Noutăți și comunicate

Punk, rock, indie, electro si jazz la Bucharest Craft Beer Festival

9 - 11 iunie 2017
Punk, rock, indie, electro si jazz la Bucharest Craft Beer Festival
Intre 9 si 11 iunie 2017, vor urca pe scena celei de-a doua editii Bucharest Craft Beer Festival 2017 cei de la OCS, Byron, Les Elephants Bizarres, E.M.I.L. si Helen, la Verde Stop (pe strada Barbu Vacarescu nr. 162-164 din Capitala).



Fie ca este rock in maniera Byron, rock alternativ de la OCS, punk marca E.M.I.L., indie-rock in stilul Les Elephants Bizarres, sau un amestec fin de jazz si electro-pop in interpretarea Helen, muzica de la Bucharest Craft Beer va satisface si cele mai exigente gusturi.

Programul concertelor, pe zile, se prezinta astfel:
9 iunie – BYRON
10 iunie – E.M.I.L. & LES ELEPHANTS BIZARRES
11 iunie – HELEN & OCS

Byron – canta un fel de rock, s-a infiintat in 2006 si a lansat de atunci sase albume de studio si trei DVD-uri live. Cei de la Byron au filmat un concert in Salina Turda si un altul cu o fanfara militara si un cor de elevi. Au compus coloana sonora pentru un serial original HBO Romania, iar cel mai nou album al lor, „Eternal Return”, a fost inregistrat in High Resolution la Dublin. Trupa este formata din: Dan Byron (voce, chitara, flaut), Sergiu Mitrofan (clape, chitara, voce), Dan Georgescu (chitara), Laszlo Demeter (chitara bas), Ovidiu Cristian (tobe).

E.M.I.L. – infiintata in anul 2000, este una dintre cele mai longevive si mai cunoscute trupe de punk-rock din Romania. A urcat pe scenele tuturor festivalurilor importante din tara si a cantat in deschiderea legendarei trupe americane de punk-rock NOFX. Formatia are patru albume la activ, iar in componenta ii are pe: Sorin Badulescu (voce), Niculae Barbu (chitara bas), Gabi Georgescu (chitara), Andrei Stoianovici (chitara) si Eugen Imecs (tobe).

Les Elephants Bizarres – este cea mai carismatica trupa de indie electro synthpop din Romania. De la formarea sa in 2007, componenta trupei ii include pe basistul Mihai Marin si solistul vocal Stefan Matei. O schimbare de componenta din 2014 i-a adus in formatie pe chitaristul Enver Mamut si pe Tudor Amarandei la clape. Tobosarul Bogdan Alexandrescu s-a alaturat si el formatiei in 2016. De-a lungul carierei, trupa a adunat sute de concerte de succes, dintre care cateva in cadrul unor festivaluri mari din tara, dar si in deschiderea unor nume mari ale scenei internationale (cum ar fi Roxette, pentru a da numai un exemplu).

Helen – proiect muzical ce dezvaluie la festivalul nostru un amestec de indie-electro-pop, in interpretarea unei voci cu pregatire si experienta in muzica jazz.

Omul cu sobolani – „Dau doua beri goale pentru una plina, cine se combina, cine se combina?”, suna cel mai cunoscut refren al trupei cunoscute sub acronimul OCS. Celebra trupa de rock alternativ va implini in aceasta vara 20 de ani de activitate, iar componenta sa actuala se prezinta astfel: Dan Amariei (solist vocal), Nicolae Arama (chitara), Radu Andrei (chitara bas) si Mihnea Dobrota (tobe).


Bucharest Craft Beer Festival prezinta fenomenul berii artizanale, un fenomen bazat pe individualitate, creativitate si experiment. Evenimentul readuce productia de bere la nivel de arta, in fata publicului, oferindu-i ocazia perfecta pentru a se delecta cu rare licori artizanale. Astfel, Bucharest Craft Beer Festival 2017 vine cu zeci de sortimente de bere, fiecare speciala, unele deja cunoscute, altele noi si neasteptate. Pe langa bere, vedeta evenimentului, festivalul propune si diverse tipuri de cidru si mancaruri deosebite. De la mancare mexicana sau burgeri gourmet, la barbecue texan si pizza traditionala, oferta culinara a festivalului va intregi pe deplin gustul aparte al berilor.

In plus, in cadrul festivalului se vor gasi mai multe atractii precum un targ de viniluri, un barber shop si altele.

Biletele se gasesc la vanzare in reteaua IaBilet si online pe IaBilet.ro, la pretul de 17 lei pentru biletul de o zi si 45 de lei pentru un abonament de trei zile.

Organizatorii pun la dispozitia publicului si o promotie Early Bird, astfel incat pana in data de 2 iunie, abonamentele vor avea pretul de 39 de lei.

Biletele pentru Bucharest Craft Beer Festival 2017 se gasesc in format electronic pe http://www.iabilet.ro si in reteaua IaBilet.ro (Magazinele Flanco, Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Agentiile Perfect Tour, standul de bilete de la statia de metrou Unirii, langa casa de bilete Metrorex, Magazinele Uman si IQ BOX, pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara, la Hard Rock Cafe), precum si in zilele de festival, la intrare si pe aplicatiile de IOS si Android IaBilet.

Bucharest Craft Beer Festival 2017 este un eveniment organizat de MixtopiaLIVEPRO Events.

Sustinut de RADIO GUERRILLA
Sponsor: Kaufland
Facebook: https://www.facebook.com/BucharestCraftBeerFestival
Web: http://craftbeerfestival.ro/
RSVP: https://www.facebook.com/events/1551304184882037/


Evenimente recomandate

Top