Noutăți și comunicate

Prima editie PROPUNERE GUERRILLA in The Silver Church

3 octombrie 2013
Prima editie PROPUNERE GUERRILLA in The Silver Church
Ca urmare a unor probleme logistice, Crina Jebelean nu va mai concerta pe data de 3 octombrie 2013 in clubul The Silver Church, la prima editie PROPUNERE GUERRILLA. Ii vom avea alaturi de noi pe B-Side, Theory of Mind, Moebius, SoNaked si Velosonics. Speram sa o intampinam pe Crina in viitorul cat mai apropiat.

Cinci trupe deschid minți alături de noi într-un nou proiect pe care îl ducem în peste nouă orașe din țară: B-Side, Theory of Mind, Velosonics, Moebius și SoNaked. București, Brașov, Bacău, Iași, Suceava, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Tîrgu Mureș sunt orașele în care va ajunge PROPUNERE GUERRILLA.

Pentru concertul din București se pun în vânzare la presale un număr limitat de bilete la prețul de 25 de ron. Biletele se pot cumpăra online pe http://www.eventim.ro, http://www.myticket.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești) și  magazinele Diverta.
Detalii legate de accesul la concert, informații referitoare la rezervări și bilete se găsesc la locație.


Un eveniment recomandat de Radio Guerrilla
Partener comunicare: Rock Events
Parteneri media: Ziare.com, Ziarul Ring, B24 Fun, Åžapte Seri, Iconcert.ro, Port.ro, BestMusic.ro, Studentie.ro, Metropotam.ro, Orasulm.eu, Vinsieu.ro, InfoMusic.ro, Cooperativa urbana, Mixtopia, Urbanthings, Pubbing.ro, inOras.ro, Tillate.com, Urban.ro, Sofresh, no3, Vice.com, Sub25, Teenpress.ro, Let's rock.ro, Feeder, Anyplace, Best Event.ro, Urbanthings, Musicnights.ro, Getlokal, B365.ro, Cooperativa Urbana, Tonight.eu, thebeat.ro, TATAIA, Tiuk, Hypestreet  etc.



B-side

B-Side înseamnă o trupă de muzică indie, care îi are drept componenți pe Ana Băncescu (voce, pian), Andreas Aron (bass) și Tudor D Popescu (tobe).

Solista Ana Băncescu, strănepoata marelului compozitor George Enescu, a debutat ca și backing vocals pentru Paula Seling, fiind absolventă a Universității Naționale de Muzică București. A colaborat cu numeroși producători, pentru ca mai apoi să își compună propriile partituri muzicale și astfel a susținut concerte în formulă de duo alături de basistul/contrabasistul Adrian Neacșu. Anul trecut, una din piesele scrise de aceasta alături de Andreas Aron și produsă de Ciprian Lemnaru ("Penny Chillin") a cunoscut numeroase aprecieri pozitive în urma difuzării acesteia în heavy-rotation pe postul Radio Guerrilla.

Andreas Aron este un apreciat basist și contrabasist, membru în formațiile Cuantune și Pixels. Aceasta a mai susținut concerte de jazz alături de Elena Moroșanu, membră Jazzappella. A fost parte din band-ul de jazz Hot Club de Bucharest și alături de Ana a susținut recitaluri sub titulatura DayBreak.

Tudor D Popescu, absolvent UNATC, lucrează în domeniul filmului, realizează sound-design, montaj de sunet și este cunoscut în peisajul muzical drept fostul toboșar Robin and the Backstabbers și în prezent ca cel din trupa Pixels.

Cei trei artiști au creat această entitate distinctă din dorința de a extinde granițele limbajului muzical și a aduce bucurie în sufletele ascultătorilor.
http://www.youtube.com/watch?v=LhcxOOwQbh8



Theory of Mind
Este cel mai interesant proiect muzical post-rock, psihedelic care îmbină genul dream pop cu muzica experimentală. Formația din Cluj din care fac parte Vladimir Bosînceanu (voce, chitară, compoziții), Andrei Bosînceanu (bass), Alex Cos (chitară) și Tudor Bilt (tobe) a reușit să se afirme în scurt timp prin creațiile profund personale, care s-au dovedit de un real impact în sfera muzicală din România. Astfel, după câteva piese postate pe canalul oficial de YouTube, primul single difuzat pe Radio Guerrilla a fost "Brown Eyes", acesta fiind în heavy-rotation săptâmâni la rând, pentru ca mai apoi locul acestuia să fie preluat de creația "Under The Sea".

După câteva reprezentații în orașe precum Cluj-Napoca și Timișoara, Theory of Mind a fost invitată de către trupa Robin and the Backstabbers ca opening act  în deschiderea concertului de la Teatrul de Vară Herăstrău, pentru ca mai apoi să fie parte din line-up-ul Electric Castle Festival desfășurat la castelul Bánffy. De curând, formația a participat și la festivalul Peninsula de la Cluj pe scena Gambrinus Rock Stage, iar pe 16 august a putut fi ascultată live în cadrul FânFest de la Roșia Montană.
În momentul de față, trupa lucrează la materialul de studio, care va include multe dintre piesele pe care publicul le cunoaște deja, dar și câteva creații noi. Videoclipurile melodiilor lansate până acum sunt montaje din diferite filme vechi, timelapse-uri realizate în natură și surprind esența mesajelor pe care Vladimir & Co. vor să o exprime."( sursa: http://www.infomusic.ro)
Cea mai recentă piesa a lor, "On A Wave" o puteți asculta aici
http://www.youtube.com/watch?v=ASkMerkQjBs
https://www.facebook.com/teoriamintii?fref=ts



Velosonics
Velosonics este o formație românească de pop-rock libertin din București, fondată în 2013. Componența actuală îi are pe Adrian Spier  la voce și chitară acustică,   pe Cristian Prihotca la tobe, Andrei Niculescu la chitară lead și pe Marius Acsîntoaie  la chitară ritm. Ca să îi caracterizăm în câteva cuvinte: play-uri mioritice, perfect pop, producție impecabilă, sunet curat și sound british. Actualmente, în playlistul Radio Guerrilla poate fi ascultat cel de-al doilea single al formației, "Bebop".
Mai multe despre ei aici:
http://www.youtube.com/user/VELOSONICS
https://soundcloud.com/velosonics
https://www.facebook.com/Velosonics?fref=ts



Moebius
Abordează un stil alternative-rock combinat cu influențe pop-rock, indie, folk, psychedelic.
Formată în 2012 în București, Moebius urcă pe scenă într-o componență definitivată abia la începutul anului 2013: Åžtefan Eremia (vocal/chitară), Andrei "Deiu" Erdei (vocal/chitară), Gabriel Kirmaier (chitară/acordeon), Bogdan Stavarache (bas/vocal), Andrei Èšîrcă (tobe).
Moebius au debutat la Radio Guerrilla cu melodia "G", pe care o puteți asculta aici:
http://www.youtube.com/watch?v=GBbrN-AgNPc
Trupa Moebius ne promite o prestatie live energizantă, combinată cu intervenții melancolice de chitară specifice genului post-rock.

Mai multe detalii aici: https://www.facebook.com/moebius.ro



SoNaked
SoNaked  a fost înființată în mai 2011 de către Alexandru Ispas (voce, chitară) și Silviu Ciubotaru (tobe) în București.  SoNaked  este o formație de rock alternativ și nu titlul unei reviste glossy pentru adulți, cum poate ați crede la prima vedere. Treptat, componența trupei s-a lărgit prin venirea lui Mihai Poașcă la chitară și a Ginei Teslaru la bas.
După ce le-a devenit evident că formula e potrivită, eforturile lor au luat o formă clară: playlist propriu, un mesaj de transmis și concerte.
Stilul SoNaked poate fi caracterizat cel mai bine ca rock alternativ clasic, cu ritmuri punctate de tobe și bas, o chitară ritmică în opoziție cu una solo și o voce brutală pe alocuri, răgușită. Single-ul de debut "Pe lună", lansat în mai 2013, s-a bucurat de succes în playlist-ul Radio Guerrilla.
Debutul oficial al trupei a avut loc în decembrie 2012, când SoNaked și The Nuggers au împărțit scena cu ocazia lansării scurt-metrajului Waste, produs de StudioSet. Anul acesta, SoNaked au susținut concerte atât în cluburile bucureștene cât și la Festivalul Peninsula de la Cluj-Napoca.

Pagina lor oficială o gasiți aici: http://sonaked.ro/
https://www.facebook.com/SoNakid?fref=ts


Top