Noutăți și comunicate

Informatii despre prima editie ARTmania Bucharest Blast

1 septembrie 2016
Informatii despre prima editie ARTmania Bucharest Blast
Sambata, 3 septembrie 2016, 4 formatii internationale sunt asteptate sa concerteze in Arenele Romane incepand cu ora 18:00: Within Temptation, Agent Fresco, Mutiny on the Bounty si Sinoptik, in cadrul primei editii ARTmania Bucharest Blast.



Peste 3.000 de spectatori din toata tara si de peste hotare sunt asteptati la primul concert cu Within Temptation din Bucuresti in rolul de headliner. Legenda muzicii rock olandeze va fi sustinuta de genialii Agent Fresco din Islanda, Mutiny on The Bounty din Luxemburg si Sinoptik din Ucraina.

Accesul publicului va fi deschis incepand cu ora 18:00, iar prima formatie va urca pe scena la ora 18:30. Mai multe detalii despre program si reguli pentru buna desfasurare a evenimentului gasiti pe website-ul ARTmania.

Preturile biletelor variaza intre 140 si 210 lei si sunt disponibile in retelele oficiale de distributie, respectiv ARTmania, Eventim, MyTicket, IaBilet si Kompostor. Organizatorii nu recomanda achizitiile din surse de intermediere, existand riscul invalidarii acestora la intrarea in spatiul de eveniment.

Asa cum deja publicul fidel evenimentelor ARTmania din Transilvania si Bucuresti este obisnuit, in masura timpului disponibil al artistilor, organizam sesiuni dedicate de intalniri cu artistii invitati fara a impune nicio pretentie financiara asupra participantilor, ci mai degraba anumite provocari de testare a gradului de interes pentru anumiti artisti, acolo unde numarul de persoane aprobat este foarte limitat.

Prin urmare, primele trei formatii participante isi vor intalnii fanii, conform urmatorului program, urmand regula simpla primul venit, primul intrat, in limita numarului disponibil. Zona va fi amenajata in apropierea intrarii principale din Arenele Romane. Fanii Within Temptation vor avea parte de un concert de 90 de minute in pozitia de headliner, iar 3 cei mai norocosi dintre ei, impreuna cu cate un prieten fiecare, se vor intalni in persoana cu idolii lor, daca vor completa corect toate rubricile provocarii atasate si vor fi extrasi castigatori prin sistemul random.org. Poate ca suna complicat, dar nu e, si fanii adevarati merita.

Succes tuturor si de-abia asteptam sa ne revedem cu totii sambata, 3 septembrie 2016, la Arenele Romane la prima editie ARTmania Bucharest Blast.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top