Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Finntroll la Quantic, 11 aprilie 2024

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 12 Aprilie 2024

Cronică de concert Finntroll la Quantic, 11 aprilie 2024După atâta death metal, black metal, love metal și alte feroase extreme, parcă mergea și o feroasă cu influențe folk metal, așadar aseară, pe 11 aprilie, în clubul Quantic, am avut parte de un concert de zile mari (și nopți lungi) cu trupa finlandeză Finntroll. Nu este prima dată când trollii ajung în țara vampirilor (chiar așa, ar merge un film de serie B cu un război între cele două popoare, se aude la Hollywood?), dar este prima dată când văd live această formație și pot afirma că nu am fost nici pe departe dezamăgit. Nu este tocmai o trupă pe care să o iei în serios sau să-i asculți melodiile în momente de melancolie, dar este una care însoțește de minune momentele de petrecere sau de voie bună. Trupa a lansat până acum șapte albume, cel mai nou fiind „Vredesvävd” din 2020, precum și câteva e.p.-uri și un album live. Versurile pieselor sunt aproape exclusiv scrise în suedeză (ciudat, fiind o trupă finlandeză, dar rezolvarea misterului ține de faptul că primul vocal, Katla, făcea parte din minoritatea vorbitorilor de suedeză din Finlanda și următorii vocali au urmat tradiția) și vorbesc despre trolli (normal), natură, mitologie, bineînțeles, finlandeză, așa cum ne-am aștepta. Concertul de aseară, organizat de Metalhead și BestMusic Live a strâns destui fani ai trupei sau pur și simplu oameni veniți să se distreze la un concert de metale. A fost și merchandise, dar cu prețuri cam...nordice.

Suotana a urcat pe scenă la 19.30 și a dat drumul unei seri epice. Trupa s-a aflat pentru prima dată la noi în țară și înțeleg entuziasmul lor, fiindcă au fost cu adevărat foarte bucuroși să se afle aici, și au dat, ca în fotbal, tot ce au avut ei mai bun pe scenă. Trupa finlandeză are ceva experiență și a lansat trei albume până acum, „Ounas I” fiind cel mai recent, din 2023. Stilul lor este apropiat de melodic death metal, dar are influențe black și chiar puțin folk, iar live combinația sună chiar bine, piesele fiind rapide, cu pasaje melodice, chiar atmosferice pe alocuri și cu câteva solouri deosebite. Nu prea știam la ce să mă aștept, mai ales că am ascultat destul de puțin acasă, dar încă de la prima piesă am înțeles despre ce este vorba și m-am lăsat în voia muzicii, care mi-a pus oasele în mișcare. Între melodii, cei din trupă au vorbit cu noi și ne-au făcut să ne simțim bine.
Dă click pe poză pentru galeria completă


A doua trupă, Metsatoll din Estonia, a schimbat puțin ritmul, trupa cântând mai degrabă un heavy metal cu influențe tradiționale de la ei din țară, multe dintre melodiile lor fiind cântate în limba lor și având pasaje care transced muzica metal, fiind dominate de o voce guturală și cântând, pe lângă instrumentele clasice ale muzicii metal, cu instrumente tradiționale. Totuși, mi s-a părut că deseori basul a condus melodiile și este destul de neașteptat, iar pe unele piese am avut parte de solo de cimpoi, ceea ce iarăși este foarte fain, la puține trupe am mai auzit așa ceva. Și ei sunt pentru prima dată în România și au urcat pe scenă îmbrăcați ca niște cântăreți medievali și la fel ca și în cazul primei trupe, oamenii au vorbit cu noi, ne-au spus povești. Unele dinte piesele lor sunt de dragoste, dar nu cum v-ați aștepta, ci într-un stil mai personal, mai heavy și poate inspirat din folclorul lor.
Dă click pe poză pentru galeria completă


Încă de cum cei de la Finntroll au urcat pe scenă au început în public moshpit-urile, stage divingul și headbangul puternic care au ținut tot concertul adică mai bine de o oră și douăzeci de minute. Trolli finlandezi au un stil de a cânta care nu prea te lasă să te odihnești și te trec prin tot felul de riff-uri, bătăi de tobe și ritmuri de bas, ca să nu mai zic de vocea lui Mathias Lillmåns, care chiar are multă putere și duce bine de tot live. Celebrele urechi de troll nu au lipsit de pe capetele celor din formație, nici costumația ceva mai deosebită, ca de trupă care cântă live. Poate ar fi meritat în atâția ani să își mai definescă puțin imaginea, să adauge noi elemente care sigur ar fi ajutat, dar au preferat o implicare minimală în zona vizuală și mai mare în ceea ce privește muzica, ceea ce nu e deloc rău până la urmă, doar că în timp ce cântau îmi veneau în minte tot felul de idei pe care eu l-aș fi aplicat.

Trupa are tot felul de elemente folk care au făcut-o remacată înă de la început și pe albume are și clape, care din păcate au lipsit aseară de pe scenă. Înțeleg că clăparul lor, Henri Sorvali, nu mai cântă live, dar ar fi mers să aducă pe altcineva în locul lui, altfel s-ar fi auzit clapele live și nu preînregistrate. Mă gândeam că trupa precedentă a avut tot felul de instrumente tradiționale, cimpoi, fluiere și altele cu corzi, pe care nu știu să le numesc, asta pe lângă clape, și ei nu au măcar clapele. E un minus, mai ales că unele pasaje mai melodice cred că ar fi sunat excelent cu clapele live, dar nu a fost ceva atât de mare care să mă facă să nu mă bucur de muzică. Până la urmă show-ul a fost unul dinamic, cu multe momente de pură agresivitate metalică, mai ales că trupa a cântat și piese mai vechi, care sună mult mai brutal decât cele noi. Una peste alta, a fost un concert reușit și care m-a scurs de energie.
Dă click pe poză pentru galeria completă


Setlist Finntroll :
  1. Människopesten
  2. Solsagan
  3. Ylaren
  4. Nedgång
  5. Blodsvept
  6. Att Döda Med En Sten
  7. Slaget vid blodsälv
  8. Forsen
  9. Trollhammaren
  10. Nattfödd
  11. Ormfolk
  12. Skogsdotter
  13. Under bergets rot
  14. Midvinterdraken

Vezi galeria foto a evenimentului la

  • Galerie foto concert Finntroll la Quantic, 11 aprilie 2024


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top