Noutăți și comunicate

Turneul european Ne Obliviscaris, cu o schimbare in componenta, se apropie de Romania

29 mai 2023
Turneul european Ne Obliviscaris, cu o schimbare in componenta, se apropie de Romania
Australienii de la Ne Obliviscaris se află în Europa, în plin turneu de promovare a albumului Exul, lansat în luna martie. Acesta este cel de-al patrulea album de studio în cei 20 de ani de activitate ai formației, care poartă un nume latin, ce înseamnă „Nu uita ”.

Stilul de metal progressive abordat îmbină influențe de metal extrem cu părți armonioase. Elementele de death/black metal se îmbină cu sunetele delicate ale viorilor, iar vocea aspră alternează cu cea curată și melodioasă.
Din păcate, vocalistul responsabil cu growl-urile caracteristice, Marc "Xenoyr" Campbell, nu a putut participa în acest prim turneu al trupei după patru ani, din motive de sănătate. El a fost înlocuit cu James Dorton (Black Crown Initiate, The Faceless), care a învățat repertoriul și s-a alăturat trupei cu doar o săptămână înainte de primul concert, susținut pe data de 5 mai.

Turneul a avut numeroase reprezentații cu casa închisă și se apropie de final. Penultima oprire pe bătrânul continent va fi la București, în club Quantic, pe data de 5 iunie 2023. Detalii găsiți aici.

Mai sunt câteva bilete la preț earlybird! Biletele se pot cumpăra de pe iabilet.ro.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top