Unul dintre show-urile verii e cu siguranță cel australienilor de la Parwkay Drive, una dintre cele mai de succes
trupe de metalcore/deathcore/metal modern din toate timpurile. Concertul a fost amânat cu câteva zile și apoi mutat de la Romexpo la Arenele Romane, din motive de nevânzare de bilete, fapt care a și dus la o oarecare diminuare a efectelor speciale pe care de obicei trupa le are în program în ultimii ani, dar nu cu mult, fapt care nu a afectat cu cu nimic prestația live și nebunia de energie de pe scenă. Îmi e greu totuși să înțeleg de ce oamenii nu au venit în număr mai mare la acest concert, nici măcar Arenele nu erau pline.Totuși vorbim de o trupă etalon și care nu vine în fiecare zi la București sau în general în România. Să fie multitudinea de evenimente și inflația? Nu dețin date oficiale, dar tind să cred că nu doar asta a fost problema. Printre multe altele cred că nu a prins atât de mult la noi muzica lor și în general trupele din categoria „core”. Acesta ar fi un subiect de dezbătut poate într-o altă zi. În deschidere australienii au adus cu ei o trupă mare din zona deathcore, Chelsea Grin, venită din îndepărtata Americă pentru a rupe scena din București. Show-ul a fost organizat de Metalhead și Best Music Live, a existat merchandise doar la PWD din câte am observat. Din păcate, în zona C cozile au fost mari la mâncare și băutură.
Chelsea Grin e o trupă care știe să aprindă în fani dorința de rebeliune, moshpit și voie bună încă din 2007. Interesant este că începând cu 2018 trupa nu mai are niciun membru fondator, cel mai vechi fiind basistul David Flinn, care a venit în Chelsea Grin în 2009. Din 2018 Tom Barber, fost vocalist la Lorna Shore, este vocea trupei și se observă cu siguranță o schimbare atât în compoziții, cât și în versuri. În mod evident există fani care preferă primele albume ale unei trupe și în general și eu sunt din acea categorie, dar în cazul de față noile materiale mi se par mai complexe. Recunosc sincer că așteptam cu mare interes show-ul lor, fiind una dintre trupele mele de suflet din zona deathcore, și nu am fost deloc dezamăgit.
A fost energie cât cuprinde, multă interacțiune cu publicul și o diversitate în setlist. Trupa nu s-a concentrat doar pe cel mai nou album, „Suffer in Heaven ”, ieșit în martie anul acesta, ci a trecut prin aproape toată discografia de șapte albume și două e.p.-uri. Nu s-a lăsat nici publicul mai prejos, s-au pus la cale moshpituri, walls of death și crowd surfing. Trupa a cântat piese precum: Suffer in Hell, Suffer in Heaven The Isnis, Bleeding Sun, Dead Rose, Sing to the Grave, My Damnation, Sonnet of the Wretched, Fathomless Maw, Leave with us.
Este inutil să mai precizez că Parkway Drive este una dintre trupele mele de suflet și nu m-a deranjat prea tare nici schimbarea direcției, înspre un metal mai melodic, mai ales odată cu albumul „Reverence” din 2018. Din contră, apreciez când o trupă caută alte direcții muzicale, atâta timp cât nu se îndepărtează complet de ce a fost la început, cu toate că unele chiar și atunci sunt bune, cazul Ulver (cel mai extrem, de la black metal la electronic/alternative) sau, de ce nu, Bring Me The Horizon (care au trecut de la deathcore la un pop rock). PWD este o trupă cu o creștere cu adevărat spectaculoasă, de la concerte mici de club la arene mari și festivaluri imense. De fapt, prima dată când i-am văzut pe australieni în România a fost în iulie 2011 în Silver Church și pentru mine acela rămâne un show etalon.
Dar de atunci și până acum trupa a crescut, băieții au show pirotehnic, au trei muziciene care urcă pe scenă pe anumite piese și cânta la vioară și violoncel, dar ce nu s-a schimbat este felul în care știu și reușesc să transmită atât dorință de a te mișca până leșini, dar și emoție (prin piesele mai lente, baladești). Pe scena de la Arenele Romane Parkway Drive a oferit aseară o lecție despre cum se face un show în adevăratul sens al cuvântului. Trupa e și destul de unită, nu au existat foarte multe schimbări de componență, din 2003 și până acum, și acest lucru se vede. Fiecare știe ce are de făcut, iar Winston McCall, vocea trupei, știe să țină publicul activ și ocupat să facă, la fel ca la concertul Chelsea Grin, moshpit, wall of death, crowd surfing sau pur si simplu să cânte, să se bucure de moment. Consider că trupa are unul dintre cele mai profesioniste show-uri din câte am văzut, fără a fi neapărat artificial. Trupa ne-a trecut prin mai toată discografia de șapte albume, cu accent pe cel mai nou, „Darker Still” de anul trecut.
Setlist Parkway Drive :
- Glitch
- Prey
- Carrion
- The Void
- Soul Bleach
- Vice Grip
- Dedicated
- Idols and Anchors
- Sleepwalker
- Shadow Boxing
- Darker Still
- Bottom Feeder
- Crushed
- Wild Eyes
