Noutăți și comunicate

Omul cu Șobolani revine pe scenă cu turneul FRAC'n'ROLL

22 septembrie 2025
Omul cu Șobolani revine pe scenă cu turneul FRAC'n'ROLL
După mai bine de 25 de ani de activitate constantă pe scena rockului alternativ, Omul cu Șobolani (OCS) anunță un nou proiect live: FRACnROLL.

Turneul începe pe 25 septembrie la Sibiu și continuă în Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov și București. Este prima serie de concerte în care OCS urcă pe scenă alături de un cvartet de coarde, propunând o altă perspectivă asupra pieselor care i-au consacrat.

În cadrul turneului, OCS colaborează cu Fourtissimo Quartett pentru a prezenta publicului o selecție de piese reprezentative, rearanjate pentru două viori și două violoncele. Proiectul introduce un element clasic în formula rock a trupei și marchează un moment special în modul de prezentare a muzicii OCS pe scenă.

Setlist-ul va include câteva dintre titlurile definitorii ale trupei ca2 ouă, beri goale, Visule și Oda (în Piața Romană) etc. adaptate special pentru această colaborare.

Calendar turneu FRACnROLL

  • 25 septembrie - Sibiu, Centrul de Artă Contemporană SCAF (Sibiu Contemporary Art Festival – ediția a VI-a)
  • 10 octombrie - Craiova, Casa de Cultură a Studenților
  • 12 octombrie - Timișoara, FITT
  • 24 octombrie - Cluj-Napoca, Form Space
  • 29 octombrie -Iași, Casa Tineretului
  • Noiembrie - Brașov (detalii urmează)
  • Noiembrie - București (detalii urmează)

Despre Omul cu Șobolani

Omul cu Șobolani (OCS) este una dintre cele mai importante trupe de rock alternativ din România, activă neîntrerupt din 1997. Pornită din Constanța, formația și-a construit rapid un nume pe scena underground, reușind să își păstreze relevanța și după mai bine de două decenii de activitatePrintre cele mai cunoscute piese se numără 2 ouă, beri goale, Visule, Oda (în Piața Romană) și Copilul rebel, titluri care au consolidat statutul OCS ca trupă de referință a scenei alternative românești.

Componența actuală:
  • Dan Amariei - voce
  • Nicolae Nucu Aramă - chitară
  • Radu Caragea -bas
  • Mihnea Dobrotă - tobe
Cu peste 25 de ani de activitate, OCS rămâne o formație activă, capabilă să se reinventeze și să propună proiecte noi, păstrând în același timp autenticitatea care i-a definit parcursul artistic.


Top