Pământul aproape a mai terminat o mișcare de revoluție, Fuego a împodobit bradul, Târgul de Crăciun de la Craiova a început, butoaiele cu vin sunt pregătite pentru fiert și Bucovina ține concertul tradițional de iarnă, evident, la Arenele Romane din București. Cei patru magi păgâni din Țara fagilor, însoțiți de Odyssey din Suceava și Firtan din Germania. Concertul, organizat deMetalhead, a avut loc sub cortul încălzit și, ca de fiecare dată, Titus Constantinescu ( De la Titus) a fost prezent la standul de merch și a vândut tot ce a prins. Și celelalte trupe au avut standurile lor cu destulă marfă.
Lume multă, dar din ce în ce mai liniștită, foarte puțină mosheală, doar spre sfârșit, la tradiționala piesă potrivită pentru wall of death Sub Piatra Doamnei, la care s-au băgat destui oameni, dar tot nu ca în anii trecuți. Cert este că există în continuare persoane din noile generații care ascultă metal și care vin la concertele Bucovina. Cu ocazia aceasta mai descoperă și alte trupe, creează legături, cumpără merch. Am observat o creștere semnificativă a numărului de oameni tineri care colecționează muzică pe suport fizic. Cred că oamenii s-au cam plictisit să trăiască și să asculte muzică aproape doar în lumea virtuală. Și A.I.-ul nu face lucrurile mai bune în direcția aceasta.
Odyssey a fost trupa care a dat startul serii. Este o trupă cu o istorie bogată în folk-rock, care își desfășoară activitatea mai ales în Suceava, dar cântă în toată țara și o fac cu multă dragoste și plăcere. La un moment dat, vocalistul a zis că au fost prezentați "drept partea folk din folk heavi blec", așa că au cântat și o exclusiv folk ("Rana") apoi au făcut o tranziție spre ceva mai heavy. Vioara este elementul care dă unitate formației și cea care stabilește și atmosfera caldă a emoționată a concertului. Chiar dacă nu mai sunt atât de pasionat de genul acesta, nu am putut să nu apreciez calitatea evidentă a muzicii și profesionalismul desăvârșit al tuturor membrilor formației Odyssey și mi-a rămas în minte până azi balada lor.
Firtan a avut o intrare teatrală și toți cei șase membri ai venit mânjiți pe față și cu îmbrăcămintea ruptă, așa cum bine le sta unor cântăreți de black metal. Nemții sunt pe val în ultima vreme, cântă pe scene mari și pe bună dreptate. E o trupă cu mult talent, pe care am urmărit-o, este drept, sporadic, dar care mi-a ajuns în playlist deseori. Am admirat, pe lângă muzica excelentă, și jocul scenic, discret uneori, mai ales al violonistei, dar și al vocalistului, care din când în când a și vorbit cu publicul.
Au cântat o piesă, Nacht Verweil, dedicată celor din Colectiv, întrucât prima dată când au cântat în România a fost chiar în noaptea fatidică, într-un alt loc, anume Quantic. Ce coincidență bizară, dar ce interesant că s-au întors 10 ani mai târziu, cu un sound mult schimbat, o trupă mai matură!
După această piesă a urmat una ceva mai rapidă, de pe albumul din 2022, "Marter". Violonista a avut la final un moment solo la final, foarte prizat chiar și de către cei care nu au gustat neapărat momentul black metal, fiind veniți pentru ceva mai soft.
Bucovina a sărbătorit al zecelea concert la Arene, 25 de ani de Bucovina, "nu mai avem 25 de ani, dar asta nu e Ultima iarnă", a zis Crivăț la un moment dat, înainte de piesă. Sigur nu este ultima iarnă când vor cânta la Arenele Romane, sigur nu este ultima iarnă când vor strânge un public numeros, nici cea în care vor scoate albume și videoclipuri noi. Apropo de asta, am înțeles de la același Crivăț că trupa a rătăcit de vreo două ori videoclipul la piesa Rătăcitorul înainte să apară pe 1 decembrie și e prima dată când o cântă în București. Este una dintre piesele cele mai bune de pe cel mai nou album și era păcat să nu apară în setlistul din seara de decembrie.
S-au făcut, din păcate, 10 ani de la Colectiv, așa că au cântat și au dedicat memoriei celor plecați în cealaltă lume piesa Așteptă-mă dincolo de moarte. Paolo Cito de la Vena Cava, o nebunie de trupă death/grind, care era și în Bucovina pe atunci, a revenit la bas după 18 ani, timp de trei piese, tocmai din Suedia. L-a înlocuit pentru scurtă vreme pe celălalt portughez de la bas, Jorge Augusto Coan. Nu știu cum au "făcut rost" de doi portughezi de-a lungul timpului, dar ambii sunt buni. Din păcate, grăbiți de faptul că trebuiau să termine la ora 22.00, cu toate că au intrat mai repede cu zece minute pe scenă, cei de la Bucovina nu au avut timp să cânte chiar toate piesele pe care și le doreau. Chiar si așa, a fost un concert foarte bun, poate sunetul puțin cam prea tare dat, cu prea mult fum pe scenă și un public mai amorf decât mă așteptam, dar toate acestea nu șterg atmosfera și piesele bestiale ale trupei.
Setlist Bucovina:
- Către țara de sus
- Duh
- Septentrion
- Ultima iarnă
- Zi după zi, noapte de noapte
- Țăriile văzduhului
- Rătăcitorul
- Așteaptă-mă dincolo de moarte
- Cărări în suflet
- Din negru în mai negru
- Luna preste vârfuri W/Paolo
- Strășnic neamul meu W/Paolo
- Sunt munți și păduriW/ Paolo
- Sub piatra doamnei
- Spune tu, vânt
- Mestecăniș
- Noaptea nimănui


