Noutăți și comunicate

Trupa byron anunță ca Efemeride - albumul cu numărul opt - se va lansa în toamnă

27 iulie 2023
Trupa byron anunță ca Efemeride - albumul cu numărul opt - se va lansa în toamnă
Trupa byron lansează în această toamnă cel de-al optulea material discografic intitulat ”Efemeride ”. Albumul va beneficia de un turneu național de promovare și va fi disponibil atât în format digital, pe toate rețelele de streaming, cât și în format fizic, pe suport de CD și vinil.

‘Efemeride’ este o colecție de conversații pe care nu le purtăm, o privire directă în ochii omului din oglindă. Pe parcursul celor 10 piese, byron te poartă într-o călătorie prin universul complex al gândurilor și trăirilor recurente, al anxietăților și întrebărilor existențiale, toate împletite subtil cu un fir de speranță și unul de distors.

byron – Monstrul de sub pat (official video) https://youtu.be/y_jFuxu_B7k
Dan Byron, solistul trupei, a declarat că:
Efemeride e un album conceput în vreo doi ani. El cuprinde stările și gândurile pe care le-am avut în timpul ăsta, anxietățile, fricile și filosofiile care m-au bântuit, miile de pași făcuți între aceeași pereți. Apoi a urmat un lung șir de procese, alături de ceilalți byroni: am sortat, am aranjat, am repetat mult, câteodată ne-am învârtit în cerc sau ne-am bucurat de câte o scânteie abia mijită la capătul unui tunel întunecat. Am uitat, ne-am reamintit, am modificat și am reușit să depășim toate deadline-urile din univers. Au trecut 3 ani jumătate de la primul cuvânt scris pe hârtie, dar acum, în sfârșit, e gata. Și știu că nu se compară cu sentimentul pe care îl are un părinte față de copilul său, dar pot să zic doar atât: al nostru e mai frumos!
Noul album byron este compus în limba română și îi are pe Dan Byron la voce, chitară și flaut, Dan Georgescu la chitară, Sergiu „6” Mitrofan la pian și clape, László Demeter la bas și Andrei Ilie la tobe. ​​Albumul este înregistrat și mixat la studioul Unda Recording din București de către Dan Georgescu și masterizat de Cristian Varga la MASTERvargas.
Turneul de lansare va cuprinde următoarele concerte, alte date urmând să fie adaugate în scurt timp:
  • 5 octombrie 2023 - Legend Pub - Iași
  • 6 octombrie 2023 - Valhalla Pub - Bacău
  • 7 octombrie 2023 - Art Rock - Suceava
  • 8 octombrie 2023 - The Library Pub - Piatra Neamț
  • 27 octombrie 2023 - Time to Rock - Timișoara
  • 2 noiembrie 2023 - Rockstadt - Brașov
  • 3 noiembrie 2023 - Soho Music Hall - Bistrița
  • 4 noiembrie 2023 - Oldies Pub - Sibiu
  • 10 noiembrie 2023 - Club Touche - Băicoi
  • 18 noiembrie 2023 - Arenele Romane - București
  • 25 noiembrie 2023 - Daily Pub - Galați
Biletele pentru concerte sunt disponibile pe iabilet: https://byron.iabilet.ro/


Despre byron

byron cântă rock cu influențe diverse, s-au înființat în 2006 și au lansat de atunci 7 albume de studio și trei DVD-uri live. Sunt obișnuiți să cânte atât pe scene mari de festival în fața a mii de spectatori cât și wireless, neamplificat, pentru o mână de oameni, au filmat un concert în Salina Turda (la 100 de metri adâncime) pentru că era o provocare de neratat și au compus coloana sonoră pentru un serial original HBO România. Din când în când fac concerte de improvizație 100% (seria Impromptu) și în decembrie 2014 au filmat la Teatrul Național din Cluj concertul „Electric Marching Band” cu o fanfară militară și un cor de elevi, a cărui lansare pe DVD a fost susținută printr-un scurt turneu de proiecții în cinematografe. Apoi a urmat albumul „Eternal Return”, care a fost înregistrat în High Resolution la Dublin în celebrele studiouri Windmill Lane și masterizat la Londra la Abbey Road.

La sfârșitul lui 2019 byron au lansat albumul ‚nouă’ compus în totalitate în limba română.„nouă” este un album despre noi, despre România, dedicat nouă. Un carusel muzical cu 12 piese despre emigranți dar și despre noi, cei rămași acasă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață.

www.byron.ro
https://instagram.com.byronband
https://facebook.com/byronmusic


Evenimente recomandate

Top