Noutăți și comunicate

Ultimele detalii despre November to Dismember Metal Fest

29 noiembrie 2013
Ultimele detalii despre November to Dismember Metal Fest
Astazi incepe cel mai important eveniment dedicat in exclusivitate metalului extrem, NOVEMBER TO DISMEMBER METAL FEST, in Bucuresti, la Fusion Arena (str. Traian Popovici nr 79-91, zona Piata Alba Iulia). De vazut sunt nouasprezece trupe din treisprezece tari; in afara de headlinerii binecunoscuti, supergrupul olandez Hail of Bullets, norvegienii de la Aura Noir, finlandezii nucleari care isi spun Impaled Nazarene, cea mai importanta trupa metal autohtona Negura Bunget, invitatii de departe au si inceput sa soseasca la Bucuresti. Ieri, trupa japoneza Survive, abia intoarsa dintr-un turneu cu Incantation, a sosit la Bucuresti, brazilienii de la KroW sunt deja aici de o vreme, in vreme ce deatherii americani de la Solace of Requiem sosesc chiar astazi. De vazut, in premiera in Romania, sunt si polonezii de la Feto in Fetus, finlandezii de la Scarecrow cu al lor foarte specific horror crustcore, dar mai ales trupa icon a scenei grindcore din Cehia, Spasm, pentru recitaluri bolnave, in cea mai potrivita maniera underground.

Da, festivalul incepe astazi si daca inca nu te-ai hotarat sa participi, acum este momentul. La November to Dismember nu avem probleme cu pozatul sau filmatul, nu avem garduri si in general nu exista niciun fel de restrictii, atata vreme cat fiecare ii respecta pe ceilalti spectatori, asculta indicatiile echipei care organizeaza festivalul si se supune controlului de securitate de la intrarea in locatie. Poti sa iti aduci aparatul foto sau camera video si sa faci propriul tau film despre NDMF, cei care organizeaza acest festival cu siguranta vor aprecia si iti vor multumi. Asa cum este normal, este interzis accesul in locatie cu orice fel de bauturi, alcoolice sau nealcoolice, cu mancare sau orice fel de obiecte periculoase. Persoanele sub varsta legala vor veni insotite de un adult si, conform protocolului existent in tara noastra, nu pot cumpara si consuma alcool. Exista o oferta bogata si diversificata de bauturi, bere la draft si multe long drinks, de asemenea exista diverse variante de a achizitiona mancare, totul la preturi rezonabile.

Pretul standard al biletelor este de 159 lei pentru abonamentele valabile doua zile, respectiv de 90 de lei pentru biletele valabile o singura zi, pret valabil inclusiv in cele doua zile ale festivalului, direct la intrarea in locatia Fusion Arena.

Sunetul va fi asigurat de Adrian Rugina si echipa lui de la The Backline Shop, paza va fi asigurata de catre Hardcore Security, iar distractia va fi greu de masurat, daca nu participi.

November to Dismember Metal Fest este o productie exclusiva Axa Valaha Productions si Ribcage Booking.



Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top