Frigul nu poate opri metalul, e un fapt dovedit de mulțimea de oameni care au venit aseară (9.02.2012) pentru lansarea albumului I'll Kill If I Live, al trupei tehnical deathcore/death metal bucureștene Cap de Craniu. O trupă în plină ascensiune, cu o bază stabilă și în creștere de fani, proaspăt trecută printr-un lineup change, dar cu forțe nebănuite, Cap de Craniu a demonstrat aseară că se poate și în România. Se poate un concert cu două trupe autohtone care să umple un club și mai ales, se poate face muzică bună daca ai destul talent, devotament și pasiune.
Interesante aseară au fost cel puțin două aspecte, faptul că trupa a dat gratuit albumul tuturor plătitorilor de bilet (25 ron) și felul cum au organizat concertul. La aproximativ ora 21:00 (cu o întârziere clasică pentru evenimentele românești în general) au urcat pe scenă Cap de Craniu și au cântat piesele de pe ep-ul First ep for a Surgery lansat în 2007, apoi a foat trupa de deschidere, ca mai apoi să revină CdC și să cânte tot albumul proaspăt lansat plus bis. Două piese au fost cântate în coaborare cu un binecunoscut solist deathcore autohton.
În deschiderea concertului care a avut loc în clubul Fabrica, au cântat Deadeye Dick, trupă binecunoscută în undergroundul românesc și care s-au bucurat de un public bun, pe care l-au încins. Cei doi soliști nu au stat deloc, au sărit, au coborât în mijlocul publicului, au îndemnat la circle pitt și wall of death, îndemnuri la care cei prezenți au răspuns cu multă energie și entuziasm. Băieții au cântat pe lângă cunoscutele piese vechi, o piesă nouă și au promis apariția unui nou material cândva în viitor. La ora când trupa și-încheiat recitalul, clubul fremăta de energie și aștepta cu nerăbdare reîntoarcerea pe scenă a trupei Cap de Craniu, lucru care nu s-a lăsat așteptat prea mult.
Dacă Deadeye Dick au încălzit publicul printr-un show energic și foarte bun, trupa vedetă a reușit să scoată untul din oameni printr-un concert intens, care i-a făcut pe cei prezenți să uite de orice și să se dedice total scopului de a se simți bine și de a face tot ce se poate pentru a da de înțeles că ce se întâmplă pe scenă este resimțit și plăcut.
Recunosc, avem ceva emoții înaintea concertului, pentru că nu știam cum avea să sune trupa cu noua componență, în special cu noul vocal. Îi mai văzusem acum ceva vreme în deschidere la Parkway Drive,când încă mai activa fostul solist, Dragos Drunea, și mi-au plăcut. Nu știam la ce să mă aștept din partea noului solist, Mihai Ionescu ( îl știam din trupa Days Before Disappearence, unde îmi lăsase o impresie bună, dar nu știam cum se va integra în CdC) însă cert e că nu m-a dezamăgit absolut deloc. S-a integrat foarte bine în trupă, are o voce bună și variată și foarte important, poate duce cu brio un concert live. Nu o să spun care dintre vocali îmi place mai mult, nu ar fi corect din partea mea, dar pot spune că mi-a plăcut trupa cu vechea componență, îmi place și în noua cpmponență (inclusiv cu Paul Nicolae la bas în locul lui Costin Chioreanu).
Trupa a dat dovadă de profesionalism, totul a fost bine pus la punct, și-au învățat bine piesele și le-au cântat cu plăcere. E istovitor să cânți live, în special pentru vocal, iar dacă mai cânți și genuri extreme, care îți solicită din plin vocea, cu atât mai mult, însă trupeții s-au descurcat bine. Mi-a plăcut că la un moment dat solistul a ținut să mulțumească special unei persoane care se pare că a venit special din Africa pentru concertul lor ( nu știu dacă e sau nu adevărat, eu doar relatez) și nu a ratat momentul să spună câteva vorbe "de duh" la adresa celor care se plâng de faptul că sunt scumpe biletele sau că e prea frig să ieși din casă.
În concluzie, a fost o seară reușită, specială pentru trupă și acest fapt s-a văzut din felul în care au cântat, iar publicul a fost receptiv și le-a arătat celor de la Cap de Craniu că au parte de toată susținerea.
Urmeză un concert de lansare și în Brașov, pe 11 Februarie dacă nu mă înșel. Nu îl ratați, dacă sunteți brașoveni sau dacă vă aflați acolo!
O mică nemulțumire personlă, care nu are legătură cu cele două trupe, ci mai mult cu organizatorii : au exagerat cu stroboscopicele, la un moment dat mă simțeam ca într-un vis de xstaziant, lucru neplăcut.
Setlist Deadeye Dick:
1.Fightstar
2. Autopsy Of Your Best Friend
3.Drowning In Ink
4.Amnesty
5.Fabric
6.For Better And For Worse
7.One Breath
8.Screaming Murder
9.Another Exit
O galeria foto de la eveniment poate fi vazuta la Galerie foto Deadeye Dick, Cap de Craniu in Fabrica
Vali C.