Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Luna Amară și Doomsday Astronaut în club Quantic, 16 noiembrie 2023

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 17 Noiembrie 2023

Cronică de concert Luna Amară și Doomsday Astronaut în club Quantic, 16 noiembrie 2023Trupa Luna Amară împlinește 23 de ani de activitate. De vreo 20 de ani o ascult și eu, poate mai rar în ultimul timp, dar a fost o vreme când cumpăram primele CD-urile trupei de la benzinării și le ascultam pe repeat. Apoi a venit albumul în limba engleză, „Don't let your dreams fall asleep” care nu mi-a plăcut în mod deosebit atunci, acum îl apreciez mult mai mult, și trupa a continuat cu alte materiale, cel mai nou fiind „Nord”, în 2018. Trupa a scos și un album live care chiar își merită statutul, fiind profi și cu piese una și una. Toate acestea, laolaltă cu tricouri, pene și albumul solo al lui Nick Făgădar, „Autumn Hotel”, s-au găsit de cumpărat, alături de materiale ale trupei invitate.

Luna Amară a fost și este o trupă care creat un sound la limita dintre rock și metal, cu mesaj social, dar și piese cu versuri care ridică probleme profunde despre viață, iubire sau religie. De la un album la altul trupa a încercat să nu cânte aceeași muzică și în mare parte i-a reușit. Este aproape neverosimil că au trecut atâția ani de activitate, dar totuși adevărat, așa că este binevenit un concert aniversar în care să cânte (și) piese pe care fanii nu prea au avut ocazia să le asculte live de-a lungul anilor. Așadar, în clubul Quantic, pe 16 noiembrie, a avut loc concertul "Necântatele", iar în deschidere trupa i-a avut drept invitați pe cei de la Doomsday Astronaut, una dintre trupele cele mai fresh din câte există la noi în momentul de față.

Waqas Ahmed și trupa sa de metal progresiv instrumental Doomsday Astronaut din Sibiu a urcat pe scenă la ora 20.00 și a oferit adevărate lecții de cum se face muzică și de cum se cântă live. După succesul de la Posada Rock din 2018 cu trupa Alpha Q, Waqas a lansat solo două albume „Doomsday Astronaut” și „A Perpetual Winter”, apărute în 2020 și 2021, iar pasul firesc a fost să-și facă trupă, cu care tocmai a lansat un album, „Djent Djinn”, care se găsește pe rețelele de streaming. Aseară a cântat mai multe piese de pe acesta, precum „Born of Smokeless Fire” sau „Groove Monkey”, dar și de pe celelalte materiale, alături de colegii lui, muzicieni foarte talentați ei înșiși.

Sunetul a fost cristal, așa cum nu se aude tot timpul la concerte, și toate ariile și zonele muzicale prin care ne-a trecut trupa au fost de-a dreptul senzaționale. În general trupele instrumentale se bazează pe atmosferă, au și pasaje de trecere de la un ritm la altul, în cazul lor nu neapărat atmosfera contează ci straturile de sunet pe care le creează și comunicarea cu diferite spirite muzicale din trecut. La un moment dat Waqas a întrebat publicul dacă vrea ceva mai heavy și a făcut și o glumă, "Go heavier and never go back", apoi a povestit despre atmosfera de slasher movie din anii '80 a piesei "No laughing matter". Piesele au alternat, între prog, thrash, de la foarte heavy la doomy și totul a sunat incredibil.

Luna Amară chiar s-a ținut de cuvânt și a scos la înaintare piese mai noi sau mai vechi pe care nu prea le-a cântat deloc sau de multă vreme. În general o trupă cântă hiturile și își promovează cel mai nou album, așa că un concept de concert de acest gen este o raritate pentru fani, poate și de-aia au venit în număr atât de mare aseară. Trupa, originară din Cluj-Napoca are de unde alege piese bune pe care să le cânte, nu e asta problema, ci poate chiar faptul că orice ar alege, tot mai rămâne acea piesă necântată. De exemplu eu aș fi vrut foarte tare să ascult „Downtown Jesus”. Știu că nu e chiar o „necântată”, dar ar fi mers bine de tot. Totuși, nu mă plâng deloc de selecție, băieții au gândit bine și ne-au bucurat cu piese una și una, dar și cu câtva surprize, de exemplu, piesa „Umbră-copil”, piesă pe care o așteptam de multă vreme.

Pe scena din Quantic trupa a avut și doi invitați, pe Laura Brat cu care a cântat una dintre piesele lor etalon, „Gri Dorian” și pe Alex Purje pe piesa „Viu”. Băieții au schimbat instrumente, au cântat cu vocea atât Nick Făgădar, cât și Mihnea Blidariu, care nu și-a uitat acasă trompeta, dar nici spiritul civic, mai ales la bis, când trupa s-a întors pentru două piese mai cântate, dar care au făcut deliciul fanilor pasionați de partea mai dură, mai hardcore a trupei, adică „Loc lipsă” și „Folclor”. S-a lăsat și cu un mic moshpit și am simțit dorința oamenilor de mai mult, cu toate că trupa a cântat destul de multe melodii, dar ne-au promis că revin la anul. Uneori sunetul a fost cam prea tare pe anumite piese, dar în general a fost bine, fără probleme de alt ordin și a fost un concert reușit fără doar și poate.

Setlist Luna Amară :

  1. Cui și spin
  2. La vedere
  3. Umbră.copil
  4. Gri Dorian
  5. Atât de simplu
  6. Insomnii
  7. BathubGlory
  8. Monky retail
  9. Glow
  10. Ploi negre
  11. Viu
  12. Om
  13. Oameni noi
Bis :
  1. Loc lipsă
  2. Folclor


Evenimente recomandate

Top