Pentru o căutare mai bună, îți sugerăm următoarele: folosește numele trupei xyz și nu trupa xyz, sau numele clubului gen club xyz sau mai bine xyz în loc de clubul xyz, sau xyz și nu cd xyz.
Thirty Seconds To Mars vine pe 15 mai 2027 La BTarena din Cluj-Napoca
15 mai 2027
Thirty Seconds to Mars prezintă A Beautiful Lie vs. This Is War și ajunge la Cluj-Napoca, pe 15 mai 2027, la BTarena ! Biletele se pun în vânzare pentru publicul general vineri, 30 octombrie 2026, la ora 10:00, pe bilete.emagic.ro, tickets.emagic.ro, iaBilet și Entertix. Presale-ul local începe pe 29 octombrie, la ora 10:00, pentru fanii înscriși în prealabil pentru presale pe Entertix și iaBilet.
Puține trupe reușesc să definească epoci muzicale și, în același timp, să evolueze de-a lungul deceniilor, însă Thirty Seconds to Mars și-a construit cariera făcând exact acest lucru. Formată din Jared Leto și Shannon Leto, trupa recompensată cu multiple discuri de platină a vândut peste 15 milioane de albume în întreaga lume și susține constant turnee internaționale și concerte la marile festivaluri.
Trupa și-a lansat albumul de debut, 30 Seconds to Mars, în 2002, iar succesul mondial a venit odată cu lansarea albumului A Beautiful Lie, în 2005. Au urmat This Is War (2009), Love, Lust, Faith and Dreams (2013) și America (2018), care a inclus piese de referință precum Walk on Water și Rescue Me. În 2023, trupa a revenit cu cel de-al șaselea album de studio, Its The End Of The World But Its A Beautiful Day. În 2026, Thirty Seconds to Mars a sărbătorit cea de-a 20-a aniversare a albumului A Beautiful Lie printr-o reeditare specială, care a inclus patru piese nelansate anterior, printre care și o versiune acustică mult așteptată a celui mai mare hit al trupei, The Kill. Lansarea a fost însoțită de un nou videoclip spectaculos, care a adus în prim-plan parcursul trupei și legătura cu fanii săi de-a lungul ultimilor douăzeci de ani.
De-a lungul carierei, trupa a primit numeroase distincții, printre care mai multe premii MTV, un Billboard Music Award și un titlu Guinness World Records pentru cel mai lung turneu din istorie. În 2023, Jared Leto a anunțat grandiosul Seasons World Tour 2024 printr-o premieră: escaladarea clădirii Empire State Building din New York.
Thirty Seconds to Mars va reveni în turneu în 2027 cu Thirty Seconds to Mars presents A Beautiful Lie vs This Is War, un turneu mondial dedicat celebrării a două dintre cele mai emblematice albume ale trupei. Cu date în Europa, Regatul Unit și Africa de Sud, cărora li se vor adăuga noi concerte ce urmează să fie anunțate, turneul promite fanilor o experiență live intensă, încărcată de nostalgie, construită în jurul albumelor care au definit o generație.
Un eveniment organizat de EMAGIC, sustinut de Rock FM.
Dă-ne un LIKE dacă ți-a plăcut articolul. Apreciază articolul.