Hooverphonic este o trupă care mereu revine în preferințele mele muzicale și fiindcă, așa cum au spus chiar ei pe scenă, compun, cu fiecare melodie, un soundtrack al unui film care nu există. Acest film este, cu siguranță, altul pentru fiecare ascultător, și aceste filme ar putea fi parte dintr-un festival care se desfășoară la nesfârșit. Trupa belgiană a fost într-un mini turneu care a cuprins Cluj-Napoca, Brașov și București. În deschiderea concertului de la Arenele Romane au cântat trupele Rockabella și Amadeus. Chiar dacă părea că va începe o ploaie de vară, acest lucru nu s-a întâmplat, singurele ploi rămânând în versurile trupei Hooverphonic.
Seara a început cu Rockabella, o formație încă tânără de indie/alternative din București, o alegere foarte bună fiindcă și muzica lor spune povești, la fel ca cea a formației belgiene. Trupa are două albume lansate, A World Outside (2015) și Clarobscur (2019), de pe care a și cântat. Se strânsese destul de multă lume la 19.00, când Rockabella a început să cânte și mi-am dat seama că va fi o seară bună, cu muzică de visare și de introspecție. Melodiile lor sunt calme, cu versuri profunde, dar au și pasaje mai energice și sună bine live. Vocea solistei are un timbru deosebit și mi-a plăcut întreaga lor prezență scenică. Au cântat piese precum: Arată-te, Corp străin sau Năluca.
Trupa Amadeus are o istorie destul de lungă în spate. Dacă acum mulți ani erau doar patru fete care cântau la viori și violoncel, acum Amadeus este o trupă în cel mai pur sens al cuvântului, care sună extraordinar de profesionist. Amadeus a depășit de mult granițele țării, au ajuns chiar și în India acum câțiva ani pentru un mini turneu. Pe scena de la Arene au cântat melodiile care i-ai făcut celebrii, iar vocea de soprană a adus un mare plus. Am văzut oameni dansând, cântând, un semn că trupa de pe scenă își face cu adevărat "meseria".
Despre Hooverphonic sunt foarte multe de zis, muzica lor a trecut prin multe stadii, au scos albume pe care eu le ascult mereu cu mare bucurie. Trupa și-a schimbat de-a lungul vremii componența, dar nucleul de bază a rămas același. Ce nu știam este că trupa, sau mai ales Alex Callier, este foarte comunicativă, lucru care a îmbunătățit simțitor întreaga experiență. Aproape după fiecare melodie Callier a spus povești despre cum a fost compusă următoarea piesă, despre experiențe avute în concerte sau despre cum a fost primit de către public un anumit album.
Una dintre povești avusese loc cu o zi înainte de concert. A intrat într-o cofetărie să mănânce o prăjitură/ciocolată și a vrut să plătească cu cardul, dar acceptau doar cash. El a zis că nu are, dar fata de la casă i-a zis că poate să o ia cadou. El a vrut să facă un gest, așa că a chemat-o la concert și i-a zis că poate veni cu cineva. Fata i-a zis că nu a mai fost niciodată la un concert și l-a întrebat dacă poate să vină cu toată familia, șase persoane. El n-a avut ce să mai facă și a zis că da. I-a dedicat fetei, fără vreo legătură cu versurile, piesa Anger never dies.
Ce pot să mai spun este că au cântat mai mult decât mă așteptam, două ore, și au trecut prin toate albumele. La una dintre piese s-a făcut întuneric și jumătate dintre oameni au aprins lumini de la telefon și au creat o frumoasă atmosferă, foarte potrivită cu sentimentele transmise de către piesă. O mare bucurie a fost că au cântat și piesa Nirvana Blue, pe care de obicei nu o includ, din câte am văzut, în concertele lor.
Aproape de final, la bis-ul extins, cineva din public a cerut ca toboșarul să cânte singur, așa că am avut parte de primul drum solo live din istoria trupei. Așadar, întreaga seară a fost un șir de surprize și bucurii.
Din setlist au făcut parte piese precum: Stranger, 2Wicky, Eden, The Wrong Place, Mad about you, Vinegar&Salt, Romantic, Expedition impossible, Sometimes, Jackie Cane, Nirvana Blue sau Anger never dies.
