Cronici / Galerii foto / Interviuri

C.O.D. in Apasu Bar, 3 octombrie 2009

Autor: Lenore, 4 Octombrie 2009

Dupa o zi de sambata ploioasa si mohorata, pentru ca simteam nevoia sa iau o gura de aer si de rock de-asemenea, am iesit seara la concertul prietenilor de la C.O.D. (trupa ai carei componenti sunt in marea majoritate din Targoviste) in Apasu Bar.

In Apasu nu am mai mers pana la acest concert, dar stiam ca e un bar in care se aduna motociclistii. Terasa era destul de incapatoare (initial am inteles ca acest concert trebuia sa fie afara dar fiindca a plouat, s-a mutat inauntru), lucru ce nu se poate spune si despre bar in sine. Spatiul mic si stramt, vizibilitate spre locul unde se canta extrem de redusa. Dar cu toate aceste neajunsuri, oamenii prietenosi, preturile bune de la bar si muzica rock au compensat din plin si ne-au facut vizita la Apasu extrem de placuta.

In afara de trupa C.O.D. trebuia sa cante si formatia de heavy metal 9,7 Richter. Din motive necunoscute mie, formatia asta nu a mai cantat si-mi pare rau fiindca nu i-am mai prins in concert de mai bine de aproximativ 2 ani. Sper sa am ocazia sa ii vad curand si pe ei.

Concertul a inceput in jur de ora 9, cu 2 binecunoscute piese AC/DC ce au rasunat in tot barul si au fost primite cu urale din partea publicului (in jur de 50 de persoane am estimat eu, cam asta fiind si capacitatea maxima a barului). A urmat Burnout, o piesa marca C.O.D. ce a sunat extrem de bine si ce are mari sanse sa devina "hit".

Sper surprinderea mea (conditiile de cantat fiind destul de ciudate, barul fiind compartimentat de niste semi-pereti interiori) s-a auzit foarte bine, chiar si spre celalalt capat al barului. Au urmat si alte coveruri (Born to be wild, Knocking on heaven's door, Back in black, Every rose has its thorn etc.) ce au facut tot publicul sa cante intr-un glas, sa aplaude si sa ceara numeroase bisuri la sfarsit.

Au fost si alte piese C.O.D., am remarcat Strip this, piese dedicata tuturor domnisoarelor prezente in public :). Baietii si-au atins si de data asta telul de a ridica tot publicul de pe scaune pana la sfarsitul concertului. Way to go!!!

Dupa concert s-a pus de jam session ce a tinut pana pe la ora 1 noaptea, s-au cantat melodii de veselie si berea a curs in valuri. A fost o seara frumoasa si sper sa avem ocazia sa repetam figura cat de curand.

Hai cu rocku,
Anca
C.O.D. in Apasu Bar, 3 octombrie 2009


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.