Pentru o căutare mai bună, îți sugerăm următoarele: folosește numele trupei xyz și nu trupa xyz, sau numele clubului gen club xyz sau mai bine xyz în loc de clubul xyz, sau xyz și nu cd xyz.
Trupa byron pleaca in turneu cu filmul 'Barbati misto'
13 octombrie 2014
În data de 7 noiembrie 2014 va avea loc premiera comediei Bărbați Mișto în cinematografele din întreaga țară. Filmul este o producție Irlanda/UK, iar regia este semnată de John Butler. Campania de promovare este atipică și are la bază umanitatea, inovația și dorința de a transmite emoție. Principalii susținători ai filmului sunt membrii trupei byron care vor face un turneu de promovare a acestui titlu în câteva dintre orașele din tara.
"Bărbați Mișto e un film care ne-a plăcut tare mult; un film despre prietenie, în primul rând, cu un ton fermecător și un umor savuros. Ne bucurăm să luăm parte la promovarea acestuia așa cum știm noi cel mai bine, cântând, și abia așteptăm să ne revedem la concerte și să râdem împreună din 7 noiembrie în sala de cinema!", spun cei de la byron.
Pentru promovarea filmului am pregatit un videoclip inedit pentru piesa "Surrealistic Collage" de pe albumul "30 seconds of fame" lansat anul trecut.
"Suntem extrem de entuziasmați că trupa byron a fost alături de noi din prima clipă în campania de promovare a filmului, muzica lor transmite exact mesajul pe care ni-l dorim, iar publicul lor este extrem de cald, curios și deschis la nou.", spune Ileana Cecanu, fondatorul Freealize compania de distributie a filmului.
Sinopsis
Un viitor mire, acceptă, fără prea multă tragere de inimă, să petreacă un week-end al burlacilor cu prietenii săi, în aer liber, undeva în partea de vest a Irlandei. Spre disperarea lor, ei sunt însoțiți de fratele imprevizibil al miresei, un mascul alfa cunoscut sub numele de "Bormașină", a cărui personalitate explozivă și leadership haotic îi poartă pe toți într-o aventură de neuitat.
Este un film despre prietenie, dragoste, curaj, regăsirea de sine și...hituri U2, presărat din plin cu umor de replică, de situație, de caractere sau absurd. Este o comedie perfectă cu #bărbațimișto îndrăgostiți sau în căutare de #femeimișto, care dezvăluie adevăruri din viețile și sufletele unor oameni pe care e foarte ușor să îi iubești și ți-e drag să îi descoperi așa cum sunt.