Noutăți și comunicate

Paul Ciuci este invitat în cadrul concertului aniversar TROOPER25 de la Arenele Romane

6 mai 2021
Paul Ciuci este invitat în cadrul concertului aniversar TROOPER25 de la Arenele Romane
Trooper se pregatește pentru mult așteptatul concert din data de 12 iunie 2021, la Arenele Romane din București. Pentru cei cinci muzicieni, show-ul este unul special, marcând 25 de ani de la înființarea trupei. Paul Ciuci, legendarul muzician Compact, este invitat în cadrul concertului.



Paul Ciuci a acceptat invitația de a se alătura formației Trooper pentru o surpriză muzicală. Povestea Compact a marcat deja mai multe generații datorită compozițiilor lui Paul Ciuci, care a scris istorie în muzica românească creând unele dintre cele mai iubite cântece ale ultimilor 40 de ani: „Fata din vis”, „Cântec pentru prieteni”, „Stai cu mine”, „Jocul ielelor”, „Mi-e tare dor de tine”, „Dă-mi o veste”, „Un alt început”, etc. Puțini artiști se pot lăuda astăzi atât cu o bază loială de fani cu vechime, cât și cu generații tinere, care iubesc creativitatea neîntreruptă a muzicianului Paul Ciuci. Albumele Compact sunt mărturii ale unei cariere de neegalat și ale unei vieți dedicate publicului.

Coiotu’ a declarat:
Ne bucurăm teribil de mult să împărțim din nou scena cu Paul Ciuci. Paul ne-a fost alături și la evenimentul «Trooper 20 de ani». Pentru noi, Paul reprezintă un model și un reper. Am învățat o mulțime de lucruri numai discutând cu el despre muzică. Eu, unul, nu mai cunosc pe nimeni ca el; este un artist desăvârșit, care trăiește prin și pentru muzică. Timbrul vocal, felul în care cântă la chitară, capacitatea incredibilă de a scrie atât de multe piese bune, toate aceste lucruri îl plasează în galeria marilor artiști. Suntem onorați ca de ziua noastră să îl avem lângă noi pe unul dintre Legendari! Prin cântecele Compact, am simțit dinainte de a avea ocazia să ne cunoaștem cu Paul că ne este un bun prieten. Am așa de multe povești frumoase pe care trebuie să le împart cu voi, încât nu mai am răbdare! Ne vedem la Arenele Romane să povestim și să cântăm. Muzica unește suflete!


Olympus Mons vor deschide concertul Trooper. Una dintre cele mai tinere trupe din scena rock românească, Olympus Mons sunt câștigătorii din 2020 ai festivalului Posada.

Paul Ciuci - invitat in cadrul concertului aniversar Trooper25 la Arenele Romane

Detalii bilete

Există două categorii de bilete: una la prețul de 53 de lei, iar cea de-a doua la 106 lei. Le puteți cumpăra intrând pe iabilet.ro sau din magazinele partenere. Pentru a respecta legea în vigoare, numărul biletelor este limitat: https://www.iabilet.ro/bilete-trooper-25-aniversar-61843/

În cei 25 de ani de activitate, Trooper a lansat nouă albume de studio, a cântat pentru mai mult de 700.000 de oameni, în peste 850 de concerte, și a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Deep Purple, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP etc.

Biletele se găsesc online pe www.iabilet.ro și pot fi achiziționate cu cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în tara și în rețeaua fizică iabilet.ro/rețea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX-Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18.00-22.00), Hard Rock Cafe, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 6, Sector 3), Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și în Stațiile de Plată SelfPay din toată țara.



Facebook - https://www.facebook.com/TrooperRocks
Site - www.trooper.ro
Pagina eveniment - https://www.facebook.com/events/436474407433780
Instagram - https://www.instagram.com/trooperromania
YouTube - https://www.youtube.com/watch?v=0t2GjI7vAQA
Fotografiil realizate de Mihai Vasilescu


Calendar evenimente

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.