Noutăți și comunicate

Reguli de acces si sesiuni Meet and Greet Trupe la ARTmania Festival 2018, Sibiu

26 Iulie 2018
Reguli de acces si sesiuni Meet and Greet Trupe la ARTmania Festival 2018, Sibiu

Accesul

Participanţii la evenimentele ARTmania sunt obligaţi să prezinte un bilet sau o invitaţie valabilă în momentul intrării pe porțile festivalului.

Accesul va fi permis pe baza unui bilet VALID, valabil pentru o singură persoană, o singură dată.

ARTmania garantează veridicitatea și legalitatea unui bilet NUMAI dacă acesta este achiziționat DIRECT de la ARTmania, de la unul din punctele de vânzare sau de la reprezentanții OFICIALI: www.artmania.ro, Eventim, Am Bilet, My Ticket, Kompostor, Ia Bilet și BLT.ro

Vă rugăm să verificați veridicitatea biletului în momentul achiziționării acestuia. Reclamațiile ulterioare NU vor fi luate în considerare. ARTmania NU va acorda despăgubiri pentru eventualele cazuri de fraudă.

Este INTERZIS accesul minorilor sub 16 ani care nu sunt însoțiti de către un adult responabil pentru aceștia.

Minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani trebuie să dețină acordul parental semnat de tutorele legal – link aici –

ARTmania își rezervă dreptul de a NU permite accesul:

  • Persoanelor agresive;
  • Persoanelor aflate sub influența drogurilor sau alcoolului;
  • Persoanelor care manifestă forme de comportament violent sau care deranjează ceilalți participanți;
  • Persoanelor care contravin bunei desfășurări a festivalului.

Încălcarea regulamentului poate atrage cu sine RESTRICȚIONAREA accesului sau EVACUAREA din perimetrul evenimentului.

Fiecare participant este răspunzător pentru pagubele provocate.

Dacă observaţi incidente, vă rugăm să vă adresaţi organizatorilor sau reprezentaţilor acestora. Echipa ARTmania este la dispoziţia dumneavoastră pentru a vă menţine buna dispoziţie şi pentru a evita situațiile neplăcute.

Publicul ARTmania Festival este rugat să fie vigilent, să nu îşi lase lucrurile nesupravegheate, organizatorii NEFIIND RESPONSABILI pentru eventualele pierderi sau furturi.

Copiii de până în 7 ani trebuie să aibă un însoţitor cu bilet VALABIL pentru a putea beneficia de gratuitatea accesului în festival.

De asemenea, însoţitorii îşi asumă ÎNTREAGA RESPONSABILITATE pentru siguranţa copiilor, organizatorii nefiind răspunzători pentru eventualele incidente.

Este INTERZIS accesul în perimetrul festivalului cu cărucioare pentru copii, excepția constând în cărucioarele pentru persoane cu dizabilități.

Pentru copiii cu vârste de până în 10 ani este RECOMANDATĂ ultilizarea de căști pentru protecție fonică sau dopuri de urechi.

NU este permis accesul cu animale de companie în perimetrul festivalului.

Bilete & brăţări: accesul în festival se face numai în baza unui bilet sau invitaţii VALIDE.

Biletele și invitațiile vor fi preschimbate în brăţări în funcţie de tipul biletului (abonament, bilet de o zi) în momentul intrării în zona de festival.

Purtarea brăţării este OBLIGATORIE pe toată durata festivalului, iar aceasta va fi verificată de organizatori la intrarea şi la ieşirea din perimetrul evenimentului.

Ruperea, deteriorarea sau pierderea brăţării atrage după sine INTERZICEREA accesului în perimetrul festivalului.

Brăţara de acces permite accesul doar în zona de concerte şi la evenimentele conexe ARTmania Festival. Brăţările NU SUNT TRANSFERABILE către o altă persoană.

Biletele se pot preschimba în brățări și la centrul de informare a festivalului, ce va fi deschis pe toată durata evenimentului.

Info Point-ul ARTmania funcționează:

  • Joi – 26 iulie în intervalul orar 12:00 – 20:00
  • Vineri și Sâmbătă, 27 – 28 iulie, în intervalul orar 12:00 – 24:00

Participanţii la festival sunt OBLIGAȚI să se supună controlului corporal sumar și să permită controlul bagajelor.

Este INTERZIS accesul cu bagaje de mari dimensiuni, ghiozdane sau rucsaci voluminoși, aceștia putând fi lăsați la punctul de obiecte interzise.

Dimensiunile ACCEPTATE pentru bagaje sunt 55 x 40 x 20 cm (dimensiunile acceptate și de companiile aeriene pentru bagaje de mână).

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a NU permite accesul în festival celor care REFUZĂ controlul de securitate sau persoanelor care sunt SUSPECTE de punerea în pericol a celorlalți participanți sau a bunei desfășurări a festivalului.

Accesul publicului în festival începe în fiecare zi la ora 18:00. Evacuarea publicului din perimetrul festivalului se face la orele 24:00.

Evacuarea publicului larg din zona Pieței Mari în vederea începerii festivalului ARTmania se va face zilnic începând cu ora 17:40.

Este obligatoriu ca participanții să dețină un act de identitate valid pentru a face dovada vârstei legale.

Doar persoanele de peste 18 ani au dreptul de a achiziţiona alcool sau ţigări, de aceea este obligatoriu ca participanții să prezinte, la cerere, un act de identitate valid.

Interzis

Nu este permis accesul cu băuturi sau mâncare din exterior în perimetrul festivalului.

Lista obiectelor INTERZISE:

  • Arme, bricege, lanțuri
  • Căștile de motocicletă, bicicletă, scuter
  • Droguri
  • Obiecte contondente sau care pot fi considerate periculoase
  • Recipiente din sticlă/ plastic/ metal – de orice natură
  • Artificii/pocnitori
  • Materiale explozibile sau toxice
  • Bannere susținute de bețe/ trepiezi/ selfie stick-uri
  • Scaune normale sau pliabile
  • Umbrele sau umbrele pliabile – Echipa ARTmania recomandă utilizarea pelerinelor în caz de ploaie
  • Cărucioare, skateboard-uri, trotinete, biciclete, motociclete.

Accesul cu medicamente este PERMIS doar în baza reţetei medicale aferente.

Aparate foto/video

Accesul în perimetrul festivalului ARTmania este permis cu aparatură foto de orice fel, inclusiv DSLR profesional. Fotografierea este permisă numai FĂRĂ BLITZ şi fără a deranja bunul mers al evenimentului sau spectatorii prezenţi la festival.

Va rămâne interzis accesul cu orice fel de trepiede, blitz-uri detașabile, aparate de filmat și alte accesorii, în special de dimensiuni mari.

Intrarea cu obiecte de valoare în incinta festivalului sau lăsarea lor în grija altor persoane rămâne în răspunderea exclusivă a proprietarului.

ARTmania nu își asumă răspunderea pentru pierderea, deteriorarea sau înstrăinarea aparaturii foto/video aparținând publicului sau membrilor presei.

Achiziționarea de mâncare și băutură în perimetrul festivalului

Achiziţionarea de mâncare şi băutură în interiorul festivalului se face prin achiziționarea de jetoane.

Achiziționarea de jetoane poate fi numai în LEI. Prețul unui jeton este de 7 lei.

Punctele de vânzare jetoane au următorul program:

  • Vineri (28.07.2017): 12:00 – 01:30
  • Sâmbătă (29.07.2017): 12:00 – 01:30

MODALITĂȚI DE PLATĂ ȘI RETURNARE JETOANE

Jetoanele pot fi achiziționate la punctele semnalizate în acest sens în intervalul orar mai sus menționat.

Vizitatorii își pot recupera banii de pe jetoanele rămase în intervalele orare mai sus menționate, de la punctele de vânzare semnalizate corespunzător, NUMAI împreună cu bonul care să ateste achiziția acestora.

Jetoanele nu sunt valabile la punctele de merchandise al festivalului, plata efectuându-se numai în numerar.

Obiectele interzise

Obiectele interzise pot fi depuse la punctul semnalizat în acest sens. Tot aici pot fi declarate și obiectele pierdute.

NU se vor primi spre păstrare în cadrul containerului pentru obiecte interzise:

  • Alimente sau materiale toxice, inflamabile sau perisabile;
  • Droguri, alcool sau alte materiale care sunt considerate periculoase pentru buna desfășurare a evenimentului sau care pot pune în pericol buna stare a participanților;
  • Obiecte valoroase precum bijuterii, bani, portofele, acte sau telefoane.

Programul containerului pentru Obiecte Interzise este:

  • Vineri și Sâmbătă, 27 – 28 iulie, în intervalul orar 18:00 – 01:00

Zona de prim ajutor

În zona din stanga scenei se găseşte un punct de prim ajutor. În cazul în care nu vă puteţi deplasa, cereţi ajutorul unui reprezentat al festivalului sau al agenţilor de pază.

Acces Gratuit pentru persoanele cu dizabilităţi

Persoanele cu dizabilităţi certificate au acces gratuit cu însoţitor sau fără, în baza unui certificatului VALID (este acceptată şi copia acestuia).

Acreditarea se va face la Info Point-ul din Piaţa Mare împreună cu un act de identitate VALID pentru persoana din certificat, cât şi însoţitorul său (dacă certificatul menţionează necesitatea unui însoţitor).


Sesiuni Meet and Greet Trupe – Vineri, 27 iulie 2018


ZONA DE MEET and GREET – SCENA PRINCIPALĂ ARTMANIA FESTIVAL

Detalii localizare: partea dreapta a Scenei Principale ARTmania Festival (zona intrării în festival dinspre Piața Mică)

  • 20:00 - ROME
  • 21:15 - ARCANE ROOTS
  • 22:30 - HAKEN

Sesiuni Meet and Greet Trupe – Sâmbătă, 28 iulie 2018


ZONA DE MEET and GREET – AMBER CAFE

  • 18:00 - LEPROUS

ZONA DE MEET and GREET – SCENA PRINCIPALĂ ARTMANIA FESTIVAL

Detalii localizare: partea dreapta a Scenei Principale ARTmania Festival (zona intrării în festival dinspre Piața Mică)

  • 20:00 - DISTORTED HARMONY
Reguli de acces si sesiuni Meet and Greet Trupe la ARTmania Festival 2018, Sibiu Noutăți, comunicate România


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.