Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Clouds (Despartire album launch) în Quantic, 14 octombrie 2021

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 16 Octombrie 2021

Nu se putea o potrivire mai bună ca cea între o zi cu nori și ploaie și lansarea noului album Clouds, Despărțire. Întreaga atmosferă(1)cronica-de-concert-clouds-despartire-album-launch-in-quantic-14-octombrie-2021_7b25e3.jpg era potrivită, fiecare strop de ploaie anunța melancolia muzicii ce avea să fie cântată. A fost un concert amânat de câteva ori deja datorită pandemiei, cu o trupă mare, Saturnus, care nu a mai putut ajunge din același motiv, dar cu o trupă aflată la debut, Olympus Mons, extrem de bună, în deschidere, care a mai încălzit, măcar la propriu, atmosfera. Concertul a avut loc în incinta clubului Quantic, iar intrarea pentru destul de puținii oameni prezenți s-a făcut prin spate. A fost nevoie de certificatul verde și oricum, capacitatea clubului a funcționat la jumătate. Totuși, un concert doom metal are nevoie de o atmosferă mai intimă și în seara de joi, 14 octombrie cred sincer că au venit oamenii care chiar și-au dorit să-i vadă de cei de la Clouds mai ales, dar și pe cei de la Olympus Mons. A existat și un stand de merch de unde s-au putut cumpăra tricouri cu trupele și cd-ul noului album, cel tocmai lansat. Formatul fizic al unui album aduce un plus de intimitate și chiar dacă e mai ușor și mai comod să-l asculți pe diverse platforme cred că e un gest simbolic să-l cumperi și, în plus, dacă ai un sistem audio bun acasă chiar se aude diferența.

Olympus Mons este o trupă care a luat prin surprindere lumea metalului underground când a apărut, a câștigat marele premiu la Posada Rock și are la activ un album, Healer, pe care eu îl recomand absolut oricui ascultă doom/death metal. În genul acesta, deja saturat de proiecte muzicale foarte bune, este dificil să scoți ceva bun și trupa aceasta chiar a reușit. Pe scena din Quantic au cântat tot albumul, lucru pe care l-am găsit ca fiind foarte potrivit, dar în aceeași măsură greu de realizat. Totuși, lor le-a reușit, fiecare piesă a sunat bine, nu au fost probleme tehnice și chiar dacă la început era doar o mână de oameni în sală trupa a cântat ca pentru 1000. Între timp s-a mai strâns lumea și nivelul de emoție și de energie a fost până la tavan înspre finalul concertului.

Clouds este o trupă cu mulți ani în spate, cu albume care se regăsesc în colecția oricărui pasionat de doom metal sau în general de metalul melodic cu o tentă melancolică, depresivă. Îmi place la ei faptul că se ocupă mult de estetică, de felul în care apar pe scenă, de felul în care arată albumele, copertele și au o identitate a lor, care chiar dacă nu are cum să fie 100% originală totuși are ceva personal. Chiar și scena era amenajată cu două sculpturi care cred că reprezentau copaci sau ramuri, care mi s-au părut nu doar frumoase estetic, dar și potrivite pentru atmosfera pe care o creează trupa. Lansarea albumului a însemnat pentru ei primul concert din 2019 încoace și s-au scuzat pentru faptul că sunt „ruginiți”, dar nu păreau. A fost, de asemenea, o experiență mai intensă și pentru că a fost o atmosferă intimă și una dintre piesele cântate, A Father's Death, de pe albumul Durere, a fost dedicată celor care au murit de covid. Au cântat piese de pe mai multe albume, dar mai ales de pe cel tocmai lansat. Întregul concert a fost unul marcat de astfel de momente grave, dar în întuneric se ascunde mereu și o lumină și aceasta este în legătura profundă dintre noi cei din public și trupele de pe scenă care continuă să facă muzică chiar și în vremuri mai grele.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top