Cronică de concert Blackgold, Lacuna Coil și Three Days Grace la Arenele Romane, 26 iunie 2026

A revenit un festival care a fost în pauză o bună bucată de vreme, anume Shine, sub egida Metalhead. De această dată a avut loc doar pe parcursul unei singure zile și au cântat doar trei trupe, așadar a fost mai degrabă un concert desfășurat sub emblema acestui nume. Dar nu asta este important, ci faptul că toate cele trei trupe – Black Gold, Lacuna Coil și Three Days Grace – au fost, fiecare dintre ele, într-o formă de zile mari. Trei stiluri complet diferite unite printr-o energie incredibil de molipsitoare. De asemenea, vreau să laud sunetiștii, care au făcut o treabă de milioane. De multă vreme nu am mai auzit un sunet atât de clar, de echilibrat și de bine reglat, fără probleme sau bâzâituri. Volumul a fost exact cât trebuia, astfel încât să se distingă fiecare instrument, iar mixajul a fost realizat profesionist.

Organizarea în sine a fost bună, intrarea în Arene a fost fluidă, nu au existat probleme demne de raportat, doar câteva mici defecte. În primul rând, Golden Circle-ul a fost gândit mult prea mare, iar o parte din el a rămas gol, în timp ce cei cu acces general au stat înghesuiți pe margini, pentru a vedea ceva mai bine pe scenă. Din această cauză, barurile pentru publicul cu acces general au fost amplasate doar sus, astfel că trebuia să urci și să cobori treptele de fiecare dată când voiai să iei o apă sau orice altceva. Despre prețuri nu mai are rost să vorbesc; ne-am obișnuit deja cu ele și, parcă, de data aceasta au fost ceva mai rezonabile.

Chiar și așa, a fost o seară pe cinste. Muzica a adus laolaltă mulțimi de oameni, fani mai vechi sau mai noi ai trupelor, veniți cu gândul de a pleca acasă cu o amintire frumoasă. Și chiar cred că organizatorii au reușit acest lucru. Unii au plecat și cu câte un suvenir de la standurile de merchandise amplasate la intrarea în Arene, alături de cele cu mâncare, cafea sau băuturi. Eu am mâncat niște mici excelenți cu cartofi și am băut lângă ei un șpriț de vară răcoritor. A fost o seară călduroasă de vară, cu un cer senin deasupra tuturor și cu muzica umplându-ne de bucurie.

Blackgold ne-a dus înapoi în timp cu un nu metal superb executat, cu mult rap și mai multe voci, microfonul fiind preluat de mai multe ori și de ceilalți membri ai trupei. N-au lipsit nici elementele de DJ-ing, iar felul în care se prezintă pe scenă este interesant: măști pe față și ținute sportive, în negru și galben. Au avut un show cu adevărat energic, însă în fața unui public cam inert, ca să nu spun chiar mort. Da, a fost prima trupă a serii, dar e păcat că enorma lor energie nu și-a găsit un răspuns pe măsură. E drept că, spre ultimele piese, lumea s-a mai încălzit și atmosfera a devenit mai bună. Este genul acela de trupă care are toate ingredientele succesului și care, chiar dacă abordează un gen ce nu mai este neapărat în prim-plan, o face într-un mod exemplar. Do you want us to fuck up Cypress Hill?, ne-au întrebat spre finalul concertului, după care au interpretat o piesă a celebrei trupe în stil propriu. Un început foarte bun pentru o seară plină de surprize muzicale.

Lacuna Coil este de fiecare dată o prezență cel puțin agreabilă, atât din punct de vedere muzical, cât și scenic. Utima dată i-am văzut la Posada Rock Fest, toamna trecută și acum doi ani a fost și la Rokstadt Extreme Fest, așadar e o trupă prietenoasă cu țara noastră, unde are mulți fani. Trupa pare că nu a îmbătrânit deloc: sună profesionist, autentic și transmite o energie incredibil de pozitivă, în ciuda faptului că vorbim despre o formație de gothic metal, cu o imagine întunecată și cu versuri care, de cele mai multe ori, nu sunt dintre cele mai luminoase. Dar tocmai acest contrast este unul dintre marile lor atuuri. Cristina Scabbia&co a scos Sleepless Empire anul trecut, cel de-al zecelea album, de pe care a și cântat piese, spre marle deliciu al fanilor. Mulți oameni cred că au venit special pentru a-i vedea pe italieni, care au farmecul lor și o rețetă specială pe care o aplică atât pe album, cât și pe scenă. A fost un show dinamic, atât Cristina, cât și Andrea Ferro s-au plimbat încontinuu pe scenă și au creat atmosferă, la care au contribuit, de fapt, toți membri formației. A fost o doză de metal gothic pe cinste!

Îmi doream să-i revăd pe canadienii de la Three Days Grace încă de la ultimul lor concert în București, de la Hala Laminor, unde mi-a plăcut concertul, dar nu s-a auzit cel mai bine și, fiind în spate de tot, nici nu am văzut totul de pe scenă și am rămas cu dorința de a-i vedea în condiții mai bune. Formația este una pe care am ascultat-o constant de-a lungul anilor și la care am revenit atât în moment fericite, dar și atunci când aveam nevoie de melodii care să-mi dea un boost de energie și încredere. Este genul e trupă ale cărei melodii au abilitatea de a îți vorbi la un nivel intim. Trupa a trecut prin câteva schimbări de componență, cea mai importantă fiind plecarea lui Adam Gontier în anul 2013, Matt Walst devenind vocea trupei. Totuși, în 2024 Gontier a revenit în trupă și acum cântă împreună cu Walst, care este și chitarist.

Mi s-a părut foarte drăguț faptul că ai lui colegi l-au primit înapoi și acum cântă pe două voci. A fost și un moment pe la jumătatea concertului când Gontier a povestit pe scurt istoria trupei și a primit amuzat huiduielile publicului atunci când a ajuns la partea cu plecarea sa, apoi s-a bucurat de aplauzele binemeritate pentru revenire. Și de data aceasta trupa a cântat foarte mult, 19 piese, spre marea bucurie a publicului. Am văzut că uneori, în alte țări, au avut și un moment de trei piese acustice, însă la noi nu au fost cântate pe scenă, bănuiesc că din motie de timp, întrucât la ora 22.00 trebuie să se termine concertele în timpul săptămânii, la Arenele Romane. Oricum, a fost bine și așa, s-au regăsit piesele cele mai cunoscute și mai iubite ale trupei, iar majoritatea celor prezenți au cântta toat versurile. Three Days Grace a fost, pentru mulți, o ședință de terapie de care poate nici nu știau că aveau nevoie.

Setlist Three Days Grace :

1. Dominate
2. Animal I Have Become
3. So Called Life
4. Break
5. I Am Machine
6. Pain
7. The Mountain
8. Kill Me Fast
9. I Hate Everything About You
10. Apologies
11. Time of Dying
12. Dont Wanna Go Home Tonight
13. World So Cold
14. Just Like You
15. Mayday
16. The Good Life
17. Painkiller
18. Never Too Late
19. Riot