Noutăți și comunicate

Romanian Thrash Metal Club anunta a 6-a editie Old Grave Fest

13 - 14 octombrie 2017
Romanian Thrash Metal Club anunta a 6-a editie Old Grave Fest
Intre 13 si 14 octombrie 2017, se va desfasura editia cu numarul 6 a Old Grave Fest in Club Fabrica din Bucuresti. Necrophobic, Krossburst si Sarinvomit sunt primele trupe anuntate.



Astfel, pentru a intra in ton cu numerologia impusa de astre, noi, cei din Romanian Thrash Metal Club, va propunem un commando de 3 trupe alese pe spranceana pentru a deschide oficial posterul evenimentului nostru anual.

Primul headliner al editiei in curs se prezinta in dubla premiera in Romania, atat ca aparitie in sine cat si ca reprezentant al unei familii foarte exclusiviste de trupe pe al carei blazon se gaseste inca de la mijlocul anilor 90 alaturi de Dissection si Unanimated. Continuator al unei linii de sange ce se intinde pana la inceputurile heavy metalului si care se remarca prin abilitatea foarte rara de a transforma melodicul in instrument al raului, profetul celei de a 3a intoarceri a antichristului si heraldul stingerii vietii pe pamant sunt doar cateva din felurile in care poate fi descris cvartetul suedez Necrophobic. Un grup cu semnatura deja unica in metal, cu un stil dens si compact, usor de definit ca un aliaj incasabil de thrash, death si black metal, Necrophobic isi prezinta pentru prima oara in Romania metalul taios, melodios si insidios si care cu tot cu aportul deselor insertii acustice sau lirice ramane un produs ce nu poate fi numit altfel decat feroce, agresiv, malevolent dar si elegant.

http://www.necrophobic.net/
https://www.facebook.com/necrophobic.official
https://www.youtube.com/watch?v=LI8y1o3-PMU

Pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, alaturi de Necrophobic, pe poster se catara inca doua entitati malefice: Krossburst, un combo italonorvegian care se recomanda nici mai mult nici mai putin decat ca abordand un desperate speed metal si care ne promite in scurt timp aparitia unui mult asteptat prim full length dupa un demo de debut care i-a trimis direct in topurile lui Fenriz, si Sarinvomit, tancul blackened thrash metal cu coarne de tap din Turcia, grup avand o curioasa abilitate de a imbina perfect chimia si blasfemia.

https://krossburst.bandcamp.com/
https://www.facebook.com/krossburst
https://www.youtube.com/watch?v=8dxHW2Fa-No

https://sarinvomit.bandcamp.com/
https://www.facebook.com/sarinvomit
https://www.youtube.com/watch?v=VooSOggwGMw

Cu promisiunile ca nu va ramane nici singura surpriza pe posterul nostru si nu ne vom limita la paleta stilistica actuala, noi va uram o toamna lunga si bogata, pana la urmatorul anunt!
In curand, informatii despre bilete.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top