Noutăți și comunicate

Pro Istoria Fest reinvie traditiile argesene la Cetatea Poenari: peste 300 de artisti vor urca pe scena in cele doua zile de festival

18 - 19 august 2012
Pro Istoria Fest reinvie traditiile argesene la Cetatea Poenari: peste 300 de artisti vor urca pe scena in cele doua zile de festival
Festivalul care prin muzica pune prezentul in slujba trecutului continua! "Pro Istoria Fest" revine in acest weekend (18-19 august 2012) pentru a doua oara la Cetatea Poenari, in judetul Arges. In 2011, peste 7000 de persoane au luat parte la eveniment.

Peste 300 de artisti (ansambluri populare, solisti si dansatori) vor urca pe scena Pro Istoria Fest in cele 2 zile de festival. Sambata, 18 august, invitati speciali vor fi George Nedelea si Gratian Badescu, cap de afis fiind Mihai Margineanu, unul dintre cei mai populari solisti din peisajul muzicii romanesti. Duminica, 19 august 2012, pe scena Pro Istoria Fest vor urca Valentin Grigorescu si Veronica Dinu, iar seara va fi incheiata de cunoscuta si apreciata artista de muzica populara argeseana Cristina Turcu.

Pro Istoria Fest - Cetatea Poenari va aduce impreuna mestesugari iscusiti si recunoscuti pentru valoarea lor. Icoane pictate, figurine de turta dulce, papusi, aranjamente florale, jucarii, lemn sculptat, instrumente populare si sunt doar cateva dintre surprizele care ii asteapta pe cei care vor veni in weekend la Poenari. De asemenea, publicul va face cunostinta si cu unul dintre cele mai populare mestesuguri locale - dogaritul. Nu vor lipsi nici produsele bio si berea rece.

Evenimentele incepe zilnic la ora 14:00. Intrarea este libera!

"Ne bucuram sa includem Cetatea Poenari in circuitul Pro Istoria Fest, pentru ca aceasta cetate are o semnificatie deosebita, ce merita cunoscuta de publicul larg. Nu multi sunt cei care stiu ca aceasta este adevarata cetate a lui Vlad Tepes, locul in care, potrivit legendei, domnitorul s-a retras din calea turcilor. Acesta este un simplu exemplu si nu este cu siguranta singurul. Este exact ceea ce ne dorim cu Pro Istoria Fest: sa oferim mici lectii de istorie despre tara noastra sub o forma inedita, prin intermediul activitatilor si artistilor care iau parte la evenimente" a declarat Zoli Toth, membru al trupei Sistem, presedinte al Asociatiei Star Education - organizator al Pro Istoria Fest.

Cetatea Poenari se inalta pe varful Muntelui Cetatuia, intr-un cadru natural fortificat, la o distanta de 25 km fata de municipiul Curtea de Arges, fiind nominalizata astfel, cu precadere, atat de izvoarele vremii, cat si in istoriografia de specialitate, dupa satul din apropiere, aflat la circa 6 km departare. De-a lungul vremii, fortificatia din Cheile Argesului a mai fost consemnata si sub denumirile de "Cetatea lui Tepes Voda" sau "Cetatea lui Negru Voda". Accesul pana la zidurile sale este si in ziua de astazi unul dificil, pentru ca numai cei care se incumeta sa urce cele 1.480 de trepte zidite reusesc sa o cucereasca.

Festivalul Pro Istoria Fest, un proiect al Asociatiei Star Education, doreste sa aduca in atentia publicului obiectivele cultural-istorice si turistice aflate pe teritoriul Romaniei, printr-o serie de evenimente de inalta tinuta culturala si artistica. Lista evenimentelor din acest an cuprinde Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Golesti, Cetatea Enisala, Sighisoara, Sarmisegetusa, dar si alte 3 cetati incluse déjà de anul trecut in circuit: Cetatea Rasnov, Cetatea Poenari si Targoviste. Festivalul a debutat in septembrie 2011 la Curtea Domneasca de la Targoviste. Au urmat apoi, in octombrie 2011, Cetatea lui Vlad Tepes de la Poenari si Cetatea Rasnov.

In 2012, Pro Istoria Fest a avut loc pana in acest moment la Cetatea Enisala, Cetatea Rasnov si Sarmizegetusa Ulpia Traiana, cele trei evenimente adunand peste 35.000 de spectatori. Mai multe detalii pe http://www.proistoriafest.ro si pe http://www.facebook.com/proistoriafest.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top