Alternative Summer Day este un eveniment gândit să aducă laolaltă câteva dintre cele mai bune trupe românești, o mare trupă mondială și fanii acestora, într-o seară care a fost de vis. De la organizare, la public, până la muzică, atmosferă, băutură, timp, temperatura de afară, toate au fost de partea avenimenului. Cu siguranță nimeni nu a plecat dezamăgit acasă. O surpriză și în același timp o provocare a fost punerea pe afiș a trupei Paraziții, deoarece nu se știa ce reacție va avea publicul rockeristic la intrarea băieților pe scenă. Dar s-a dovedit că a fost bine până la urmă.
Ca și la alte evenimente, cumpărarea produselor din incinta Arenelor Romane s-a făcut pe bază de tichete,lucru pe care nu l-am priceput, dar care nu m-a deranjat. Oricum, berea, sucurile, hot-dogii erau ieftini. De data asta au fost și cei de la Marlboro care vindeau țigări și împărțeau la intrare pachete fumătorilor(așa m-am ales cu două pachete, lucru care m-a bucurat). Locul este foarte bun pentru concerte, sonorizarea a fost bună la toate trupele, un singur incident a avut loc, dar care a fost rezolvat rapid de către forțele de ordine, în timpul concertului Paraziții (reacția lui Cheloo a fost amuzantă: "fetele se bat numai în filme și pe piesele noastre"). Intrarea publicului s-a făcut în jurul orei 17.45, mai târziu decât se spunea în comunicat, dar nimeni nu s-a supărat.
La ora 18.30 a intrat pe scena trupa constănțeană White Walls, care a început în forță. Nu a durat mult până s-au strâns oameni în fața scenei și au începu să facă headbanging, încălzindu-se pentru ce avea să urmeze. Trupa abordează un metal progressive/rock interesant, cu piese lungi, complexe, schimbări de ritm, cu voce când soft, când growl. A fost prima dată când i-am văzut în concert și oricum înaite nu le ascultasem decât o piesă , așa că nu știam multe despre ei, dar mi-au plăcut. Au comunicat cu publicul, lucru important.Au cântat 5 piese, printre care am recunoscut și "Curtains".
Următoarea trupă a fost Luna Amară, care a inrat pe scenă la ora 19.30. Băieții au cântat piese de pe majoritatea albumelor, inclusiv două piese de pe viitorul material discografic, la care publicul a reacționat cât se poate de bine. Au început cu Gri Dorian, superb cântată și au continuat cu În gol(piesă nouă, care sună extrem de bine), Oraș, Dizident( la care s-a încins un mic pogo), o piesă nouă căreia nu i-am reținut numle din păcate, dar care suna bine, se pare că viitorul album suna ptomitator, cel puțin dacă e să mă iau după aceste piese. Concertul s-a terminat cu Loc Lipsă, piesă pe care s-a încins un moshpit de toată frumusețea. Prestațoa băieților a fost excelentă, au dat totul, au fost naturali și publicul a văzut asta și a a apreciat. Nu a lipsit de pe scenă bannerul cu Salvați Roșia Montana .
20.15 își face apariția pe scenă "trupa de balet tehnic Paraziții", pe un intro marka Freakadadisk și sunt primiți bine de public, se vedea clar că printre rockeri sunt și fani ai trupei. Bineînțeles că nu toată lumea i-a agreat, dar s-au purtat civilizat, dar Paraziții au făcut show. Au avut și invitați, pe Mark-One și pe Bitza(pe Vicii, bineînțeles), au comunicat cu publicul bine. Mie mi-au plăcut, mai ales că sunt ascultător și mai ales pentru că băieții își dau silința că cânte cât mai bine live, să facă atmosferă. Playlistul a fost: Din colțul blocului, Arde, De ziua ta, Cum se face, Minte-mă, Bagi haș, We don"t care(cu Mark-One), Paranoia e mare, Vicii(cu Bitză).
Foarte apreciați pe unde merg, Implant Pentru Refuz au făcut un show formidabil aseară. Aun închins la propriu publicul, au sărit pe scenă, au cântat, au urlat, au făcut tot ce le-a venit prin minte și au aruncat Arenele în aer. Pe două ecrane au fost proiecții cu revoluția, cu tineri ieșiți pe străzi, cu imagini de șla alte concerte, cu imagini politice.. a fost un show complet, unul dintre cele mai bune ale serii. Păcat că nu au putut să cânte mai mult. Au intrat pe scenă la 21.00 și au cântat piesele: Tăcere și resemnare, March to the end(piesă nouă), Sidef(dedicat), o altă piesă nouă Break the(?) și În soare deschis.
Începând cu ora 22.00 Arenele Romane, București, Romania au luat foc, odată cu începerea concertului Deftones, prezenți pentru a doua oară în țara noastră. Total dezaxați, mai agresivi decât pe CD, cu o energie extraordinară pe care au transmis-o și publicului, Deftones au creat aseară un show total. Toată lumea sărea, cânta, urla, aplauda, a fost aproape mistic, căci pentru mulți, rockul este o religie și concertele sunt biserica la care merg. Chino Moreno este un vocal excelent, a cântat, a urlat, a țipat, a scos sunete inclasabile, a fost argint viu, a comunicat excelent cu publicul, a făcut glume, s-a făcut că moare pe scenă după ce bea dintr-un pahar, cred că niște votcă cu suc, a dedicat o piesă lui Chi, a cântat și la chitară. Toți din trupă și-au dat interesul să facă un show bun și au făcut. Publicul a fost la înălțime. Au cântat(aproape 2 oare) piese de pe toate albumele, inclusiv de pe cel nou. Am putut auzi piese ca Change (In The House Of Flies), Minerva, Be Quiet And Drive (Far Away), Diamond eyes,Around the fur , My Own Summer, Knife Party si multe altele.
Per total a fost o seară reușită, unul dintre evenimentele cele mai așteptate ale verii, trupe care au dat ce au avut mai bun, bere rece, sucuri reci, o seară frumoasă de vară, rock. Ce să vrei mai mult de la viață?