesionist și nu cad în banal. Vocile celor doi vocali, Horia și Pityu sunt bune, puțin diferite, dar acesta este și scopul, și se îmbină cum trebuie atunci când cântă. Se mai strânsese lume și s-au pus și de câteva circle pitt-uri. Dacă e de "dansat", atunci "să dansăm". O trupă care merită să ajungă din ce în ce mai cunoscută, un recital fără cusur. Au cântat piese precum: Face me, The Scar sau My Fragile Heart Will Feed The Darkness, piesă la care au lansat și un videoclip acum trei săptămâni.
Sincarnate este o trupă veche, cu fanii ei, pe care am mai văzut-o la diferite concerte sau festivaluri, în deschiderea unor trupe mari. Ei cântă un death/doom de sorginte mai clasică, old school și e nevoie de o anumită atmosferă pentru a pătrunde muzica lor, însă au avut o prestație bună pe scenă, fanii prezenți s-au manifstat, i-au susținut și cei care nu erau familiari cu ei au descoperit o nouă trupă, pe care poate o să o caute și o să o asculte acasă, iar la următorul concert vor fi pregătiți pentru a-i primi și mai bine. Membrii trupei își fac bine treaba, recitalul a fost unul bun și așteptăm cu toții un nou album.
Last Hope este o trupă bulgară de hardcor veche în branșă, cu un fanbase stabil, foarte apreciată și care a avut parte de o primire pe măsura muzicii și a numelui. Ei cântă un hardcore sincer, direct, din suflet, onest și care dinamitează publicul. Nu ai cum să rămâi nemișcat atunci când ei sunt pe scenă. Se vede că este o trupă cu multe concerte în spate, știu bine cum să orchestreze un show și cum să facă publicul să reacționeze la muzica lor. Deja se strânsese multă lume și a avut cine să facă atmosferă în public. Last Hope a rupt scena! Mai mult nu se poate spune!
Pe Arkona aștept să îi văd de mulți ani, încă de când am început să ascult metal cu influențe folk și de când i-am auzit prima dată m-am îndrăgotit de sunetul lor și de vocea Mashei, care a dovedit și pe scenă că poate face magie. Nici nu contează că versurile lor sunt în rusește, fiind o trupă rusească, fiindcă tot ce interesează este felul în care Masha cântă. Îmbrăcați în costume de inspirație populară, cu o muzică influențată de muzica populară rusească, cei de la Arkona au încins spiritele cu adevărat. Se lăsase deja seara, Arenele erau aproape full și jocul de lumini de pe scenă a fost un mare plus. Mi-aș fi dorit să nu se termine așa repede recitalul lor, să mai țină măcar o oră, dar sper să îi mai văd. Publicul i-a primit foarte bine, Masha și trupa au făcut un super show și parcă nici nu mai conta că oboseala începe deja să se instaleze, fiindcă muzica lor a funcționat mai bine ca orice energizant.
Moonspell sunt una din acele trupe care a prins bine la publicul românesc, și asta fiindcă merită, sunt buni, și ori e câte ori s-ar întoarce vor găsi mereu un mare grup de oameni care să-i asculte. Fernando Ribeiro wolfpack-ul din Portugalia au luat cu asalt scena și au cântat sub o lună, din păcate nu plină, așa cum era atunci când i-am văzut prima dată, la Kavarna în 2011, dar destul de puternică încât să scoată tot ce e mai bun din ei. Au cântat piese de pe mai toate albumele, însă publicul aștepta muzica lor veche, cea care a făcut istorie și când publicul cere nu te poți opune. Chiar și cei care nu sunt mari fani pot să aprecieze faptul că oamenii sun profesioniști și au ceva catchy, muzica lor este destul de complexă și cântată live te pune în mișcare sau te duce într-o stare melancolică și visătoare. Ca de obicei, au avut un super show, extrem de apreciat și au cântat pies precum: Opium, Alma Mater, Perverse... Almost Religious, Ruin & Misery, Mephisto sau Full Moon Madness.
Sepultura do Brasil este probabil trupa pentru care au venit cei mai mulți aseară, în ciuda faptului că la atâția ani de când sunt în noua formulă încă mai există cârcotași care mustăcesc atunci când îl văd pe Derrick Green în locul lui Max Cavalera. A fost o fază amuzantă în public, în locul unde stăteam eu: un mic grup de metaliști tot strigau: "Max Cavalera!", când unul mai din spate, evident enervat, dar și ironic, zice: "Dar cine p..a mea mai e mă și Max ăsta?" Orice ai zice oricine, Sepultura este o trupă în continuare foarte bună, care a scos câteva albume superbe în ultimii ani și Green este un solist mai mult decât capabil. Nu m-am putut abține să nu exclam: "cât de mare e, frate!", dar era o exclamație apreciativă și atunci când a început să cânte m-a fermecat complet. Și nu numai pe mine, sunt convins. Au început cu piese de pe ultimele albume, care din păcate nu au fost așa gustate de o mare parte a publicului, dar au dat-o pe old school Sepultura și au iscat iureș. Cu toate că era aproape 2 noaptea când au cântat Roots Bloody Roots și cu toții eram obosiți, lumea încă a mai avut puterea să mai cânte și să mai sară o dată cu trupa. Un concert care a meritat așteptarea.
Setlist Sepultura:
1. The Vatican
2. Kairos
3. Propaganda
4. Impending Doom
5. Manipulation of Tragedy
6. Convicted in Life
7. Dusted
8. Attitude
9. Dead Embryonic Cells
10. Biotech Is Godzilla
11. Spectrum
12. Da Lama ao Caos
(Chico Science & Nação Zumbi cover)
13. Inner Self
14. Territory
15. Arise
16. Refuse/Resist
Encore:
17. Trauma of War
18. Ratamahatta
19. Roots Bloody Roots
