Noutăți și comunicate

Ville Valo se alatura lineup-ului Metalhead Meeting ca headliner, pe 26 mai

16 martie 2023
Ville Valo se alatura lineup-ului Metalhead Meeting ca headliner, pe 26 mai
Ville Valo se alatura lineup-ului Metalhead Meeting ca si cap de afis pe data de 26 mai 2023. Setlist-ul va include cu preponderenta piese HIM dar si piese proprii, inclusiv de pe albumul lansat recent, Neon Noir.

Alte trupe confirmate, ce vor canta in mare majoritate pe cea de a doua scena: Black Sonic Pearls, Rhemorha, Oyd, Black Tooth, Fuelled by Fear, Ironwill, Sense of Fear, Nest of Plagues, Spektrum si Psychorepaths.

Ville Valo se numara printre cei mai indragiti solisti ai scenei metal internationale. Carismaticul artist s-a impus pe scena muzicala ca frontman al trupei H.I.M., pentru care a compus majoritatea pieselor si alaturi de care a dat nastere asa numitului 'love metal', o combinatie de gothic metal, alternative si dark rock.

La scurt timp dupa incheierea capitolului H.I.M. in 2017, Ville Valo si-a reluat activitatea artistica in cadrul proiectului VV lansand la inceputul acestui an, pe 13 ianuarie 2023, albumul Neon Noir. Vorbind despre artistii care l-au influentat, Vallo numeste formatii precum Black Sabbath, Type O Negative sau Fields of Nephilim, punand insa in acelasi timp accentul si pe faptul ca literatura a jucat un rol important in dezvoltarea sa ca artist, numind autori precum Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire sau Charles Bukowski ca numarandu-se printre scriitorii care l-au influentat.

Ville Valo ramane una dintre vocile inconfundabile ale scenei muzicale, artist desavarsit care la randul sau a influentat generatii intregi de artisti si muzicieni.

Biletele pentru festival se gasesc aici.


Evenimente recomandate

Top