Noutăți și comunicate

Trupa Tagma lanseaza albumul Omul fara fata in libraria Humanitas

1 noiembrie 2011
Trupa Tagma lanseaza albumul Omul fara fata in libraria Humanitas
Marți, 1 noiembrie 2011, trupa TAGMA vă invită la ora 17:00 la conferința de presă prilejuită de lansarea primului album "Omul fără față" la librăria Humanitas (str. Nicolae Bălcescu). Conferința va fi urmată la ora 19:00 de un scurt recital unplugged, foarte diferit de imprimarea de pe disc.

2-TrupaTagmalanseazaalbumulO_90989.jpg
"Suntem nerăbdători, însă avem și emoții, pentru că de fapt ne facem debutul oficial în orașul nostru, cu un material care a așteptat ceva vreme până să iși facă apariția, iar pentru noi foarte important este să ajungem la inimile sibienilor, mai ales acum, după ce am primit o oarecare confirmare prin premiul 2 câștigat la Posada Rock Festival. Așteptăm  o asistență cât mai numeroasă la acest eveniment, pentru că doar așa vom putea obține un feedback cât mai obiectiv", spune Vio. 

Trupa TAGMA s-a format în Sibiu în vara lui 2009. Primele "idei" nu au întârziat să apară, așa că, în scurt timp, Vio, Flory, Iuly, Nutz și Adi au început să pună cap la cap propriile  viziuni care deja se conturau în câteva piese după numeroasele sesiuni de repetiții în care erau implicați. Până în iarna aceluiași an s-au adunat 10 piese care se regăsesc pe un prim album:  "Omul fără față", iar în scurt timp au început și înregistrările. Sound-ul special al pieselor îmbină  perfect clasicul cu rock-ul.

"Printre preocupările mele târzii se numără și studiul muzicii rock. Dacă în orchestră și în muzica de cameră rolul viorii este binedefinit, fiind un instrument de nădejde pentru aceste două ansambluri, în trupa rock a trebuit să-i conturez rolul, să-l gândesc în așa măsură încât să se muleze perfect acestui gen muzical.Trecând de la imperiosul rol de solistă la cel de acompaniatoare și generatoare de armonii sofisticate în duble coarde și acorduri, staccate sau pizzicate, "răutăcioase" sau calde, vioara are privilegiul de a avea un rol important în acest ansamblu alături de tobe, chitări, clape și alte instrumente, ceea ce îi dă pe drept numele de instrument complex", spune Flory. 

Toate piesele de pe primul album marca TAGMA sunt cântate în limba română.

"Abordăm mesaje subtile și de mare actualitate referitoare la societatea în care trăim, nu ne ferim să scriem și despre dragoste sau să dăm îndemnuri..deci este un material cu o arie vastă de acoperire atât mesagistic cât si muzical", declară Vio despre primul album TAGMA.

Åžirul evenimentelor va continua în forță prin concertele noastre din cluburile

Music Pub (03.11.2011 ora 20:30) și Oldies Pub (10.11.2011 ora 20:30).

3-TrupaTagmalanseazaalbumulO_26513.jpg
Componența:
Vio (Viorel Costin): voce/ chitări
Flory (Florina Costin): vioară/ clape
Iuly (Iuliana Cotîrlea): backing vocal
Nutz (Ionuț Cătană): bas
Adi (Adrian Tecoanța): tobe

Sursa : TAGMA
http://www.tagmaband.ro
http://www.facebook.com/tagma
http://www.myspace.com/tagmamusicspace


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top