Noutăți și comunicate

MANOWAR – primul preview de pe albumul ce va avea premiera la Ost Fest

24 martie 2012
MANOWAR – primul preview de pe albumul ce va avea premiera la Ost Fest
Pentru a veni în întâmpinarea fanilor ce așteaptă noul album, a cărui premiera va fi celebrată în România, pe scena Ost Fest, MANOWAR a oferit un prim preview. Melodia se numește "El Gringo" și va fi inclusă pe noul materialul discografic.








Doar astăzi și mâine (24 și 25 martie) se mai pot achiziționa bilete sau abonamente la Ost Fest, cu 15% reducere, din toată rețeaua BILETOO! Punctele de vânzare se găsesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald's), Magazinele Flanco, Librariile Adevărul, Magazinele Diverta, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Libraria Eminescu, Palatul National al Copiilor, Statia de Metrou Unirii 1. Cei care doresc să comande online o pot face pe BILETOO.ro Categoriile care fac obiectul promoției sunt: FIRE CIRCLE, GOLDEN CIRCLE si GAZON. Primele de 5000 de persoane care intra in posesia unui bilet pentru data de 16 iunie sau a unui abonament pentru intregul festival vor primi gratis noul album MANOWAR in format digital.

Pe 12 martie un grup de fani și reprezentanți media au fost invitați la o sesiune de pre-listening a viitorului album MANOWAR, urmat de un tur de prezentare al Wisseloord Studios din Olanda, locul unde albumul va fi mixat și masterizat.


Basistul MANOWAR, Joey DeMaio, alături de Ronald Prent (inginer mixaj) și Darcy Proper (inginer masterizare), laureat al premiului Grammy, au oferit informații despre producția unui album și despre cerințele specifice care apar atunci când este vorba de o trupă renumită la nivel mondial pentru sunetul mai puternic decât al oricărei alte formații, însă întotdeauna clar și nedistorsionat.

"Pentru noi a fost important ca fanii să fie cei dintâi care aud noile piese. Totul este pentru ei, la urma urmei" a explicat Joey DeMaio. El a mai spus că povestea ce stă în spatele melodiei "El Gringo" nu poate fi încă dezvăluită, din cauza clauzelor de confidențialitate, dar a menționat cuvântul "film", când melodia s-a încheiat.

Åžansa mi-a permis să fiu printre cei care au avut parte de un prim contact nemijlocit cu "El Gringo" și cu alte câteva piese "brute", încă nefinalizate, dar din care răzbate clar forța și vitalitatea de care trupa este animată după 30 de ani de carieră. Am simțit tăvălugul heavy-metal și chemarea la unitate a trupei, am reîntâlnit latura plină de dramatism și suspans a muzicii Manowar, iar claritatea vocii lui Eric Adams mi-a dat fiori.  M-a urmărit multă vreme vocea pătrunzătoare a solistului și una dintre piese, despre care cred că are potențialul unui nou "salut-simbol," precum "Hail And Kill". Iar acum știu că din punctul acesta nu se poate merge decât pe calea pe care chiar Joey DeMaio o indica recent: "mai mult, din toate și bineînțeles...mai tare"

Åži celelate persoane, care s-au familiarizat auditiv cu piesele, în cursul unei sesiuni de listening ce a avut loc la studiourile Wisseloord (Olanda), au perceput experiența drept una extrem de percutantă și variată: "Am fost "izbiți" de un tempo sustinut și răsunător, cu părți vocale absolut impresionante și bineînțeles de un sound masiv", a spus unul dintre participanți. În studio au fost prezenți fani din mai multe țări în care MANOWAR se bucură de susținere puternică. Ei fac parte din "The Circle", un grup de voluntari afiliat formației, ce contribuie la promovarea acesteia.

MANOWAR revine în România, pe 16 iunie, în calitate de headliner al celei de a doua zile din cadrul Ost Fest. Concertul pe care MANOWAR îl va susține pe scena Ost Fest se va individualiza prin faptul ca va reprezenta premiera mondială a noului album. Set-list-ul va cuprinde de la  imnuri bine cunoscute, unele dintre ele chiar de pe albumul "Warriors Of The World", de la a carui lansare se implinesc 10 ani, la melodii de pe noul material discografic.

Programul complet al Ost Fest, ce va avea loc in perioada 15-17 iunie 2012 la Romexpo Bucuresti este următorul:

- 15 iunie 2012: Motley Crue, Dimmu Borgir, OverKill
- 16 iunie 2012: Manowar, Europe, Trooper, HollyHell
- 17 iunie 2012: MotorheadMegadeth, W.A.S.P., Lake Of Tears

Ost Fest este organizat de Project Events, in colaborare cu Cavalleria Events. Eveniment prezentat de Rock FM.



Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top