Cronica de concert Ensiferum, Fleshgod Apocalypse si Heidra, Arenele Romane, 12 aprilie 2016

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 13 Aprilie 2016

La mai bine de o săptămână de la concertul Amorphis, la Arenele Romane a avut loc un nou concert metal. De data aceasta cap de afiș au fost finlandezii de la Ensiferum, trupă care a lansat anul trecut albumul One Man Army, pe care îl promovează într-un turneu care a cuprins și România. Un album pe care fanii vechi nu l-au primit cu mare admirație, dar pe care se găsesc totuși piese bune, care sună și mai bine live. În deschidere au cântat danezii de la Heidra, o trupă de folk metal înființată în 2006, care după câteva demo-uri a reușit să scoată primul EP, Sworn to Vengeance, în 2012, și pe Fleshgod Apocalypse, una din cele mai bune trupe de metal din Italia și nu numai. Nu au fost incidente, concertul s-a desfășurat bine, trupele au intrat la timp pe scenă și show-ul s-a terminat la ora stabilită.

Nu ascultasem Heidra decât cu câteva zile înainte de concert, pentru a îmi face o idee. Cântă un folk metal destul de clasic, fără să revoluționeze în vreun fel genul. Au melodii puternice, rapide, cu mici interludii liniștite și live sună foarte bine și fac spectacol. La un concert metal vii și să simți energia pe care ți-o oferă trupa de pe scenă și cred că în postura de trupă de deschidere au făcut o treabă foarte bună. Totuși, dacă vor să crească vor trebui să își individualizeze puțin sound-ul, altfel se vor pierde în marea masă de trupe care cântă corect, bine, dar nu ies în evidență. Totuși, faptul că cei de la Ensiferum i-au luat cu ei în turneu înseamnă mult și nu cred că au făcut o alegere deloc rea, din contră.

Fleshgod Apocalypse e o trupă pe care chiar voiam să o văd live. Îi ascult încă de la primul album, Oracles, și au evoluat bine, cu fiecare album (Agony, 2011, Labyrinth, 2013 și King, de anul acesta) au adus noi elemente în sound și au devenit din ce în ce mai complecși în compoziții. Sunt atenți cu imaginea lor, au videoclipuri bine realizate, dacă nu ați văzut nici unul vă recomand mai ales The Forsaking, și sunt sigur că au depus un efort imens să ajungă unde sunt acum. Îmi place combinația de death metal, cu ceva progresiv și cu o doză de symphonic și faptul că au cooptat o soprană care cântă și live cu ei este un lucru benefic. În ziua de azi nu mai e atât de ieșit din comun ca trupele de metal să facă melanj de genuri sau să aibă soprane în componență, însă, evident, nu tuturor le iese combinația. Însă italienii sunt dintre cei care știu să îmbine elementele distincte într-un sound personal și bine balansat.

Totuși, mi s-a părut că aseară instrumentele au fost date prea tare și, la un moment dat, piesele fiind lungi și complexe, masa de sunet era cam difuză. Nu pe toate piesele, dar câteva parcă nu au sunat cum trebuie. Prestația trupei a fost foarte bună, nu contest o secundă acest lucru, dar în cazul trupelor de acest fel soundcheck-ul este extrem de important. Nu avea cum să sune ca pe album, nici nu îmi doresc așa ceva, însă volumul foarte mare nu înseamnă neapărat și mai multă agresivitate, mai mult metal. Aceasta e singura mea nemulțumire, în rest trupa a fost exact așa cum credeam că o să fie: teatrală, cu interludii poetice, dar brutală și plină de energie. Au cântat piese de pe majoritatea albumelor, dintre care aș aminti: Marche Royale, Cold as Perfection, Minotaur (The Wrath of Poseidon), The Fool sau The Forsaking, piesă cu care au și încheiat concertul.

Pe cei de la Ensiferum i-am ratat ultima dată când au concertat în România, în deschidere la Children of Bodom, și am zis că acum nu am cum să scap ocazia. From Afar, albumul lor din 2009, este unul din cele mai ascultate albume de metal de către mine, nu doar de la ei, ci în general. De fapt, astfel i-am și descoperit cu adevărat și apoi le-am ascultat și celelalte albume. Din păcate, au cântat doar două piese de pe acel album, piesa omonimă și Twilight Tavern. Nu sunt dintre cei care cred că odată cu plecarea lui Jari Mäenpää, care apoi a înființat Wintersun, trupa a regresat. Vocea lui Petri Lindroos, fostul vocal Norther, se potrivește de minune și au scos câteva albume bune împreună. Am observat că Emmi Silvennoinen, cea care cânta la clape, a fost înlocuită cu o nouă membră, Netta Skog, care în loc de orgă are un acordeon. Interesantă schimbare, acordeonul este de mare efect pentru o trupă de folk metal, dar nu cred că poate înlocui complet orga și acest lucru s-a văzut, sau mai degrabă s-a auzit, destul de bine aseară. Nu e o schimbare care să afecteze în mod drastic sound-ul, însă obișnuit să-i ascult într-un fel pe albume, am sesizat o ușoară diferență live.

Folk metalul îndeamnă și la distracție, e unul din genurile vesele de metal. Chiar dacă majoritatea versurilor sunt despre bătălii, eroi și zei, au și piese despre băutură, crăpelniță și voie bună de dinainte de o bătălie sângeroasă. Și aseară am avut parte de multă distracție, s-au încins și câteva moshpitt-uri pe cinste. Din câte am înțeles de la cei care i-au văzut și în 2011, show-ul lor de atunci a fost mult mai plin de energie și mai bun, dar cum eu nu am fost la acel concert, nu pot să fac o comparație. Pentru mine, cel puțin, a fost un concert bun, pe care îl așteptam de multă vreme și care, în ciuda unor momente ceva mai astenice din partea trupei, a fost unul pe cinste!

Setlist Ensiferum: